În circumstanțe obișnuite, nu mi-ar fi trecut prin cap să încerc să fac pe exegetul în Coran. Dar o serie de întîmplări convergente m-a împins și către așa ceva.

Mai întîi, e vorba de o întîlnire. Acum aproape o lună, în timp ce vizitam geamia Esmahan Sultan din Mangalia, am intrat în vorbă cu cel pe care cei din jur îl apelau hogea - îndrumătorul spiritual al locașului. Nu știa boabă românește, mă descurcam prin intermediul unui ucenic de acolo, un băiat de aproximativ 15 ani, isteț și săritor, care în timp ce îi traducea lui hogea ce îi spuneam eu, părea că mai adaugă și de la el întrebări dacă nu era mulțumit de răspuns. A fost prima cateheză islamică, dacă mi se permite oximoronul, la care am participat, și de la care am aflat că potrivit învățăturii musulmane, Iisus Hristos este unul dintre cei patru mari profeți ai islamului, alături de Avraam (Ibrahim), Moise și Mahomed, și că Maria, o femeie extraordinar de curată, bine-plăcută lui Allah, l-a născut într-adevăr pe Iisus fără bărbat. La sfîrșitul discuției, spre surprinderea mea, hogea mi-a făcut cadou o versiune în limba română a Coranului, o carte elegantă, tipărită în Turcia în 2015, de care mi-a zis că îi era destinată altcuiva, care însă n-a mai trecut pe la geamie.

În al doilea rînd, am observat din nou, dar cu aceeași consternare, ușurința cu care oameni pe care îi știu inteligenți fac o legătură directă, cauzală, între islam şi terorism. Ei susțin, nici mai mult nici mai puțin, că natura islamului duce sau îndeamnă la terorism. Prima oară am auzit de o asemenea presupusă conexiune acum 15 ani, într-o respectabilă redacție în care lucram pe atunci. Apoi am tot auzit-o, din ce în ce mai des, încît acum apare ori de cîte ori se petrece un atac armat, terorist sau nu, cu musulmani implicați sau nu. Și cum Facebook-ul e mediul în care azi se diseminează multe idei, am să dau cîteva exemple întîlnite aici. „Unii cu mitraliera sau camionul, alții cu toporul; fiecare cu ce poate. O singură constantă: Allahu akbar. Şi, fireşte, nici o legătură cu islamul”, a scris, ironic, un cadru universitar, doctor în studii medievale. O zi după, ideea „constantei Allahu akbar”, cu tot cu tenta ironică, revine într-o altă postare a unui fost ziarist, ministru şi om de afaceri, la fel de influent în rețea, cu sute sau poate chiar mii de fani: „Afganul cu toporul din trenul din Germania era și el tot un depresiv. Trebuie înțeles: un tînăr, într-o țară străină, care are alte valori decît cele cunoscute în copilărie, religia nu-i dă voie să bea alcool, cum să-ți tratezi depresia? Pui mîna pe topor și căsăpești pe cine prinzi… Dar nu sînt toți așa, cei mai mulți sînt oameni de treabă! Allahu akbar!“ În sfîrșit, a treia zi, primul revine cu o serie de contrapuneri între creștinism și islam, din care prima decretează răspicat: „Coranul spune în numeroase surate că infidelii trebuie uciși, Noul Testament niciunde”. E drept, autorul e criticat imediat în comentariile la postare. Dar nu atît pentru ce spune despre Coran, ci pentru ce spune despre... creștinism. Și acesta ar fi la fel de violent în fapte şi la nivelul textelor sacre ca și islamul „generator de teroriști”.

A fost momentul la care am pus mîna pe Coranul de la hogea din Mangalia. Chiar sînt asemenea „surate” (în cartea amintită pluralul de la „sura” - în traducere, capitol - este „sura-le”), și încă în număr mare? Chiar există în Coran elementele unui genocid doctrinar?

Ca volum, Coranul în românește este peste jumătate, dar parcă nu mai mult de două treimi dintr-o Biblie. Ca și în Biblie, sînt multe versete care îmi scapă, ca înțeles și formulare. Unele conțin expresii pe care nu știu să le interpretez. Altele fac trimitere la obiceiuri sau evenimente de actualitate la vremea respectivă pe care azi poate doar specialiștii le pot pune în context. Dar ce am putut face a fost să profit de un index tematic de la sfîrșitul volumului care indică locurile din Coran în care apar termenii importanți. De exemplu, Nasara, adică nazarineni sau creștini. Sau Ehl-i kitab, adică oamenii Scripturii, i.e. iudeii și creștinii. Niciunde, potrivit indexului, nu am găsit un îndemn la violență împotriva creștinilor. Sînt versete care îi avertizează pe necredincioși în privința pedepselor, iminente sau, mai des, din viața de apoi, dar nu musulmanii vor fi executanții, ci Allah însuși. În schimb, din toate versetele indicate transpare o poziţie deferentă, chiar defensivă față de creștini și evrei, cărora Dumnezeu le-a vorbit prin profeți așa cum a făcut și cu musulmanii. Iată mai multe exemple.

„Și nu vă certați cu oamenii Scripturii decît cu frumosul, în afară de aceia dintre ei care săvîrșesc tiranii! Și spuneți-le: Noi credem în ceea ce ni s-a coborît nouă și în ceea ce vi s-a coborît vouă, iar Domnul nostru și Domnul vostru este același! Și Lui ne supunem noi!” (Sura 29, versetul 46).

