Obligat de evenimente, întrerup povestea despre Salonul de carte de la Paris – şi despre polemicile de acolo – pentru a reveni în plin centrul Bucureştiului, unde par a se iţi scînteile unui viitor scandal.

Ceva se întîmplă azi printre istoricii români. Un vînt de dihonie bate – de parcă am alerga cu toţii pe acelaşi culoar. De parcă n-ar mai exista ideea de a duce istoria mai departe, către studenţi ce ar fi bine să vadă în profesionişti modele, şi nu păpuşari ai unor dramolete cu frustrări şi orgolii. Unele polemici se menţin cordiale – vezi schimbul de opinii între Matei Cazacu şi Neagu Djuvara –, altele au ajuns la forme mai belicoase – vezi frămîntările din unele institute sau muzee. La prima vedere, nimic nou; în secolul trecut, nici Nicolae Iorga nu se înţelegea prea bine cu C.C. Giurescu sau Gh. Brătianu.
Dar nimeni, pînă acum, nu şi-a propus amputarea Facultăţii de Istorie, o instituţie care, de un secol şi jumătate, nu s-a făcut de ruşine.
Un astfel de proiect „separatist” a apărut acum, prin idei în care istoria şi politica par a se distila într-un mixaj dubios. Un grup de iniţiativă doreşte scoaterea istoriei antice din cuprinsul Facultăţii de Istorie şi înfiinţarea – în cadrul Universităţii din Bucureşti – a unei alte facultăţi, paralele, care să facă ore de... Patrimoniu. Mai concret: planul prevede ca departamentul de Istorie Antică (al Facultăţii de Istorie) să plece din instituţie, pentru a pune bazele unei alte facultăţi, care să se ocupe de istoria veche, arheologie, istoriografie, istoria artei etc., adică... de ceea ce acum face Facultatea de Istorie. Pînă şi clădirea facultăţii actuale s-ar împărţi pe din două: la unele etaje ar rămîne amputata Facultate de Istorie, iar la alte etaje ar apărea o facultate, cum spuneam, de „Patrimoniu”. Curios, nu? Probabil, iniţiatorii îşi imaginează că Facultatea de Istorie va accepta să acopere disciplina numai de la istoria medievală şi pînă la cea contemporană – lăsînd istoria veche (şi unele specializări) în acoperirea altei instituţii! Sigur, planul va duce la dublarea – contraproductivă şi hazardată – a unor specializări care deja se fac în Universitate. Cine ar cîştiga din aşa ceva? Ca să vorbesc pe limba lui Seneca: Cui prodest scelus, is fecit – adică, cui foloseşte o crimă, înseamnă că acela-i făptaşul.
 
Ce înseamnă să ne spargem în figuri! 
 
În faţa unei astfel de bizarerii – repet: scoaterea istoriei antice, istoriografiei etc. din acoperirea Facultăţii de Istorie! –, ipotezele înfloresc. Unii spun că meciul ar fi unul de orgolii: profesori ai departamentului de Istorie Antică au condus 22 de ani facultatea – timp în care instituţia a beneficiat de doi decani remarcabili (şi de alţii... remarcaţi). De un an, conducerea a trecut la alt departament (dintre cele trei ale instituţiei). În calitate de decan, trebuie să mediez acum între o majoritate de cadre didactice, care doresc menţinerea integrităţii instituţionale, şi un grup de „iniţiatori”, dintre care unii au dirijat, pînă mai ieri, facultatea iar acum, brusc, doresc să-şi facă alta nouă. Totul pare a se şti, în avans, despre noua facultate: se avansează numele prezumtivului decan (doamna Dana Zaharia); se sugerează unde-şi va avea secretariatul (undeva în afara facultăţii). Tot ce pare a se fi uitat este că istoria, de fapt, este (şi) patrimoniu – şi nu e nevoie să inventezi funcţii sau să faci experimente futile pentru a afla acest adevăr elementar.
Alte mesaje presupun că miza ar fi mai curînd politică. Unul dintre iniţiatorii proiectului ar dori să-i ia locul actualului ministru al Educaţiei – drept care îi întinde acestuia capcana înfiinţării unei astfel de facultăţi, fiind cu totul de imaginat un scandal în toate universităţile din ţară. Sau miza ar fi competiţia dintre actualul preşedinte al Senatului UB şi o serie de decani din Universitate – de exemplu, antropologia (specializare, în prezent, a Facultăţii de Sociologiei) ar intra şi ea în aria de interes(e) a noii facultăţi. Nu mă pronunţ asupra acestor ipoteze. Dar, oricum, actualul preşedinte al Senatului UB, domnul deputat Vlad Nistor, se află într-o situaţie curioasă: dînsul e iniţiator al noului proiect „secesionist” şi, totodată, cap al forului care ar trebui să valideze proiectul! Adică (ar spune regretatul crainic Domozină), noi centrăm, şi tot noi dăm cu capul!
 
Recent, citeam un text al filozofului francez Paul Clavier – profesor la École normale supérieure din Paris. Scrie el acolo despre o perfidă „contrarevoluţie antiumanistă”, în plină desfăşurare: sub pretextul „diversităţii umane”, noi uităm că sîntem, în primul rînd, oameni; sub pretextul „pluralismului etic”, pierdem graniţa dintre bine şi rău, dintre demn şi nedemn. Cam la fel şi în acest proiect de amputare a Facultăţii de Istorie: sub pretextul dorinţei de „dezvoltare”, de „modernizare” etc., sabotăm baza instituţională comună a profesiei noastre; invocăm „pluridisciplinaritatea” atunci cînd ne convine, dar, în fapt, negăm fundamentarea logică a disciplinei pe care o servim.
 
Nu demult, un grup de studenţi şi ong-işti au „ocupat” un amfiteatru al Facultăţii de Istorie. Fiind convins de maturitatea lor – şi ştiind că, dacă la 20+ de ani nu eşti niţel anarhist, atunci nu eşti nimic –, nu le-am opus rezistenţă şi i-am rugat să nu facă ceva de care să se jeneze a doua zi. Evenimentul s-a consumat cu folos şi totul a decurs în ordine. 
 
Drept care şi mai bizar mi se pare acum, cînd anarhia pare a surîde unor oameni aflaţi de partea cealaltă a catedrei.
 
PS. Am plăcerea de a vă invita în sala Ateneului Român, luni 15 aprilie a.c., ora 18,30, la un dialog cu fizicianul şi filozoful Basarab Nicolescu. Va fi despre viaţă... şi bizareriile ei.