Provocarea ar fi să nu povestesc ce se întîmplă în film, pentru că orice dezvăluire a vreunui clinci al intrigii l-ar priva de una dintre dimensiunile esențiale. Oricum, cine se așteaptă la un film cu sînge pe pereți și ochi ascunși în pernă nu a făcut alegerea cea mai potrivită. Noapte bună, mami! e un film profund psiho(-logic, -emoțional, chiar și -pat), cu accente de horror... european. Asta înseamnă mai degrabă sugestie, mai degrabă expectativă, mai degrabă metonimie și... mai puțin senzațional. Așadar, nu, nu o să vă spun nimic din acțiunea filmului.

Tot ceea ce pot dezvălui este că are în centru relația mamă-copii și un breviar al disfuncționalităților acesteia, de la înstrăinare la violență și de la nesiguranță la alteritate. O mamă care a trecut printr-o operație complicată, cu reconstrucție facială, se întoarce acasă, la cei doi băieți gemeni, care devin tot mai suspicioși vizavi de cine se ascunde, de fapt, în spatele bandajelor. Atît.

Construcția e unul dintre atuurile pe care țin în mod special să le salut. Filmul Veronikăi Franz și al lui Severin Fiala instaurează un dublu ritm (al curgerii firului, unul foarte ușor de urmărit, de altfel și al așteptării spectatoriale) care te conectează la poveste într-un fel aproape organic, dar deloc presant. Cu alte cuvinte, urmărești înlănțuirea de cadre, de la un anumit moment dat, cu sufletul la gură, dar nu pentru că ritmul este unul tocat și generat de cadre sau scene cu asemenea miză. Mai degrabă, felul simplu, obiectiv în care e derulată povestea îți permite ție, privitor, să psihanalizezi și să te psihanalizezi într-o nedorită și, să sperăm, cît mai improbabilă situație similară. Dar nu, nu voi spune nimic din acțiunea filmului...

Voi spune, însă, că e profund tulburător, într-un fel atavic, dacă relația părinte-copil poate fi circumscrisă aici. Alunecarea conceptului de „mami” într-o mlaștină a ororii sau a pandantului – copilul devenit o brută, nu e ceva nou. Dat fiind că e una dintre cele mai imediat resimțite temeri, cineaștii au exploatat-o trainic. Felul în care cuplul regizoral austriac alege să prezinte escaladarea situației – septic, chirurgical, obiectiv, estetic, chiar – duce la o acuratețe narativă neforțată, detașată. Sigur, grija acordată plasticii cadrului, jocului de umbră și lumină, scenografiei – care prelungește impresia de griuri reci de instrumentar medical, poate că ar fi fost bine să aibă o oglindire și în jocul actorilor. Cei doi gemeni poartă aceleași nume ca și în viața reală. Au, probabil, cam zece ani. Opinia mea este că, la un moment dat, implicarea lor actoricească în dramatismul situației e exterioară. Reacționează cu autocontrolul unor adulți. Sigur, filmul nu păcătuiește nici o clipă prin căderea în patetic sau dramoletă, dar nu mi-am putut reprima impresia de exterioritate, de contemplare de pe margine.

Un film bun. Cu siguranță, un film altfel, resimțit pînă în măduvă, în care copilăria poartă masca (sic!) lipsei de griji, a alergatului liber prin pădurea scăldată de ploaie. Un film care lățește, ca o picătură de sînge scursă pe gresie și privită cu lupa, felul în care trauma vieții de adult sculptează viața copilului și dă naștere altor traume concentrice. Un film care ne atrage atenția că le datorăm copiilor noștri, fără accidente, fisuri și crevase, iubire, căldură, atașament și sinceritate.

Pont: Descurajați-i să colecționeze în casă vietăți care NU se cumpără de la pet shop. Asta în caz că nu vreți să vedeți filmul, pentru că, dacă l-ați văzut, nu îmi mai fac nicio grijă.

Marius Constantinescu este jurnalist la TVR.

Cea de a XX-a ediție a Festivalului Filmului European se desfășoară în București (5-15 mai 2016), Baia Mare (13-15 mai), Cluj-Napoca (20-22 mai), Tg Mureș (20-22 mai), Hunedoara (27-29 mai) și Timișoara (27-29 mai). Programul complet: http://ffe.ro/Filme-Program.html

Filmul Noapte bună, mami! (Austria, 2015) este prezentat simultan la București pe 14 mai, la cinema Elvire Popesco, și la Baia Mare. Mai multe detalii: http://ffe.ro/Filme-Program/Noapte-bun%C4%83,-mami!-(Austria).html