(Apărut în Dilema veche, nr. 184, 16 august 2007)

Conform comentatorilor occidentali, Polonia ar trebui să fie cea mai fericită ţară, dacă nu de pe Pămînt, măcar din Europa: economia ei are o rată de creştere de trei ori mai mare decît cea a Marii Britanii sau a Franţei, oraşele înfloresc, zgîrie-norii apar unde te-ai aştepta mai puţin, seara nu poţi găsi o masă liberă la restaurant şi în cursul zilei un bilet de avion spre sau de la Londra. Şi cu toate acestea, ieşirile în public ale fraţilor Kaczynsky (preşedinte şi prim-ministru) sînt extrem de triste şi cu veşti care nu anunţă nimic bun. La orizont: alegeri anticipate cu doi ani.

Demiterea lui Andrei Lepper - liderul Partidului Autoapărării, acuzat de corupţie, părea că zguduie coaliţia de guvernare, fără să-i dea lovitura decisivă, deoarece miniştrii partidului său rămîneau în continuare în Guvern. Scandalul cu corupţia venea după o dezbatere cu un final chinuit cu privire la buget, cînd partidul lui Lepper se opusese adoptării principalului document al unei guvernări.

Sîmbăta trecută a fost rîndul lui Roman Giertych, vice prim-ministru şi ministrul Educaţiei, liderul Partidului Familiilor Poloneze, să fie demis împreună cu miniştrii formaţiunii sale. Astfel s-au încheiat cele 15 luni de guvernare, perioadă neliniştită şi pentru Polonia, şi pentru ţările nevoite să trateze cu ea.

După cîştigarea alegerilor, partidele radicale de dreapta nu şi-au domolit discursul în funcţie de realităţile ţării, de opţiunile celor care nu au votat cu ei, dimpotrivă, au împins pînă la limită lozincile radicale ale tuturor partidelor din coaliţie, fraţii Kaczynsky dorind parcă să golească rezervorul aliaţilor, fiindu-le absolut indiferent ce dorea şi ce gîndea opoziţia. Mişcarea spre dreapta a fost foarte bruscă şi a avut darul să îndepărteze de politica Poloniei opinia publică internaţională, în general binevoitoare faţă de poporul care a declanşat şi a cîştigat lupta împotriva comunismului.

Aplicarea legii lustraţiei a declanşat un val de proteste nu doar din partea celor vizaţi, ci tocmai din partea celor (cel mai vizibil reprezentant al lor a fost Geremek) care urma să dea socoteală despre nişte activităţi pe care nu le-au avut.

Situaţia conflictuală cea mai stînjenitoare a fost cea de la summit-ul Uniunii Europene de la Bruxelles, cînd Polonia s-a opus adoptării noii modalităţi de vot. Polonia cerea să i se dea mai multe voturi de decizie: i se părea nedrept cel propus, pentru că ţinea seama doar de populaţia de azi şi nu de ceea ce a fost Polonia, înainte ca naziştii, trupele celui de al III-lea Reich, ale unei ţări acum şi ea membră în UE, să fi ucis atîţia polonezi. Fraţii Kaczynsky vor să-i pună la socoteală şi pe cei şase milioane de cetăţeni polonezi morţi în timpul ocupaţiei naziste. S-ar putea obiecta că trei milioane dintre ei au fost evrei, persoane de care aliaţii la guvernare ai fraţilor Kaczynsky s-ar fi debarasat fără prea multe procese de conştiinţă. E un subiect pentru cărţi şi articole, dar nu poate fi un argument în dezbaterea europeană. S-a considerat şi se consideră că principalul succes al UE este tocmai înlăturarea resentimentelor de după cel de-al doilea război mondial, construirea unor realităţi care ar face imposibil oricare al patrulea conflict pe acest continent. Fraţii Kaczynsky vor să dea ceasul înapoi şi să construiască o Uniune Europeană aşa cum s-ar fi putut face prin anii ’30. Nu toată lumea are atîta fantezie.

Avîntul economic, susţinerea eficientă a oamenilor de afaceri, a capitalului polonez nu au fost suficiente pentru a asigura liniştea şi durata constituţională a guvernării. În campanie, fraţii gemeni au promis că vor lichida clientelismul care lega afacerile de succes de foştii comunişti. S-a dezvoltat clientelismul care lega succesul economic de dreapta la putere. Partidul Legii şi Dreptăţii (cel al fraţilor gemeni) a fost acuzat că a primit donaţii din străinătate, iar ministrul de Interne a fost demis sub acuzaţia că îi foloseşte pe procurori ca să-şi rezolve problemele cu amicii şi inamicii personali. Oricîte declaraţii ar fi dispuşi să dea oamenii despre legăturile cu fosta Securitate, problemele corupţiei nu se rezolvă prin ele. Nu toţi corupţii au fost turnători şi nu toţi turnătorii sînt corupţi. Preocupaţi de alianţa cu morţii, guvernanţii au uitat de nuanţele care îi despart pe cei vii.