Proiectul Ronin al pianistului elveţian Nik Bärtsch (nikbaertsch.com) va concerta în cadrul Festivalului de Jazz de la Smida din Parcul Natural Apuseni (15-17 august). Mai multe la smidajazz.ro. Recenzia noului album Ronin poate fi citită aici.

Interviul de mai jos, realizat de Cătălin Toader, a apărut în Dilema veche nr. 430 / 2012.

Grupul Ronin al pianistului elveţian Nik Bärtsch va concerta la Sala Radio din Bucureşti pe data de 10 mai. Mai multe la twinarts.ro; bilete la eventim.ro.

Cîte cuvinte mai încap între zen şi funk, cele care descriu, metaforic, muzica voastră?

Cîte culori cunoşti între negru şi albastru? Cuvintele sînt invenţii care capătă sens doar fiindcă le folosim. Am inventat combinaţia Zen Funk ca pe un fel de ghicitoare-paradox, ironică şi plină de energie. Am nevoie de energiile spirituale din Zen şi Funk ca să supravieţuiesc... Ritm şi rezonanţă.

Credeţi în democraţie într-o formaţie?

Cred în democraţie în general. Pentru că democraţia le permite oamenilor activi şi inovatori să se manifeste şi să-şi concretizeze ideile în spiritul respectului pentru comunitatea din care fac parte. Democraţia nu înseamnă însă că toţi oamenii sînt la fel. Cei cu iniţiativă, care dezvoltă un soi de autoritate respectată de ceilalţi, ajung să conducă orice comunitate. În acest sens, cred în democraţia într-o trupă. Din fericire, democraţia din Ronin este în acelaşi timp şi o democrazy.

Putem descrie trupa dvs. ca pe un organism foarte empatic?

Empatia, ca şi element evolutiv, este mult mai veche decît însăşi cultura umană. Ea reprezintă o strategie foarte eficientă de a reacţiona foarte rapid fără filtrul raţiunii, de a gîndi cu corpul. În artele performative este exact ca şi în artele marţiale, un moment culminant interesant şi pasional. Pe noi ne interesează să comunicăm cu publicul, cu organizatorii de concerte şi cu toţi cei care ne pot ajuta să ne ducem proiectele muzicale la bun sfîrşit. Totul este interconectat la nivel planetar. Empatia este capacitatea de a înţelege asta imediat, fără a sta pe gînduri.

După ce am văzut primul vostru concert, am încercat să descriu muzica voastră unui prieten apropiat. Singura definiţie care mi-a venit atunci în minte a fost „închipuie-ţi nişte haiku-uri foarte lungi”. Frazele tăiate magistral, idei amestecate într-un sens comun, linia verticală, stările variate pe care le creează, libertatea de percepţie… Cît de mult am greşit?

Ideea ta e excelentă! Haiku-urile lungi sînt un paradox, exact ca şi muzica noastră. Îmi place foarte mult definiţia ta fiindcă e greşită într-un mod extrem de precis. Mulţumesc!

De multe ori, publicul descrie muzica voastră ca pe un paradox. Credeţi că există în muzică o calmitate foarte funk sau un haos zen? Este muzica voastră un paradox absolut, ca şi cum ai încerca să practici Iaido cu un briceag elveţian?

Trebuie să recunosc din nou că-mi place foarte mult tabloul imaginat de tine, pentru că este fin ironic şi de o absurditate foarte poetică. Glumind puţin, briceagul elveţian este la fel de ascuţit ca şi o sabie japoneză, astfel că această tehnică ar putea fi foarte periculoasă chiar şi pentru practicanţii de Iaido (artă marţială japoneză, în care elementul central şi sacru este sabia, n.r.) Revenind la muzica noastră, experimentăm diverse constelaţii paradoxale, dar cele la care revenim în mod natural sînt cele logice, liniare. De exemplu, trebuie să fii foarte calm, relaxat şi precis ca să poţi crea un ritm dinamic, fluent şi plin de tensiune, sau trebuie să te antrenezi o grămadă ca să nu foloseşti această tehnică…

varianta integrală a interviului realizat de Cătălin TOADER în curînd în Dilema veche.

citiţi aici şi aici recenziile albumelor grupului Ronin.