„Muzica mea? Un lirism agresiv”

Alexander BĂLĂNESCU
20 aprilie 2011
„Muzica mea? Un lirism agresiv” jpeg

(interviu apărut în Dilema veche nr. 87 / 2005)

Sîmbăta trecută, în Sala Auditorium a Muzeului Naţional de Artă, Alexander Bălănescu & Klaus Obermaier feat. Bălănescu Quartet au susţinut un concert de promovare a noului album Maria T (ERA Business). La conferinţa de presă ce a precedat show-ul multimedia, TVR i-a înmînat muzicianului de origine română o „Diplomă de Excelenţă”. Înfiinţat în 1987, Bălănescu Quartet înseamnă: Alexander Bălănescu (vioară şi violă), James Shenton (vioară), Andrew Parker (violă) şi Nicholas Holland (violoncel).

Cînd aţi plecat din România şi care este cea mai pregnantă amintire de atunci?
Am plecat din ţară în 1969, pe cînd eu aveam 14 ani, şi ne-am stabilit în Israel. Apoi eu am urmat cursurile de vioară de la Trinity College din Londra, tata m-a vizitat, şi-a găsit de lucru acolo, iar fratele meu şi mama ni s-au alăturat în 1973. Mama a murit curînd, doi ani mai tîrziu. M-am întors în România, împreună cu tatăl meu, abia în 1992, cînd am susţinut şi primul meu concert aici. A fost ocazie pe care nu am ratat-o, căci, de obicei, călătoresc numai profesional. N-am mai avut o vacanţă din copilărie. Prefer să vizitez locuri şi să am legături cu oamenii prin muzica pe care o fac.
 Mă consider foarte norocos că m-am născut şi am crescut aici. Amintirile mele din copilărie sînt pozitive şi, mai ales, muzicale. N-o să uit niciodată un concert cu David Oistrah. Aveam 9 ani, am fost la repetiţii de dimineaţă şi el mi-a semnat partitura unui concert de Brahms. Pentru că nu mai erau bilete, m-am ascuns în subsol la Ateneu toată ziua şi am ieşit abia seara la concert. O valoare pe care am luat-o cu mine este prietenia. Aveam atunci mulţi prieteni, părinţii mei la fel, şi, deşi unii ai rămas în ţară, iar alţii ne-am împrăştiat prin toată lumea, am rămas prieteni în continuare.

Succesul albumului Luminitza v-a încurajat să folosiţi în continuare muzica tradiţională ca inspiraţie? Cum receptează publicul vestic această muzică?
Maria T este, într-adevăr, următorul pas. În copilărie am fost impresionat de vocea Mariei Tănase. Am ascultat înregistrări, am citit cărţi despre viaţa ei... Cît despre public, trebuie să spun că am fost surprins. Am făcut un turneu în Anglia cu Maria T şi niciodată publicul nu m-a primit mai călduros. Publicul englez e dificil, politicos dar indiferent, şi e greu să-l emoţionezi. Cred că şi partea vizuală a spectacolului a ajutat mult.

Cîtă motivaţie personală şi cîtă dorinţă de promovare a unei valori natale se află la baza acestui album?
Aceasta ţine de bagajul meu muzical. Chiar şi înainte de Luminitza există elemente tradiţionale în muzica mea şi însăşi felul meu de a cînta a fost influenţat în acest sens. Dar e adevărat că am vrut, în mod conştient, să fac vocea Mariei Tănase cunoscută în Occident. În Franţa, cîntecele ei au fost imprimate şi a luat chiar un premiu prestigios, dar în spaţiul anglofon ea, una din marile voci ale sec. XX, comparabilă cu Edith Piaf sau Maria Callas, a rămas necunoscută.

Cum au receptat-o cei din cvartet?
Au ascultat-o şi s-au îndrăgostit imediat de vocea ei. James spune că e cîntăreaţa lui favorită, că n-a mai auzit o asemenea voce. Klaus Obermeier, artistul video cu care fac acest show, a ascultat şi a citit mult despre ea pentru că a vrut să găsească un echilibru între expresia muzicală şi imaginea abstractă. El e austriac şi spune că acolo Maria Tănase începe să devină chiar populară. Cît despre ceilalţi membrii ai cvartetului, lucrăm împreună de atîţia ani şi pot spune că ei sînt sensibili deja la muzica românească ale căror ritmuri li se par cu totul speciale. Oricum, a fost un proces interesant şi foarte plăcut.

Nu v-aţi simţit deloc complexaţi de personalitatea ei?
Aşa cum am lucrat pe compoziţiile celor de la Kraftwerk, avem un mare respect pentru materialul original. Sînt anumite situaţii în crossover cînd simţi că artiştii uzează materialul din motive comerciale. Dar noi nu imităm muzicienii tradiţionali, ci aducem materialului calităţile noastre. E un fel de colaborare.

Cum se naşte un album Bălănescu Quartet?
Eu compun, dar mereu cu gîndul la colegii mei. Contribuţia lor vine în dezvoltarea ulterioară. Într-un an doi materialul se îmbunătăţeşte mult. Ceea ce cîntăm în turnee sună mai bine decît pe CD. Sîntem complementari şi căutăm să ne armonizăm, dar nu prea mult, căci vrem să se simtă vocea fiecăruia. În afara cvartetului, James cîntă muzică tradiţională scoţiană şi irlandeză, alţii cîntă muzică de cameră, lucrează în studiou-uri de înregistrări sau sînt free-lanceri în muzica comercială. 

