Anul acesta, la Gala Naţională a Voluntarilor, pe lîngă proiectele de voluntariat, voluntarii, centrele şi coordonatorii de voluntari, sînt premiate şi poveştile. Voluntarii implicaţi în proiectele finanţate prin Fondul ONG au fost invitaţi să scrie despre experienţele lor.

Sînt acordate două premii: premiul cititorului, pentru articolul cel mai apreciat de către cititori şi premiul juriului, pentru cea mai bună scriitură. Premiile urmează să fie înmînate în cadrul Galei, ce are loc la Bucureşti, pe 14 decembrie.

Ne-am întrebat de multe ori ce să le mai zicem oamenilor ca să facă voluntariat. Ce îi mişcă, motivează, activează? Şi ne-am dat seama că mai bine ar fi să le spună chiar ei, voluntarii. 55 de povesti despre voluntariat au fost înscrise în concurs, şi se găsesc toate aici.

Sînt tineri care s-au jucat cu copiii, care au ajutat pe cei mai în vîrstă şi bătrâni care le-au citit celor mai tineri poveşti sau au ajutat copii. Fiecare povesteşte cum a fost pentru el experienţa de a fi voluntar.

Pînă pe 8 decembrie, vă invităm să citiţi şi să votaţi. Şi să spuneţi şi altora dacă vă place.

Gala Nationala a Voluntarilor este un eveniment al Federatiei VOLUM, care anul acesta este organizat în cadrul proiectului "Voluntariatul prinde VOLUM in Romania", finanţat prin granturile SEE 2009 - 2014, Fondul ONG în Romania. Mai multe detalii despre eveniment se găsesc pe www.galavoluntarilor.ro