- The Kids Are All Right*, the Adults Are All Wrong -

Trăiesc într-o ţară unde a fi onest în mod public vizavi de orientarea ta sexuală e similar cu a fi un rechin vînat şi ucis pentru că mănîncă oameni. Incredibil cum la noi izbucnesc acum probleme pe care restul lumii le-a rezolvat în anii '80. Se întîmplă la început de 2013 la Muzeul Ţăranului Român, în luna Istoriei LGBT.

Miercuri, 20 februarie, ora 18,00. Merg cu o prietenă să vedem filmul The Kids Are All Right, proiectat la Noul Cinematograf al Regizorului Român - parte din MŢR -, la iniţiativa ACCEPT, asociaţie pentru drepturile LGBT, cu sprijinul Ambasadei SUA în România. Înainte să intrăm, îmi spune "Hai că e cu distracţie, a trecut unul pe lîngă mine şi-i spunea cuiva la telefon «Vino, bă, încoace că e cu lesbience!»".



SIDA, drogurile şi sfîntul ţăran român

Sîntem informaţi că proiecţia începe cu o jumătate de ceas mai tîrziu decît ora anunţată. Între timp, sîntem poftiţi să luăm loc în sală, unde e suficient de multă lume, de toate vîrstele, încît să intrăm cu impresia că oamenii sînt deschişi la minte şi binevoitori să susţină un eveniment de acest gen. (Mi se strepezesc dinţii numai cînd scriu "de acest gen" – de care gen, aşa ceva ar trebui să facă parte din normalitate.)

Nu se sting luminile bine că începe circul. Copiii sînt în regulă*, adulţii au înnebunit. Cel puţin 60 de oameni au venit să protesteze fervent cu drapeluri, steaguri, cu "Deşteaptă-te, române", cu imnuri religioase şi saluturi naziste la vizionarea filmului la care doar şase persoane au venit în calitate de spectatori. Cîţiva dintre ei s-au poziţionat în dreptul proiectorului pentru ca filmul să fie oprit, ceea ce se şi întîmplă, după aproximativ două minute, lăsînd loc răcnetelor şi scandărilor neonaziştilor şi ultraortodocşilor: "Jos gayilor, duceţi-vă toţi în Olanda, plecaţi de aici cu drogurile voastre, cu SIDA, pătaţi onoarea sfîntului Ţăran român!"

Lîngă mine, o fată de douăzeci şi ceva de ani, cu o icoană cu Maica Domnului în braţe, zîmbeşte glorioasă fără să scoată vreun sunet, lîngă un tip care tocmai ne informează lătrînd că pe el l-a mînat conştiinţa de român să vină să protesteze. Halal conştiinţă.

"Bunicii tăi au fost gay? Străbunicii tăi au fost gay? Noi nu venim în cluburile voastre, ce căutaţi aici, în locul ăsta public, cu mizeriile voastre?" Din spate, o femeie pe care nu reuşesc să o localizez pledează cu fervoare pentru extincţie: "De 15 ani de cînd lucrez la Muzeul Țăranului Român nu a călcat picior de homosexual aici!" Pe cît faci pariu?



Să vină poliţia!

"Aşteptăm decizia Muzeului, noi nu ne băgăm", ne zic poliţiştii la ieşire. Jandarmeria i-a legitimat pe participanţii la film, nu şi pe agresori. Nu iau pe nimeni la secţie, lumea să se ducă acasă sau să rămînă la un pahar să sărbătorească o seară reuşită. O parte se îndreaptă spre Librăria Bastilia, unde la 19,30 are loc o piesă de teatru, în continuarea serii LGBT.

Puţin mai tîrziu, din sală apare şi semnalul de stop-joc: "Hai că se termină, au rămas numai prieteni". Afară, poliţiştii stau la şuetă. "Io am trei pe care nu-i suport: beţivii, drogaţii şi homosexualii", zice unul. Miliţia Spirituală publică între timp pe Facebook o fotografie care îl înfăţişează pe directorul adjunct al MŢR la masă cu o parte dintre agresori.

The Kids Are All Right a fost nominalizat la 4 premii Oscar, a rulat prin toate cinematografele lumii, dar noi refuzăm să depăşim Evul Mediu. Acum spunem că homosexualitatea nu e normală, deşi în Roma antică era o practică foarte comună.

Ce s-a întîmplat la MŢR ieri seară pare însă orchestrat ca la carte, cu un final bine stabilit, regizat, şi cu un scop de pe urma căruia se vor trage multe sfori şi în ale cărui cioburi vom călca, din păcate, noi toţi, mult timp de-acum încolo.

Ioana Casapu este jurnalist la www.hypestreet.ro şi autor. A mai publicat în Şapte Seri, TATAIA şi pe www.totb.ro.