În perioada 3-6 aprilie 2014, la Biserica Luterană din Bucureşti, Jazz.ro anunţă a doua ediţie a Jazz In Church Festival. Ca şi ediţia inaugurală, festivalul va include atât proiecte de jazz, cât şi proiecte de muzică contemporană, muzicieni din 9 ţări fiind prezenţi în cele 4 zile la Biserica Luterană.

Publicul va putea admira artişti legendari, maturi, ca Michel Portal (FR), Irene Schweitzer şi Pierre Favre (CH) sau John Potter (UK), cât şi muzicieni în curs de afirmare mondială, extrem de promiţători, provenind cu toţii din şcoala europeană - Vincent Peirani (FR), Marcin Masecki (PL) sau Zsofia Boros (HU).

În cadrul Jazz In Church Festival, editia a doua, va fi prezentată în primă audiţie mondială noua lucrare a compozitorului britanic Ambrose Field, în interpretarea unui cvartet de coarde alcătuit din muzicieni români, căruia i se alătură  ilustrul tenor John Potter (ex Hilliard Ensemble).

Festivalul va fi deschis joi, 3 aprilie, de către tânăra chitaristă maghiară Zsófia Boros, care a debutat recent la casa de discuri ECM. Albumul  En Otra Parte i-a adus o nouă traiectorie şi o perspectivă de stea în curs de afirmare a chitarei acustice. Zsófia Boros şi-a câştigat o excelentă reputaţie printre tinerii chitarişti datorită virtuozităţii sale, precum şi prin ideile inovatoare din concertele pentru chitară. Artista, stabilită la Viena, a studiat concomitent la Conservatorul Bartók Béla din Budapesta şi la Conservatorul din Bratislava. A absolvit Universitatea de Muzică şi Arta Spectacolului din Viena şi a urmat studiile postuniversitare la Francisco Tárrega Guitar Academy din Italia. Jozef Zsapka, Walter Würdinger, Paolo Pegoraro şi Stefano Viola au fost profesorii ei. Zsófia a apărut pe scenele internaţionale atât solo, cât şi în cadrul unor ansambluri pentru muzică de cameră şi a participat cu succes la diferite competiţii internaţionale,  obţinând o multitudine de premii. Programul muzical şi albumul inspirat denumit En Otra Parte (Altundeva) reflectă propria viziune a talentatei Zsófia Boros asupra unor celebre compoziţii din spaţiul american hispanofon (Leo Brouwer, Vicente Amigo), dar şi din cel anglofon (Ralph Towner).

)

Seara va continua cu legendarul clarinetist Michel Portal, în duo cu unul din cei mai talentaţi tineri muzicieni francez al momentului – acordeonistul Vincent Peirani. Astfel, pe scenă vor dialoga cea mai promiţătoare tînără stea a jazz-ului francez şi european –  Peirani (n. 1980), cu cel mai bineştiut patriarh din generaţia de aur – Portal (n. 1935). Acest duo este, la ora actuală, una dintre cele mai căutate atracţii festivaliere din întreagă Europa şi poate, fără îndoială, trece drept unul dintre capetele de afiş al acestei ediţii Jazz In Church.

Compozitorul şi clarinetistul Michel Portal este unul din părinţii jazz-ului modern pe scena franceză. Având educaţie clasică, Portal şi-a câştigat notorietatea prin asocierea cu diferiţi compozitori de muzică nouă şi contemporană. În acelaşi timp, acest muzician de excepţie a prezentat un real interes pentru muzică folk şi jazz. La finalul anilor ’60, el a participat, în Franţa, la mişcarea de free jazz, încurajând astfel improvizaţia colectivă, explorări sonore sau compoziţie instantă. În 1970, Portal dezvoltă o relaţie fructuoasă cu John Surman. În anul următorul el a creat Michel Portal Unit - un cadru liber, unde muzicienii americani şi europeni să se poată întâlni. Din 1975, compunerea coloanelor sonore pentru filme devine o activitate regulată. În anii ’80 şi ’90 traversează nenumărate colaborări muzicale: Pierre Favre, Dave Liebman, Marţial Solal, Mino Cinelu, Jack DeJohnette. Este unul dintre arhitecţii jazz-ului modern din Europa.

