20 de ani de FITS. Nu mă omor după aniversări, dar cînd se pun la bătaie nume din teatru şi dans pentru care ar trebui să plăteşti bani grei ca să le vezi la lucru (la Sibiu, preţul biletelor se învîrtește în jurul a 30 lei), rezerva dispare ca prin farmec. 
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu s-a mutat anul acesta cu o săptămînă mai tîrziu decît de obicei pentru a evita sezonul ploios care ucide spectacolele de stradă, latură importantă a evenimentului prin vizibilitate şi accesabilitate pentru un public numeros. Ploile nu au ocolit însă oraşul, ba dimpotrivă, plouă zilnic pe la trei după amiaza şi încă de două ori pînă seara, exact în timpul paradelor sau al circăriilor de stradă. Dar oamenii nu se dau bătuţi, mai ales că ploile sunt de cele mai multe ori calde, doar cîteodată devin neprietenoase şi bat cu grindină. Oferta FITS indoor este însă infinit mai tentantă prin urmare poate să plouă, noi suntem la teatru.
Sasha Waltz & Guests au adus la Sibiu un spectacol făcut în 2010, Continu, o structură abstractă şi complexă despre violenţa umană astăzi ca moştenire a impulsurilor primare ancestrale. Am făcut un exerciţiu de admiraţie pentru un grup de dansatori care funcţiona compact, ca un singur corp şi pentru perfecţiunea lor fizică. Grupul era, de altfel, eterogen, rase şi fizionomii diferite  unite de frumuseţe. Multiple idealuri de frumuseţe. Noaptea, tîrziu, în clubul festivalului – punctul în care se descarcă energiile nocturne – l-am văzut pe dansatorul de culoare al Sashei dansînd frenetic. De altfel, dansatorii Sashei şi cei ai lui Alain Bouffard s-au reunit noaptea în club pentru dans, într-un spectacol pe care l-am privit vreo patru ore. La 3 noaptea, i-am lăsat dansînd. Dans, dans, dans - ţipa Pina Bausch. 
La conferinţa de presă de a doua zi, PR-ul companiei Sasha Waltz & Guests vorbeşte despre relaţia dintre muzică şi corp (muzica imprimă energie corpului) care o preocupă pe Sasha. Mă gîndesc la ce am văzut aseară, fraze de mişcare întretăiate în corpuri individuale care alcătuiesc un corp multiplu. Ca o Meduză - nu mă pot abţine să fac comparaţia. Frumuseţea care ucide. La prînz îl întîlnesc întîmplător pe Sergiu Matis, dansator şi coregraf român stabilit la Berlin care lucrează cu Sasha Waltz şi pe care îl văzusem în Continu. Avem timp să alergăm din Piaţa Mică la Hotel Continental unde este staţia de taxi (trebuia sa ajungă la aeroport, pleca la Berlin), cu reportofonul deschis. Aflu că ar putea reveni în România pentru un proiect, încă nu ştie despre ce e vorba (a lucrat deja un performance, Duet cu muzicianul Vlaicu Golcea cu care se va întîlni la Berlin- Vlaicu participă la un festival cu un spectacol din songurile Afrimului). Mihai Mihalcea aka Farid Fairuz i-a scris că ar vrea să lucreze ceva împreună, nişte „tîmpenii”. Rîde. „Îmi plac tîmpeniile, i-am zis „hai”. În mijloculul mini-interviului ni se alătură Florentina Bratfanof de la Scena.ro. Fraze de mişcare se întretaie ...
Tot în prima zi, alt spectacol de dans, Totul va fi bine. Spectacolul lui Alain Bouffard investighează umanitatea din punct de vedere militar. Poate părea ciudat, dar regulamentele militare pot constitui o bază bună de analiză pentru psihologia umană şi pentru cutumele sociale. De exemplu, subordonarea ca regula militară este recontextualizată într-o formulă expresivă şi impertinentă: se produce un „kiss my ass” în şir, la propriu. Interesantă era şi o pulverizare a sunetului: un grup cîntă, dar se aude o singură voce (live) şi nu poţi discerne cui îi aparţine, iar asta trimite la ideea responsabilităţii şi a anonimatului. Se observă apoi că războiul este cel dintotdeauna, al vieţii, iubirii, sexului şi morţii. Pe sub uniforme se văd desuuri erotice. Tema armatei ca anihilare a personalităţii umane se transformă încet în aceea a sexului ca război. Un spectacol cu idei, dar dezlînat.
 Cu regretul că am pierdut spectacolul The Table al companiei britanice Blind Summit Theatre – care a produs păpuşile pentru ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Londra -, am încheiat seara cu prezentarea unui workshop de la Bruxelles care face parte din programul Cities On Stage. Proiectul pune în discuţie probleme europene, cele incomode în mod special şi identifică noi probleme, necunoscute sau nespuse. Pe lîngă spectacole (din proiect face parte spectacoclul Gianinei Cărbunariu, Solitaritate, realizat chiar la Sibiu, cu premieră vineri, 14 iunie), proiectul conţine şi workshopuri. În Europe(s) –Cities On Stage, atelier susţinut de Armel Roussel, cinci români – actori, dramaturg, scenograf - construiesc performativ contactul lor cu Bruxelles, cu un alt tip de civilizaţie decît cea din care provin, încercînd să găsească locul României pe harta europeană şi locul lor în lume. În prezentarea atelierului, această relaţionare cu inima Europei se construieşte pornind de la opoziţia periferie – centru pentru a trece prin diverse etape – înregistrarea diferenţelor, dar mai ales a problemelor comune, autoinvestigaţia  care determină mărturisiri majore (observarea celorlalţi duce la introspecţie) etc. Concluzia este că centrul Europei trăieşte aceleaşi probleme ca şi marginile ei, dar ca să îţi dai seama de asta trebuie să parcurgi un proces de acomodare (de fapt, te acomodezi cu tine însuţi). Atelierul poate constitui sursa unui spectacol viitor, dacă cineva vrea să continue ideea. Din jocurile de scenă se pot construi situaţii  interesante: scena confesiunii despre sine (recunoaşterea rasismului a fost cea mai dură), jocul traducerilor imposibile (a freca menta – frotter le menthe etc), ambivalenţa perspectivei, de la „îmi place ortodoxismul pentru că e atît de vintage” la crucea imensă de aur care tronează pe pietul gol al unui rrom, adică de la hipster la corectitudine politică etc. Alexandra Pâzgu, Petronela  Ionescu, Irina Drăgănescu, Gabriel Sandu, Vlad Udrescu îşi ajustează biografiile în funcţie de modelul european pentru a descoperi că, de fapt, ei construiesc modelul european. 
O zi plină care se termină la 3 dimineaţa. Şi asta e doar prima.
Foto: Mihaela Marin