Oare putem străbate prin pupila aceea divină şi feroce,
Prin răcoarea acelui cristalin,
Către retina fără margini date gîndului?
Şi să vedem acolo tot, aproape tot,
Pentru o împlinire care nu e complinire,
Deci nu găsirea unui lucru, orişicare-ar fi,
Vreodată căutat?
Necăutatul trebuie găsit,
Ceea ce nu e încă dat nici în concept, nici în speranţă,
Nenădăjduitul, neîncădoritul.
Ceva mai mare şi mai nou într-adevăr
Decît orice decurge dintr-un altceva,
Ceva mai transcensiv-cuprinzător decît orice sumă 
       de lucruri
Pricinuit şi pricinuitor tranzitorie.
Şi, cum fără vechea îngrădire a unui sistem 
       de referinţă
Nu există nici surpriză şi nici spaimă,
Oare am putea privi cele din lumea acelei retine?
Şi dacă da, atunci ce mai rămîne din a fi tu însuţi,
Sinele tău cu lumea lui cu tot şi timpul ei?
Ar fi de bună seamă important să ştim,
Vom încerca să ştim, făcînd din sine vad.
 
din volumul 111 cele mai frumoase poezii, Editura Nemira, 2014.