Cui îi datoraţi cel mai mult, muzical vorbind?
Garabet Avakian, Silvia Marcovici şi alţii m-au învăţat foarte multe. La 14 ani, cît aveam cînd am părăsit ţara, aveam cîteva cunoştinţe la bază de pe urma cărora beneficiez şi astăzi. Cu cît îmbătrînesc mai mult, rădăcinile mele muzicale devin tot mai importante. Şi de la Michael Nyman, David Byrne, John Lurie sau Gavin Bryars am învăţat multe şi, în general, lucrînd cu muzicienii pop. Sînt pasionat de improvizaţie, îmi place mai mult jazz-ul compozit: Bill Evans, Miles Davis sau Duke Ellington. Eroii mei sînt însă Bartok şi Enescu. Enescu era pianist, violonist şi compozitor, şi asta îi dădea o perspectivă foarte largă. Amîndoi au studiat muzica tradiţională şi au creat un limbaj propriu, inedit. Ei sînt modelele mele.

Cum vă definiţi muzica?
Sper să fiu de avangardă, dar nu-mi place sensul intelectual al avangardei. Cred că oamenii trebuie să înţeleagă muzica pe care o faci. Îmi plac muzicienii provocatori, care caută lucruri noi şi asta încerc să fac şi eu: o sinteză între clasic, folcloric, jazz şi electro. Mă interesează zonele muzicale între. De aceea, muzica mea e greu de prins într-o formulă. Îmi place asta, deşi creează probleme celor care o distribuie. Eu i-aş spune muzică expresionistă, bazată pe ritm şi lirism. Un lirism agresiv.

Cum poate reuşi un artist român în străinătate?
Nu-i uşor. Tinerii sînt însă deschişi să asculte şi să înţeleagă noi limbaje muzicale. Accesul la muzica lumii s-a individualizat, acum nu mai depindem de gustul caselor de discuri. Muzica se va diversifica şi mai mult şi fiecare artist poate avea o legătură mai strînsă cu un public mic dar mai credincios.

Ce regizori urmăriţi?
Cîţiva maeştrii ca Greenaway sau Angelopoulos. Foarte interesant e fenomenul filmelor asiatice, din Vietnam, Coreea, China... Este foarte la modă filmul iranian, dar pentru mine a devenit cam comercial. Văd însă că lucrurile merg bine şi pentru filmul românesc şi sper să contribui şi eu la asta. Lucrez deja cu Cătălin Mitulescu la coloana sonoră a noului său film, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, care încă se turnează. El a fost coproducător la un film al Ruxandrei Zenide cu care eu lucrasem înainte şi aşa ne-am cunoscut. 

Colaboraţi şi cu alţi artişti români?
Cu Ada Milea voi lucra la un proiect, pentru primăvara anului următor, inspirat de Insula lui Gellu Naum. Dar, sigur, aş vrea să colaborez şi cu artişti tradiţionali care, de regulă, sînt mai deschişi spre experiment decît cei de formaţie clasică. Îmi plăceau, la un moment dat, Taraful din Clejani şi Fanfara Ciocîrlia. Dar generaţia de bătrîni s-a dus şi cei tineri s-au comercializat. Este un proces care pare inevitabil: tocmai cînd au succes devin comerciali. Dar nu e peste tot aşa. Am lucrat foarte mult cu un grup unguresc, Musikas, care culeg muzică din Transilvania în fiecare an şi încearcă să înveţe de la muzicienii tradiţionali.  

Comercializarea, nu e un proces care vă ameninţă şi pe dvs.?
Nu cred că-mi stă în caracter. Aş vrea (rîde), dar nu pot! Lucrez doar ce mă interesează, fără motivaţie comercială. Aş putea să aduc pe scenă cu mine un grup folcloric, nişte dansatori şi gata! Dar nu asta vreau să fac. Eu lucrez foarte serios la orice proiect. De exemplu, la Maria T am lucrat 6 ani.

Şi acum?
Acum mă interesează fotbalul. Sînt pasionat de fotbal şi unul dintre proiectele următoare va fi o operă inspirată de jocul de fotbal: jucătorii vor fi compozitori şi, cînd vor pasa balonul, se va schimba stilul muzical.

Ca artist de avangardă, cum vă descurcaţi financiar?
Nu e uşor, dar supravieţuiesc pentru că eu combin interpretarea live şi compoziţia. Cîteodată îmi aduce venit una, alteori cealaltă. Dar e multă muncă: scriu noaptea şi ziua exersez. Mă consider, totuşi, privilegiat pentru că majoritatea oamenilor nu au şansa să supravieţuiască făcînd doar ceea ce le place cu adevărat.

Nu vă întoarceţi în România?
Nu cred că aş putea. Am devenit englez: îmi place ceaiul, cricket-ul, grădinile, fotbalul... Ţin cu Arsenal. (Rîde) Dar aş vrea să am un picior în România. Nu sînt mulţumit de cum vorbesc româneşte, îmi lipseşte vocabularul. Nu am încă o casă, dar mă gîndesc să cumpăr una pentru că mă atrage pasiunea şi entuziasmul oamenilor de aici. Ştiu că încă sînt multe lucruri urîte, dar eu simt energie pozitivă şi, ca muzician, am multe posibilităţi aici. În Anglia e greu de pătruns ca artist. Şi în societate e la fel. Trăiesc acolo din 1971 şi încă sunt considerat un străin. Dar nu-mi pasă, am prieteni. Aici am însă impresia că se pot face multe lucruri bune. Există interes şi pasiune, deşi, e-adevărat, lipseşte organizarea. Abia aştept ca România să intre în UE şi atunci va fi forţată să fie gata. Europa de Est are de oferit Occidentului talent şi chiar o anume seriozitate culturală.

De ce purtaţi pălărie în concerte?
Încerc să sugerez legătura cu muzica tradiţională. La început am folosit-o însă să-mi ascund chelia.

a consemnat Marius CHIVU

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.