Vincent Peirani este tânăra şi fantastica vedetă a acordeonului francez, având un sunet proaspăt şi mult talent pentru compoziţie. Are, cum altfel, studii de clasică, dar alege calea jazz-ului, a spontaneităţii. Munceşte neobosit, apare pe zeci de albume şi în sute de concerte. Cântă şi imprimă cu Ulf Wakenius, Youn Sun Nah, Nguyen Le, Lars Danielsson, Louis Sclavis. Anul trecut a primit premiul „Django Reinhardt” pentru cel mai bun muzician francez de jazz în. Albumul sau Thrill Box a convins un juriu format din muzicieni de jazz remarcabili, producători şi jurnalişti să îi acorde lui Peirani votul lor. Astfel, Peirani se alătură unei ilustre liste de câştigători precum Jacky Terrasson, Richard Galliano şi Michel Petrucciani. De asemenea, tot în 2013, revista Jazzman/Jazz Magazine l-a declarat pe Vicent Peirani artistul francez al anului. În primăvara lui 2014, Vincent Peirani lansează albumul intitulat Belle Epoque, ce promite să răspândească în continuare un desăvârşit parfum al artei melodice franceze.

)

Cea de-a două seară a festivalului începe cu concertul polonezilor Marcin Masecki, la pian, şi Pawel Szamburski, clarinet, amândoi membri notorii ai vibrantei scene jazzistice a Varşoviei.

Născut în ’82, Marcin Masecki a fost copil precoce şi a demonstrat o deprindere timpurie a instrumentului-rege, acum este deja compozitor matur şi dirijor consacrat, laureat al multor premii internaţionale. Bursier la Berklee, lider de proiecte proprii, coparticipant la ale altora, numele sau răsun[ în mediul muzical independent al capitalei poloneze. Concertează atât solo, cât şi în toate formulele posibile de duo, trio, cvartet sau chiar big band, experimentează cu jazz-ul şi se desăvârşeşte în linia muzicii clasice. 

Are propriul său festival, mai multe trupe şi, ca o încununare a pasiunii sale arzătoare pentru universul clapelor, şi-a construit un clavecin.

Pawel Szamburski (n. 1980) a studiat  muzicologie şi antropologie culturală. Cofondator al Asociaţiei Culturale LADO - ce promovează dezvoltarea noului mediu cultural polonez -, se implică totodată în muzică de spectacol – dans, teatru, film, lectură literară. La loc de cinste în activitatea saă este improvizaţia. Premii internaţionale pentru coloane sonore de film. Foarte activ în felurite variante scenice.

Celor doi le place să creeze spontan tonuri proprii, dar şi să redea cu subtilitate intensă muzica lui Arvo Part şi a diferiţilor compozitori clasici. 

)

În partea a două a serii vom avea prilejul unic de a asista la premiera mondială a unei lucrări compuse de britanicul Ambrose Field pentru vocea lui John Potter,  susţinută de  cvartet de coarde. 

Ambrose Field/John Potter & String Quartet (Marea Britanie/Romania)

Tenorul britanic John Potter, împreună cu compatriotul Ambrose Field (n. 1971), compozitor de muzică electronică/digitală, au oferit o juxtapunere impresionantă de muzică renascentistă,  combinată cu tehnologia modernă, în prima lor colaborare – Being Dufay, lansată la ECM Records acum câţiva ani. Proiectul a fost un succes enorm pentru diverse categorii de ascultători, vocea lui Potter cufundându-se cu mare uşurinţă în sunetele rafinat prelucrate. Procesul a integrat muzica veche cu unele tehnici digitale moderne din zilele noastre, pentru a da naştere unei lumi de sunete armonice. Ambrose Field a folosit sunete înregistrate din mediul înconjurător şi procedee digitale pentru a genera un sunet distinct, dens. 

John Potter a fost timp de 18 ani unul dintre membrii marcanţi ai Hilliard Ensemble şi este unul dintre gânditorii conceptuali, un vocalist de o versatilitate rară şi erudiţe, totodată teoretician, scriind intens despre muzică şi teorie muzicală. Albumele sale ECM conţin muzică de Josquin Desprez, John Dowland şi Jan Garbarek. Publicaţia Gramophone a lăudat „sunetele cosmice” ale lui Potter, scoţând în evidenţă că „ideile proaspete şi muzica fermecătoare creează un pelerinaj, o călătorie extraordinară”. În prezent, John Potter poate fi ascultat pe albume ECM, împreună cu muzicienii din proiectul său Dowland Project (între care şi John Surman); artistul a fost dintotdeauna implicat într-o abordare conceptuală a muzicii vechi,  iar ca fost muzician de blues şi rock, a avut mereu un interes puternic pentru genuri de muzică neexplorate. Vocea sa clară, aproape „băieţească”, iese în evidenţă cu uşurinţă între sunetele subtile.

