În casă zăbrelele sînt albe
Ca dinţii de lapte.
Arcuri ale cerului atîrnă
În livadă.

Apropie-ţi groapa, apropie-ţi
Tu casa! În tobă bate cu ramuri
De liliac, cu braţele oloage anunţă
El conturul aurit al inimii.

Mîngîie tu şi fă soră
Limba cerului, între oameni
Cresc rădăcini, nucile tari
Nu se desprind de coajă, cuvintele

El le face zăbrele, frînghii ruginii
Sub piele -
Coase tu o casă braţele mele în
Casă, vopseşte tu cerul şi păsările
Cu mîna şi cheia,

Mai blînd primeşte tu străinul, de var
Nisip spulberat cuvîntul în umbră,
În ochii tăi lung drumul de la
Ureche la inimă.