● Anonima, O femeie din Berlin. Însemnări de jurnal din 20 aprilie pînă în 22 iunie 1945, traducere de Radu-Mihai Alexe, Editura Humanitas, 2018.

Despre anul 1945 s-a scris mult și nu aș zice că, din ceea ce am parcurs pînă acum, abordările narative creează redundanță. E ceva cu acest an care fascinează scriitori, editori și, nu în ultimul rînd cititori. Unul din acei ani ai istoriei care încheie o succesiune de evenimente sîngeroase, care aduc sfîrșitul unor personalități accentuate, care aglomerează inutil, șocant numărul victimelor, care coagulează consecințe dure pentru așa numitele victime colaterale. Unul din acei ani în care, la masa tratativelor marilor puteri, se retrasează granițe, sfere de influențe, datorii, plăți și răscumpărări de război.

O femeie din Berlin este un jurnal și toate detaliile aduse de cea care a făcut însemnările sînt mărturii inegalabile. Oricît ar funcționa de bine imaginarul unui scriitor și capacitatea lui de conexiune la acea dimensiune pe care se află totul, oricît de mult s-ar documenta..., tehnic, nu are cum să ofere cititorului amănuntele și trăirile celui care a fost atunci și acolo. Sigur, romancierul e capabil de multe altele. Dar aici vorbim de plusurile pe care autorul de Jurnal le aduce. Iar cînd cel care ține jurnalul nu doar notează ceea ce i se întîmplă, ci face și observații revelatoare, avem de-a face cu pagini bine scrise. Nu încape îndoială că este cazul cărții de față, tradusă în vreo zece limbi europene, în japoneză și, cu siguranță, vor mai urma. Fiindcă, așa cum ziceam, fascinația creată de acest an funcționează în continuare ca un magnet.

Jurnalul anonimei începe în data de 20 aprilie, adică la cîteva zile după ce începuse ultimul capitol al distrugerii celui de-al treilea Reich, cînd Stalin a dezlănțuit puterea brutală a 20 de armate, 6300 de tancuri, 8500 de avioane, practic atunci cînd berlinezii au fost invadați de trupele sovietice iar ei, mai ales femeile, au suportat cele mai dure consecințe care pot rezulta dintr-o ocupație armată.

Nici o clipă însă nu avem în carte perspective globale fiindcă berlinezii trăiesc aceste două luni consemnate pe areale restrînse, între locuința proprie, a unor vecini cu zăvoare mai puternice, adăposturi antiaeriene și cozi la magazinele alimentare, procurat cartele, cărat de la pompă și economisit apa. Despre cum înaintează armata roșie află întîmplător de la ruși. Habar nu au dacă Hitler mai trăiește. Doar zvonuri despre Mussolini și Goebels.

Personajul nostru feminin care ține jurnalul face uneori însă afirmații cu putere premonitorie: „Soarta noastră vine din est și va schimba climatul în același fel cum a făcut-o odinioară glaciațiunea.” Este o tînără inteligentă, care a călătorit prin Europa înainte de a izbucni războiul, care a prins din zbor cuvinte și expresii în limba rusă, de care se va folosi în „conviețuirea” cu soldații și ofițerii ruși în aceste două luni. Cum ziarele germane nu mai apar, personajul nostru afirmă: „Eu mă hrăneam cu expresia de pe fețele oamenilor din jurul meu. Se citea pe ele tot ceea ce nimeni nu spune cu voce tare.” Oricum, felul de a fi al germanului nu este acela al vorbărețului latin, reactiv, inflamat și - în acest context - autoarea accentuează etimologic că varianta de „nemți”, pentru „germani”, vine pe filieră rusească și atrage atenția la rădăcina comună: nemtsy nemyye, nemții (sînt) muți.

Dincolo de sensul prim al mesajelor transmise în jurnal, ochiul cititorului poate vedea mai adînc, ca de pildă în pasajul în care locuința cea mai sigură din cartierul lor și cea mai primitoare (cinsprezece oameni își aduseseră de pe la casele lor așternuturi ca să doarmă aici) era aceea a unui cuplu de librari, o rezistență datorată cărții indusă subliminal. Ceva mai jos, pe aceeași pagină, aflăm că toți cei strînși în această casă beau cafeaua de malț, „fiartă pe un foc de literatură nazistă...”, după cum le precizează librarul.

Eroina noastră care ține jurnalul are și ea propriile lecturi din literatura rusă și, uneori, își găsește și parteneri de discuție printre sovieticii în uniformă care intră în casele lor ca niște stăpîni. Precum Șeherezada, datorează cărților citite, o înțelepciune care o va salva pe ea, dar și pe alte femei. Abordarea existențială a supraviețuirii în noile condiții, după cîteva violuri la care a fost supusă, o face să își dea seama că etica, morala, codul de conduită anterior ocupației sovietice nu se mai potrivesc. Ca să supraviețuiești, trebuie să te adaptezi noilor condiții și să diminuezi consecințele răului cît mai mult cu putință. În cazul altor personaje iese la suprafață un cinism înfiorător: „Mi se pare că bărbații noștri trebuie să se simtă și mai murdari decît noi, femeile spurcate. O femeie a povestit la coada de la pompa de apă cum un vecin din adăpostul ei i-a strigat în timp ce rusnacii trăgeau de ea: - Da’ mergeți, doamnă, cu ei, că ne puneți pe toți în pericol!”

Dacă berlinezii încă se mai adresează femeilor cu „doamnă”, sovieticii au ales termenul de „grajdanka”, adică „cetățeană”, și nu pe cel de „tovarășă” care le-ar situa cumva ca pe egalele lor, ceea ce nu era cazul.

Pe lîngă relația instituită în primele două luni între ocupanții sovietici și berlinezi, de subordonare și teroare, mai apar în carte și sentimentele și trăirile locuitorilor Berlinului față de Hitler, schița transformării admirației inițiale față de Führer în glume malițioase spuse printre bubuiturile de care se apărau în adăposturi: „Frate, ce bine am fi dus-o dacă ăla ar fost avortat.”

Foarte bună traducerea acestei cărți și un merit esențial în aducerea textului prim la fidelizarea cititorului pe zeci de pagini, fără pauze, cum a fost cazul meu, aparține lui Radu-Mihai Alexe, cel care a reușit, printre altele, excelenta performanță a transpunerii unei colocvialități credibile a dialogului. Cum Ziua Internațională a Traducătorului se apropie, declar că sînt printre cei care nu expediază niciodată pe cei care permeabilizează literaturi, ci le apreciază cu recunoștință „locuirile” inspirate în „casele” cărților traduse.

Mariana Gorczyca este scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Să iau cuvintele cu mine, Editura Tracus Arte, 2016.