Proiectul-premieră din seară de 4 aprilie nu poartă, la ora la care scriem aceste rânduri, un nume de scenă. Știm însă că muzica sa, pur acustică, va fi perfect integrată în spaţiul auster al bisericii. Compozitorul însuşi va participă la repetiţiile din Bucureşti şi la spectacolul inaugural. Există şi intenţia de a înregistra acest inedit program pe un album sau/şi pe un DVD. 

Prima parte parte a serii va aparţine duo-ului Markus Stockhausen (n. 1957 - DE) / Tara Bouman (NL) – Duo Moving Sounds.  Nicicând nu va fi răsunat mai potrivit un clarinet (Tara) însoţit de trompetă (Markus) într-un lăcaş sfânt! Numele Stockhausen este arhicunoscut, întrucât tatăl lui Markus este Karlheinz Stockhausen, celebru compozitor german, considerat drept unul dintre marii vizionari ai artelor sonore, calitate transmisă vădit fiului Markus. Deopotrivă compozitor şi interpret, atât de jazz sau de muzică nouă, Markus Stockhausen excelează în proiecte muzicale dintre cele mai diverse, fiind pe rând leader sau sideman, autor al partiturii sau interpret al uneia clasice, compunând muzică de film, balet, teatru. Are mai multe proiecte concepute pentru ambianţa bisericii, precum şi capacitatea de a evolua pe scenele marilor festivaluri, alături de cel mai bine cotaţi artişti (A. Andersen, P. Heral, R. Bruninghaus sau D. Youssef). Apare pe mai mult de 60 de albume, editate de ECM Records, ACT, Enja, EMI. El se dedică educaţiei altor muzicieni, organizând frecvent masterclass-uri, cursuri dedicate muzicii improvizate şi sesiuni de comunicare cu student şi artişti în curs de formare. 

Tara Bouman este devotată clarinetului şi bass clarinetului, apariţia ei cu aceste instrumente fiind încântătoare urechii, dar şi ochiului. Completează fericit ideile muzicale ale partenerului ei, cu care decide spontan ce piesă să ofere auditoriului şi cum să îşi adapteze programul la publicul prezent şi la acustica ambientului. 

Ultima parte a programului de sâmbătă ne aduce  două personalităţi legendare ale jazz-ului European: Irene Schweizer şi Pierre Favre. Iar duo-ul pe care ei îl formează este, fără doar şi poate, unul dintre cele mai longevive parteneriate scenice de notorietate, datând din 1966. Doi titani ai improvizaţiei libere în acţiune – şi ambii din Elveţia! Spectacolul lor reflectă un echilibru extraordinar între doi muzicieni puternici, bine complementaţi, o integrare perfectă a unor spirite libere. 

Toboşarul şi percuţionistul Pierre Favre (n. 1937) este o prezenţă importantă în Europa, încă din anii ’60, considerat fiind printre puţinii muzicieni de jazz ai acelor vremuri capabili să rivalizeze, de la egal la egal, cu marile nume ale scenei americane. Este însă mult mai mult de atât. S-a scris despre el că este poet, pictor şi sculptor. Iar opera sa a fost categorisită drept lirică, pasionată şi misterioasă! A cântat şi a imprimat cu Jan Garbarek, Iva Bittova, Paolo Fresu, John Surman, David Darling, Kenny Wheeler.

Pianista Irene Schweizer s-a înscris încă de la începuturile carierei pe linia avangardei, ulterior făcând parte din puternicul Feminist Improvising Group (FIG), care promova, evident, improvizaţia şi dorea să conteste supremaţia masculină în acest context al artelor spontane. Întreaga sa carieră este însă asociată cu muzicienii emblematici ai experimentalului – Yuseef Lateef, Evan Parker şi mulţi percuţionişti.

