O vastă discuţie are loc în aceste zile în Franţa pe tema suburbiilor şi a modului în care guvernele din ultimii zece ani au acţionat pentru a ameliora condiţiile de viaţă şi mixtura socială în cartierele defavorizate. Aceste subiecte revin în actualitate întrucît în urmă cu zece ani Franţa a fost confruntată cu un veritabil fenomen de guerilla urbană.

Totul a început pe 27 octombrie 2005 cînd doi tineri, unui de 15 şi altul de 17 ani, urmăriţi de poliţie, s-au ascuns într-un transformator electric unde au murit electrocutaţi. Ce a urmat a fost un veritabil coşmar pentru guvernul de dreapta de atunci condus de Dominique de Villepin precum şi pentru ministrul de interne Nicolas Sarkozy.

Tinerii s-au revoltat în 300 de comune franceze, peste 230 de instituţii publice au fost distruse parţial sau integral, în jur de 10 000 de maşini au fost incendiate, forţele de ordine au operat 3000 de arestări iar în jur de 200 de poliţişti au fost răniţi. Numai după decretarea stării de urgenţă lucrurile s-au mai calmat şi fervoarea insurecţională a scăzut.

Cum stau însă lucrurile astăzi? se întreabă sociologii, psihologii, editorialiştii, oamenii politici. Mare lucru nu s-a schimbat, aceasta pare să fie concluzia sau numitorul comun al multor intervenţii. Concentrarea etnică nu a diminuat în aceste cartiere aşa-zis defavorizate, afectate în continuare de insecuritate şi de traficul de droguri.

Ar mai fi posibile şi astăzi astfel de revolte? iată o altă întrebare care revine în context. Aceiaşi sociologi avansează un răspuns simplu şi destul de cinic: nu, spun ei, tinerii din zonele defavorizate nu se mai gîndesc la revolte întrucît ştiu că ele nu folosesc la nimic şi oricum nu vor să fie reperaţi de poliţie.

Citiţi şi ascultaţi mai multe pe rfi.ro