„Ăştia nu sînt tehnocraţi, sînt scribălăi” – zicea un nene la televizor acum cîteva zile. „Ce cuvînt e ăsta, scribălăi? Eu nu-l cunosc” – l-a interpelat, un pic indignată, moderatoarea. „Uitaţi-vă în DEX”, i-a zis omul. „Eu vă propun să folosim numai cuvinte pe care le înţelege toată lumea”, a mai zis moderatoarea, de teamă că „scribălău” o fi ceva de ruşine.

Discuţia a continuat, lălăită şi dezlînată, despre ce nu face guvernul sau face prost. În platou erau, evident, politicieni şi comentatori. Tonul era al unor oameni convinşi că deţin toate adevărurile în buzunar şi că guvernarea e o treabă extrem de simplă, pe care toată lumea o poate duce la capăt, în afară de – v-aţi prins – aceşti tehnocraţi.

La noi (ca şi la italieni) se consumă multă energie şi multă emoţie în discuţiile despre politică şi despre guvern. Şi se spun multe vorbe radicale, categorice, tari. Şi, adesea, iraţionale. Oricum, lumea pare să uite că acest guvern a fost făcut rapid, în noiembrie 2015, şi i s-a dat un mandat de un an. Are un sprijin politic subţire şi, mai ales, n-are timp să-şi propună cine ştie ce proiecte pe termen lung. Mai degrabă repară ce au stricat alţii înainte şi pune în aplicare măsuri aparent mici, dar de efect. De exemplu, chestia cu tăiatul hîrtiilor: la halul în care e birocraţia românească, eliminarea unor hîrtii inutile e o mare victorie pentru bietul cetăţean. Sau găsirea unei soluţii pentru ca sute de mii de copii să aibă acte (adică CNP, adică posibilitatea de a fi ajutaţi să scape de sărăcie): e o problemă veche, plimbată dintr-un minister în altul, cu veşnicul refren „nu avem o soluţie legală”. Uite că avem. Sau schimbarea contractelor de management din spitale.

Cu astfel de măsuri concrete, vizibile (şi am dat doar trei exemple, mai sînt şi altele), acest guvern şi miniştrii lui calcă însă pe coadă mulţi politicieni. Care se străduiesc să apere sistemul corupt şi ineficient la care au pus umărul atîta amar de ani. Bunăoară, ministrul Culturii, d-na Corina Şuteu, a prezentat în Parlament cîteva modificări legislative necesare pentru a face lucrurile să meargă mai bine în domeniul culturii, în special în cinematografie. Comisia parlamentară le-a respins pe toate. Sînt foarte bune şi foarte necesare, dar onorabilii noştri parlamentari le-au respins. În schimb, cîţiva parlamentari din PSD vor să înfiinţeze, prin lege, Festivalul „Pasărea Măiastră” în Bucureşti. Nu s-a mai pomenit, în lumea civilizată, înfiinţarea unui festival prin lege. Dar ai noştri atîta gîndesc şi-atîta pot: au puterea, deci pot înfiinţa orice. Alt exemplu. Ministrul Fondurilor Europene, dl Cristian Ghinea, a scos la iveală nişte contracte în neregulă; a primit ameninţări (după cum a declarat public) de la membri importanţi ai PSD. Şi a fost chemat în Parlament la audieri. Omul lucrează cu legea în mînă, cu date şi contracte, şi primeşte în schimb mesaje cu „las’ că-ţi arătăm noi”.

Aceste exemple arată limpede care e raportul de forţe dintre tehnocraţi şi politicieni. E un raport între competenţă şi oftică. Şi Corina Şuteu, şi Cristian Ghinea se pricep foarte bine la ceea ce fac (au demonstrat-o deja). Dar ei pot fi oricînd blocaţi de nişte inşi care nu numai că nu au priceperea lor, dar şi un soi de reavoinţă în exercitarea puterii. Şi le place să arate că au puterea şi fac ce le vor muşchii. După care „ies pe televiziuni” (cum sună o expresie cam ridicolă, dar larg răspîndită) şi zic că guvernul nu-i bun.

Deocamdată, guvernul a făcut un lucru foarte bun: a arătat că se poate guverna altfel, în alt stil. Asta îi macină, de fapt, pe politicienii români, care abia aşteaptă să revină la putere şi să-şi reia vechile obiceiuri. Sper ca, prin ceea ce mai reuşeşte să facă pînă în noiembrie, guvernul Cioloş să deschidă o breşă destul de mare în năravurile proaste ale guvernării politice, astfel încît roata să nu mai poată fi întoarsă.

Articol apărut pe Blogurile Adevărul.

Fotografie de Marius Georgescu