E vorba despre o actriță icon, a cărei carieră a însemnat 60 de ani dedicați filmului și teatrului. Jeanne Moreau, l'insoumise (Flammarion, 410 pg.) nu e prima carte care îi este consacartă actriței din Jules et Jim. Autorul, Jean-Claude Moireau, i-a mai dedicat în urmă cu niște ani o biografie în imagini. Din cronica lui Jean-Marc Lalanne aflăm că această “biografie” e impresionantă, bine scrisă și documentată. Începe în Franța anilor 30, cînd mama actriței, o dansatoare englezoaică, întîlnește la Paris un restaurator. Se căsătoresc, iar în 1928 vor avea o fiică, pe Jeanne.

Apartamentul în care se instalează familia la Paris, la sfîrșitul anilor 30, în Pigalle, se află deasupra unei săli de cinema. Jean-Claude Moireau povestește că din camera fetiței se auzeau coloanele sonore ale filmelor care se difuzau în acea sală (și pe care ea nu avea încă voie să le vadă). E tulburător să afli că cea care a devenit vocea singulară, în egală măsură caldă și răgușită a cinemaul francez, n-a avut  inițial acces la filme decît prin vocile lor.

Adolescența și-o petrece într-o Franță ocupată și urmează primele încercări clandestine de a face teatru. Descoperă Antigona lui Anouilh, iar această descoperire o va convinge pe Jeanne să-și urmeze vocația.

În teatru, anii 50 înseamnă multe realizări. În cinema, însă, actrița Jeanne Moreau primește doar roluri secundare. Fizicul său e atipic pentru un anumit glamour al epocii și deconcertează. Julien Duvivier, unul dintre cineaștii momentului, zicea despre ea că e o bună actriță, dar că e “prea dificil s-o fotografiezi”.

Are 30 de ani cînd Louis Malle face din ea un star, în Ascenseur pour l’échafaud, apoi în Les Amants.
Cartea vorbește și despre prietenia sa cu Orson Welles (Le Procès, Falstaff, Une histoire immortelle), relațiile încordate cu Antonioni (La Nuit), complicitatea cu Buñuel (Le Journal d’une femme de chambre), dar actrița va fi dezamăgită că regizorul o va alege în ultimul moment pe Catherine Deneuve pentru Tristana (rol scris pentru ea).

François Truffaut a vrut s-o elibereze de aceste roluri “intelectuale, reci” și i-a scris rolul “fizic” din Jules et Jim.