Filmul Ancăi Hirte este tulburător. Aș avertiza însă cititorul să nu treacă peste faptul că impresiile și părerea mea sînt subiective. Foarte subiective. De aceea, dintru început, aș spune că am simțit nevoia să văd filmul de două ori, oscilînd între a mă lăsa subjugată fie de conținutul lui, fie de imaginile nemăsurat de frumoase ale lui. Este, fără îndoială, un documentar foarte artistic.

Ritualul nunții unei frumoase fecioare, mireasă pentru mirele sfînt Isus, stabilește nu numai cum se desfășoară nunta, dar și pregătirea nunții și ce urmează după.

Mireasa, Teodora, care-și dorește mult să-și păstreze numele și după nuntă – aici ne amintim de schimbarea numelor după căsătoriile lumești – este de o frumusețe atemporală. Este de o feminitate adîncă, are un corp alungit de fecioară și o expresie a feței pe care nu o poți plasa în vreun timp. Am văzut nunți destule pînă acum, dar n-am văzut niciodată convingerea nestrămutată a vreunei mirese că va rămîne mireasă pentru totdeauna și nici emoția bine stăpînită, dar foarte evidentă a acestei mirese în timpul ceremoniei.

În film apar scene obișnuite, nelegate în vreun fel de sfera credinței, ca atunci cînd călugărițele – le voi spune așa, deși cele 450 de fete și femei care sînt la mănăstirea Văratec nu sînt toate călugărițe – se bat cu zăpadă, se duc cu sania prin zăpada afînată, bucurîndu-se de căzături, sau mănîncă pofticios, cu ocheade vinovate, dude într-un minunat loc verde.
Într-un ceremonial bine structurat, fiecare gest este parte a unui ansamblu care curge natural, toate gesturile sînt marcate de supunere smerită, de sărutări de mîini sau expresii verbale cum ar fi „dacă ne ajută Dumnezeu”.

Aflăm că această mireasă este fiica unei călugărițe venite la cinci ani la mînăstire și surghiunită de vechiul regim. Se reîntoarce acasă, unde mama îi înțelege vocația ratată, dar tatăl o grăbește să se mărite. Și așa, din această familie lumească, apar copiii, iar unul dintre ei este chiar Teodora, personajul principal al filmului. Să fie Teodora crescută de mică în frustrarea mamei ei de a fi fost constrînsă să treacă din mînăstire în laic, și astfel să fie victima „spălării de creier”? Să fie ea terenul ospitalier pe care influența mamei să rodească viitoarea mireasă a lui Isus? Sînt întrebări pe care filmul ne îndeamnă să ni le punem.

Ritualul este dezvăluit în imagini neasemuit de bine gîndite, atît de artistice, încît cu greu mai încape ideaticul. Aș putea spune că nu mi-am imaginat niciodată că este atît de complex și de puternic punctat în desfășurarea lui. Simbolistica filmului este clasică: fecioara e în rochie lungă alba ca zăpada, părul ei este lung, cărarea părului este la mijloc ca în icoane, smerenia ei este evidentă atît în postură cît și în expresia feței, pare că este sacrificată și condusă de mîini experte către rolul de mireasă. Nu lipsesc nici cîntecele în care mireasa își oferă intimitatea mirelui slăvit, mirelui sfînt, bărbatului care-i va fi stăpîn pînă la sfîrșitul vieții. I se și spune că va fi mireasă toată viața, deducem deci că niciodată nevastă. Cîntecul ei este simplu, melodramatic, cu verbe clare, fără echivoc: “Isus al meu/ Te iubesc mereu/ Și te-aștept mereu/ Să vii.”

Un film frumos, care pe mine m-a convins că pentru Teodora viața este o așteptare, că venirea lui, a mirelui sfînt „va fi curînd”, și că ea va rămîne mereu o fecioară fericită.

Aurora Liiceanu este psiholog.

Documentarul „Păcătoasa Teodora” al Ancăi Hirte va fi prezentat în cadrul Festivalului Filmului European.

Cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului se desfăşoară în Bucureşti (3 - 13 mai), Braşov (10 - 13 mai), Timișoara (17 - 20 mai), Tîrgu-Mureș (17 - 20 mai) și Iași (24 - 27 mai)