Paltonul şi steagul

11 mai 2017
Cum se ratează o dezbatere jpeg

Am avut, în două-trei rînduri, obiecţii, rezerve, melancolii legate de prestaţia publică a domnului preşedinte Iohannis. Nu regret deloc că l-am votat, dar, uneori, mi se pare cam laconic, uşor absent, prizonier al unei retorici previzibile. N-am fost de acord cînd, de la Cotroceni, a coborît în stradă pentru a susţine o manifestaţie, oricît de legitimă. Nu era rolul lui.

Pe de altă parte, ştiu, „nimeni nu e perfect”. Iar dacă e să fac comparaţii, prefer să asum „defectele” dlui preşedinte, decît să mă bizui pe „calităţile” celorlalţi politicieni autohtoni. Ba, de la o vreme, am sentimentul că, în zbînţuiala generală, prezenţa cuiva de croiala dlui Iohannis e un beneficiu, o şansă de normalizare. Sunt cu atît mai uimit (deşi nu de uimire duc lipsă cînd mă uit în jur) să constat că, dacă e vorba de portretul politic al şefului statului, spiritul critic dîmboviţean „nu doarme”! Iată un rapid inventar al „exigenţelor” antiprezidenţiale din presa noastră:

1. Klaus Iohannis vorbeşte prea puţin. Noi vrem discurs „latin”, volubilitate neastîmpărată, jonglerii, poante, capete-n gură. Adică vrem Băsescu! (Pe care, totuşi, la vremea lui, îl amendam exact pentru excesul lui de spectacol verbal.) Altceva e şturlubaticul Ponta, cu ironiile lui de Bărăgan, cu umorul lui de stadion, cu tupeul lui de premiant la grupa mică. Altceva e Tăriceanu, mereu călare pe toate gardurile în care se repede cu oiştea. Altceva e Dragnea, cu zîmbetul lui de zilier tăietor de capete, altceva Olguţa, jonglînd printre limbi, ca vodă prin lobodă, altceva abisalul Daea, primul ministru suprarealist din istoria României moderne. Nu ne plictisesc crampele mimice ale lui Grindeanu, combativitatea ţanţoşă, de şef de sală, a lui Nicolicea, drăgălăşenia din ce în ce mai virilă a Gabrielei Firea. Nu ne enervează nici moţăiala întreruptă de bîlbîieli a liberalilor, nici şotronul năbădăios din USR, nici ceaţa persistentă din PMP. Nu ne miră că un individ care, la bază, are o calificare de muncitor, vrea să reformeze sistemul juridic al ţării. Toţi au şi „părţi” bune. Suportăm de ani lungi, seară de seară, bla-bla-ul previzibil al cîtorva „comentatori” inconturnabili, mereu aceeaşi, cu Securitatea pe Securitate călcînd, care mai fini (academicieni, mă rog frumos...), care mai dintr-o bucată, care mimînd „cu toată dragostea” imparţialitatea, care sărind golăneşte la beregata „duşmanilor”, care modelînd magisterial, „din polul plus” al inteligenţei lor boreale, opinia compatrioţilor. Suportăm de decenii miniştri şi parlamentari care vorbesc româneşte ca nişte semianalfabeţi, gîndesc ca nişte corigenţi la seral, fură ca nişte chivuţe vesele şi adorm în post, ca nişte miliţieni mahmuri. Toţi ne convin, toţi sunt „sortabili”. Numai cu Iohannis avem ghinion...

2. Klaus Iohannis e neamţ. Nu e „de-al nostru”. Strămoşii lui nu s-au aciuiat pe la noi decît acum vreo 900 de ani. Nu sunt atît de fragezi şi de verzi, ca, de pildă, alte vedete „legitime”, care, potrivit propriilor lor declaraţii, au venit în România din Albania şi Italia, în secolul 19. Nemţii ne-au dat, e drept, un rege (Carol I) căruia îi datorăm România Mare şi modernă, ne-au şcolit, pe la Berlin şi Viena, elitele (Eminescu, Titu Maiorescu, Iorga ş.a.), ne-au lăsat moştenire un amplu patrimoniu de monumente istorice, dar asta nu înseamnă că îi lăsăm să abuzeze de ospitalitatea noastră strămoşească. Noi suntem români! Nimeni nu „se descurcă” aşa de bine ca noi! I-am învăţat pe romani latineşte, am inventat caloriferul, ne-am luptat cu turcii, ca să poată ăia din Vest să-şi facă universităţi şi catedrale. Iohannis nu poate fi un ”mare român”. Ca, de pildă, dacul Becali (nume neaoş!), tribunul providenţial Vadim (alt nume neaoş!), sau supremul Ilie Năstase, cel care ne-a adus atîta glorie, încît şi-a cîştigat dreptul de a ne face de rîs, cînd şi cum vrea el.