Muzica duo-ului Schweizer/Favre lor a rămas însă profund melodică până în prezent, fiind mereu creată cu un zâmbet pe buze. Rădăcinile ritmice sunt într-adevăr decisive pentru muzica lor, ce se bazează pe swing, expresivitate, dar şi elemente poliritmice. Când improvizează, muzicienii lasă senzaţia unui balet fragil, însă dânsul lor devine mai intim şi mai uşor pe măsură ce notele muzicale îl definesc.

)

Duminică vom avea parte de o nouă premieră, colaborarea dintre Mihai Balabaş şi Călin Torsan, două nume ce răsună în mediul bucureştean artistic cu coordonate  dintre cele mai diverse.

Mihai Balabaş (n. 1985) este violonist cu studii universitare şi chitarist autodidact, activând deopotrivă pe scena simfonică şi pe cea underground. Este membru al trupelor Avant’n’Gard, Bucium şi Trei Parale, a colaborat cu artişti precum Cătălin Milea, Mircea Florian, Norzeatic, Iordache, Nu & Apa neagră, Marcus Beuter (Germania), Mr Delagare (Franţa), Nik Baertsch (Elvetia), Trey Gunn (USA). Semnează împreună cu sora sa, Maria Balabaş,  instalaţii sonore pentru Institutul Francez din Bucureşti, Centrul Ceh şi Festivalul de Dans Contemporan Explore 2012. A susţinut concerte în România, Marea Britanie şi Elveţia. În prezent lucrează la primul album solo.

Călin Torsan (n. 1970) este un personaj pitoresc, unul dintre primii muzicieni care au cântat pe străzile României postdecembriste. Muzician autodidact, specializat în instrumente de suflat, a creat şi a colaborat cu numeroase trupe, între care Domnişoara Pogany, Einuiea, Jazzadezz, Nu & Apa neagră, Avant’n’Gard. A concertat în Japonia, Germania, Danemarca şi în numeroase festivaluri din România. În calitate de scriitor, a publicat romane şi volume în colaborare, la edituri precum Humanitas şi Casa de Pariuri Literare. Călin Torsan apare şi în numeroase spectacole de teatru, iar în ultimii ani se preocupă aproape exclusiv de muzica improvizată liber.

Ultimul act al Festivalului este „rostit” de un duo de o forţă uimitoare, alcătuit din Stefano Battaglia  şi  Michele Rabbia, doi dintre cei mai căutaţi, cunoscuţi şi consacraţi muzicieni peninsulari ai noului val muzical European. Amândoi sunt născuţi în 1965 şi s-au consacrat începând cu anii ’90.

Pianistul Stefano Battaglia este aşteptat de publicul bucureştean de ceva vreme, încă de la ecourile unor formidabile albume semnate de acesta, ce dezvoltau în plan muzical idei din operă cinematografică italiană de excepţie, alternând piese aparent fără formă fixă cu balade uluitoare sau cu introspecţii în tenebru. Prea puţin se ştie despre cariera sa clasică, solistul fiind multiplu laureat pe plan internaţional în universul muzicii culte! Opţiunea pentru jazz s-a reflectat în zecile de albume şi în nenumărate concerte alături de Barre Philips, Pierre Favre, Tony Oxley şi atâţia alţi titani.

Percuţionistul Michele Rabbia este notoriu în universul scenei de jazz pentru capacitatea sa de a susţine numere solo de tobe şi percuţie, uneori condimentate cu puţină „electronică”, care fac deliciul spectatorilor. Aceste recitaluri se întrepătrund cu munca sa în duo (Louis Sclavis, Antonello Salis, Michel Godard). Totodată percuţionistul se bucură de un enorm  succes în cel mai recent proiect al său, Il Pergolesea, unde colegii de proiect îi sunt Anja Lechner, Francois Couturier şi vocalista Maria Pia De Vito. 

Alăturarea acestor doi virtuozi, Battaglia şi Rabbia,  nu rămâne în limitele previzibilului, ei aducând la sublim arta duo-ului, întrucât rolurile celor doi protagonişti se schimbă adesea, percuţia luând forme lirice, pianul devenind instrumentul ritmic, pe neaşteptate. Cei doi cântă fie cu partitură sau, din contră, liber, demonstrând cât de bine comunică muzical atât între ei, cât şi cu publicul.

)