„Există, printre cei cu Scriptură, unii care cred în Allah și în ceea ce vi s-a coborît (revelat) vouă și în ceea ce li s-a coborît lor, sînt umili în fața lui Allah și nu vînd semnele (versetele) lui Allah pe un preț de nimic. Iată, aceia vor primi răsplata lor din partea Domnului lor! Căci, Allah este grabnic la socoteală!” (Sura 4, versetul 199).

„Noi am coborît Tora în care se află călăuzire și lumină. Cu ea judecau, printre iudei, profeții cei supuși, precum și rabinii și cei cu știință, pentru că ei erau puși să păstreze cartea lui Allah și ei erau martorii. (...) Apoi, am trimis Noi, după ei (după profeți), pe Isus, fiul Mariei (Isa ibn-i Meryem), ca să confirme ceea ce aveau ei, dinainte, în Tora, și i-am dat Evanghelia (Indjil), drept călăuză și lumină și care să întărească ceea ce exista în Tora, de dinaintea lui, și pentru călăuzire și îndemn către cei cucernici. (...) Iar Ție Ți-am coborît Cartea (Coranul) cu Adevăr, ca să întărească Scriptura (Kitab) de dinaintea Ei și ca să o protejeze pe ea. Deci, judecă după ceea ce Ți-a coborît Allah și nu urma dorințele lor, lăsînd Adevărul care Ți-a fost dat! Căci, fiecăruia dintre voi v-am dat Noi o cale și un drum de urmat! Dacă ar fi voit Allah, El ar fi făcut din voi o singură comunitate. Dar nu! El vă pune la încercare prin ceea ce vă dă. Întreceți-vă, deci în fapte bune! Căci, întoarcerea voastră, a tuturor, este spre Allah! Apoi, El vă va da de știre despre neînțegerile dintre voi!” (Sura 5, versetele 44, 46, 48).

„Ei spun: Deveniți iudei sau creștini, ca să găsiți călăuzirea! Tu (O, Muhamed!) spune: Dimpotrivă! Noi urmăm sincer credința lui Abraham! Căci, el nu s-a numărat dintre idolatri!” (Sura 2, versetul 135).

„Spuneți: Noi credem în Allah și în ceea ce ni s-a coborît (revelat) nouă, precum și în cele ce au fost coborîte lui Abraham (Ibrahim) și Ismail și Ishak și Iacob (Yakub) și triburilor, ca și în cele date, de Domnul lor, lui Moise (Musa) și Isus (Isa) și altor profeți. Noi nu facem vreo deosebire între ei! Căci Lui îi sîntem supuși (muslimun)!” (Sura 2, versetul 136)

„Tu spune: O, voi, oameni ai Scripturii! Veniți la o vorbă care să fie comună printre noi și printre voi: Să nu adorăm decît pe Allah și să nu-I asociem nimic altceva și, în afară de Allah, să nu luăm unii pe alții dintre noi drept stăpîni! Apoi, dacă ei își întorc spatele lor, Tu spune-le: Fiți martori că noi sîntem musulmani!” (Sura 3, versetul 64) (*)

Și exemplele ar putea continua. Ar fi pueril să cred că înșiruirea lor ar tranșa problema legăturii dintre terorism și islam. Chestiunea este mult, mult mai vastă. Dinspre partea mea, la acest stadiu absolut incipient, este posibil să nu fi știut unde și cum să caut în Coran. Dar aștept în continuare, ceea ce fac de altfel de 15 ani, un exemplu de verset din “„numeroasele sura-le care să conțină îndemnul ca musulmanii să îi ucidă pe necredincioși. Mulţi spun că există, dar nu am întîlnit pe nimeni care să îl indice, cum am făcut eu cu cele de mai sus. Iar dacă un asemenea exemplu nu există totuși în Coran, înseamnă că nu Coranul e inspirația terorismului, cum am văzut că se vehiculează cel puţin pe Facebook. Și dacă nu e Coranul, nu e nici islamul, care se fundamentează în primul rînd pe Coran. „Întreceți-vă, deci în fapte bune!”, spune Allah, adresîndu-se, prin Mahomed și Coran, și musulmanilor, și evreilor, și creștinilor.

E drept, musulman înseamnă „credincios adevărat”, dar oare ortodox nu înseamnă același lucru, și anume drept-credincios? Nu cred toți credincioșii că au un statut aparte? Musulmanul se crede ultimul destinatar cronologic al mesajului lui Allah văzut ca Dumnezeul Unic, în timp ce pentru creștini, din punct de vedere al crezului religios, musulmanii sînt un fel de sectanți arieni, care nu cred în natura divină a lui Iisus Hristos. Dar de aici pînă la justificarea teologică a unui terorism de sorginte islamică e cale lungă, dacă nu cumva imposibil de parcurs.

(*) Traducerea explicativă a Coranului, Editura Departamentului pentru servicii confesionale a Republicii Turcia, Ankara, 2015, ediția l. Coordonator general: Prof. dr. Mehmet Emin Ozafshar. Traducere, introducere, note și index: Mustafa Ali Mehmet. 

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: wikimedia commons