3. Iohannis e nervos. Dă cu paltonul de-a azvîrlita, înainte să se urce în automobilul prezidenţial! Informaţie şi filmuleţ virale! Nu are calmul, politeţea, răbdarea, neamului nostru mult încercat! În ce mă priveşte, trădător şi elitist cum sunt, vin şi zic: cînd un demnitar cu paltonul pe el urmează să se aşeze într-o maşină, are voie să-şi scoată paltonul (dacă nu vrea să-l ţină-n poală ca într-un taxi), iar aghiotantul lui e musai să-l preia. Dacă n-o face, demnitarul ”îl ajută” - în mod legitim iritat de stîngăcie - şi aruncă haina pe capotă. Bun, şi? E asta o ştire? Crede cineva că demnitarii n-au nervi, n-au oboseli, n-au căderi omeneşti? Îi crede cineva zîne, stihii descărnate, monahi pioşi, gata ”să întoarcă şi obrazul celălalt”?

4. Iohannis mută steaguri... La sfîrşitul ultimului summit UE, a ţinut o conferinţă de presă şi, pentru că, între el şi interlocutori, era un steag, l-a mutat cîţiva centimetri mai la dreapta, ca să vadă şi să fie văzut de ziarişti. Scandal internaţional! Scenarii: A. a făcut-o ca să-şi arate dispreţul pentru britanici. B. a făcut-o pentru că i-au sugerat s-o facă unii politicieni complotişti. C. a făcut-o, prost sfătuit de vreun slujitor incompetent, sau de vreu şmecher. Cei mai ofensaţi au fost englezii (nici englezii nu mai sunt ce-au fost...). Adică tocmai ei, care au votat să-şi mute steagul de lîngă celelalte steaguri europene, tocmai ei suferă că sunt, prin gestul preşedintelui român, discriminaţi, brutalizaţi, marginalizaţi! Plecăm de la voi, dar nu v-atingeţi de steagul nostru! Lăsaţi-l să defileze, mîndru, alături de celelalte steaguri, dacă nu chiar în fruntea lor.

5. Iohannis e căsătorit, iar nevasta lui are unele genţi, poartă unii pantofi şi îl însoţeşte, uneori, în cîte o călătorie. Nu se face! Nu ne plac pantofii, nu suntem de acord cu genţile şi vrem să stea, cuminte, acasă! Avem, e drept, unele probleme cu învăţămîntul, cu spitalele, cu puşcăriile, cu justiţia, cu corupţia, dar asta nu înseamnă că suntem orbi la vestimentaţia, accesoriile şi agenda primei doamne. Veghem! Vrem ca totul să funcţioneze impecabil! „Diavolul se ascunde în detalii!”

Ca să diminuez eforturile, uşor anticipabile, ale unor cititori, mă grăbesc să spun (deşi n-o să conving pe nimeni...) că nu vreau să-l adaug pe actualul preşedinte la interminabila listă a „pupincurismelor” mele. Nu mai aspir la vreun rol politic, nu vreau privilegii (pe care se pare că le colecţionez de decenii, fără să ştiu, totuşi, în ce constau). Iar dl Iohannis nu e genul meu. Dar ştiu că nu mă face de rîs cînd mă reprezintă în lume, că, atunci cînd e nevoie, vorbeşte bine germana şi engleza şi că a făcut cîteva gesturi mai mult decît necesare: o esenţială irumpere într-o pernicioasă şedinţă de guvern, un excelent discurs postcriză în Parlament („deconstruit”, fireşte, de adversari ca inadecvat şi nepoliticos), o ieşire civilizată în mijlocul demonstranţilor care, cu argumente tribale, îl contestau în stradă. Pe scurt, prefer să am de-a face cu un domn civilizat, potolit, neostentativ şi rezonabil, decît cu o galerie de caftangii agitaţi, vocali şi cam necinstiţi. „Părerea mea!” Nu oblig pe nimeni să mă aplaude...

Articol apărut pe Blogurile Adevărul

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.