Ideo Ideis #13 vrea să-ți schimbe perspectiva asupra eșecului

13 iulie 2018
Ideo Ideis #13 vrea să ți schimbe perspectiva asupra eșecului jpeg

Ai crede că o fetiță peltică ar putea ajunge vreodată prezentatoare de știri la un post de mare audiență din România? Sau că unuia dintre muzicienii tăi preferați i-au trebuit 18 ani ca să ajungă să cîștige din muzică? 

Ideo Ideis #13 lansează campania „Tu cît ai dat cu fail?”, care îți propune o schimbare de perspectivă asupra eșecului: o nereușită profesională sau personală este o șansă să te cunoști mai bine, să evoluezi în carieră și chiar să devii un om mai bun. În campanie s-au implicat personalități din domenii diferite, care într-un moment de sinceritate, și-au asumat public un eșec personal, pentru a le transmite liceenilor un mesaj important despre ce înseamnă perseverența. 

„Sînt roluri pentru care am ajuns în ultima parte a selecției și le-am pierdut. Altele promise și retrase. Autoflagelări: „aș fi putut fi mai bună, nu am lucrat destul“. Înveți în timp să nu iei totul așa personal și să îți dai spațiul de a te îmbunătăți și de a înțelege că nimic nu îți aparține, nici un rol luat și făcut.” Ana Ularu, actriță 

„Am copilărit cu un soi de frică de eșec. Părea că toată lumea în jur povestea despre eșecurile altora ca și cînd viața lor fusese ratată. Prin eșec nu se termină totul. Se termină probabil ceva, ca să înceapă altceva. Fără eșec nu poți face schimbări majore, nu poți cunoaște și nu poți evolua. Am încercat să trec de la frica de eșec, care nu mă lăsa să încerc, la a vedea eșecul ca pe un moment de dezvoltare personală. Doar după un eșec major am reușit să renasc și să îmi găsesc niște resurse care nu știam că există în mine.” Andreea Bădală, designer, Murmur

„Mi-am făcut prima formație în '93, am ajuns să trăiesc din asta în 2011. Poate că nu e un eșec, pentru că am reușit pînă la urmă. Dar e mama perseverenței.” Deliric 

Este al treilea an consecutiv în care Ideo Ideis alege o temă pe care o consideră constructivă pentru educația non-formală a participanților și care, prin campania de comunicare, poate depăși granițele festivalului în termeni de impact. În 2016 tema a fost empatia, în 2017 autonomia, iar anul acesta Ideo Ideis vorbește despre perseverență. 

„Am tradus perseverența prin rezistența la eșecuri, prin mobilizare și refuzul de a renunța. Cel mai adesea ne place să credem că oamenii pe care îi privim cu admirație au avut un traseu mai lin, că pentru ei lucrurile au fost poate mai puțin complicate. Că au avut noroc. Și totuși experiența ne-a învățat că cel mai probabil au integrat într-un mod constructiv obstacolele prin care au trecut și nu s-au blocat în eșecuri. Ori în adolescență fix astfel de informații te pot învăța să fii mai perseverent în a urmări lucrurile cu adevărat importante pentru tine.” echipa Ideo Ideis
Festivalul Ideo Ideis#13 are loc între 6 și 12 august la Alexandria. Pentru mai multe informații: www.ideoideis.ro şi www.facebook.com/ideoideis.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.