E vreo problemă cu Biserica?

5 martie 2015
Oameni fericiți jpeg

O spun de la bun început: nu pretind că am competenţe şi îndreptăţiri majore. Admit că mă pot înşela şi îmi cer iertare cu anticipaţie pentru eventuale erori, neînţelegeri, excese de spirit critic. Pe de altă parte, nu vreau să fiu ipocrit, nu pot să gîndesc una şi să spun alta, sau să gîndesc lucruri pe care, dintr-un motiv sau altul, să le ţin sub lacăt, doar pentru mine.

De vreme ce am acces la spaţiul public, nu pot ocoli subiectele care mă preocupă, numai de dragul unei imagini ”convenabile”. Îmi pasă de profilul Bisericii autohtone, de viaţa spirituală a comunităţii mele, de dificultăţile, reuşitele, derapajele şi perspectivele ei.

Nu într-un rapid articol de gazetă voi intra în detaliul preocupărilor mele pe aceste teme. Am o mulţime de reflecţii, obiecţiuni, temeri şi propuneri, legate de un aspect sau altul al funcţionării instituţionale a Bisericii, de învăţămîntul teologic, de limbajul curent al clerului, de inserţia preoţilor şi a teologilor în viaţa cetăţii (cu alte cuvinte de prezenţa lor publică, de strategiile lor sociale şi intelectuale). Cred că orice alcătuire lumească, fie şi cea care stă sub protecţia harului, e pîndită de primejdii conjuncturale şi limite omeneşti şi că înţelept este să nu dormităm în suficienţă, cuminţenie flască, sau, mai rău, în slavă deşartă. Să nu lăsăm Biserica să devină simplă administraţie. Nu am o viziune catastrofală asupra situaţiei, dar nici nu pot socoti că totul e în regulă, că nu mai e nimic de făcut, ba chiar că nu e treaba mea să mă pronunţ într-o materie care îşi are reprezentanţii ei legitimi, prestigiul şi responsabilităţile ei neuzurpabile. În măsura în care mă raportez la ea, Biserica mă include şi pe mine, ceea ce îmi dă, poate, dreptul să mă pronunţ.

Susţin,

predarea religiei în şcoală, dar sunt conştient de faptul că lipsesc, adesea, pedagogii calificaţi, care să asume misiunea, extrem de delicată, a dialogului religios cu elevii. Cred că învăţămîntul teologic universitar poate (şi trebuie) să fie îmbunătăţit, că, în lumea de azi, omiletica previzibilă, jargonul pravoslavnic, incultura ”edificată” riscă să îndepărteze oamenii, să le justifice neîncrederea, scepticismul şi absenteismul. ”Darul limbilor” presupune tocmai capacitatea de a vorbi limba veacului şi a aproapelui, de a evita lozinca, dăscăleala, ”tradiţionalismul” fălos (care are, de obicei, drept rezultat, ocultarea tradiţiei adevărate). Revin, iarăşi şi iarăşi, la cuvintele monahului Nicolae Steinhardt: ”Cele mai bune şi mai frumoase simţăminte, ori mai folositoare învăţături sunt anihilate de tipizarea verbală, care-i simptom de lene, frică şi uscăciune a inimii. Tot atît de duşmănoase sunt stilul pilduitor, edificator, onctuos, stilul emfatic, grandilocvent, sau deprinderea comodă de a reduce predica la repetarea pericopei evanghelice” (

1992, p. 243).

Ce e de făcut? Am discutat despre asta şi cu mireni credincioşi şi sensibili şi cu preoţi de toată lauda. Îmi pare rău s-o spun, rezultatul a fost, în general, întristător. Aş rezuma în două puncte piedicile de care se izbeşte îndeobşte orice dezbatere vie şi onestă cu privire la neajunsurile funcţionale ale Instituţiei.

Să terminăm odată cu bombăneala! Biserica noastră merge ceas, poporul e cu noi, laicii ar face bine să-şi vadă de mîntuirea lor, sau, dacă sunt ”îngrijoraţi” să pună osul la treabă! Să facă ei ceea ce ne cer nouă! Evident, nu există pădure fără uscături, dar bilanţul general e mai mult decît mulţumitor. Cine stăruie în acreală critică e suspect de anti-clericalism, ateism subversiv, carenţă a patriotismului.

Sigur că ”mai sunt şi lipsuri”, sigur că în această ”lume căzută” nimic nu e perfect, dar bunul Dumnezeu se va îngriji de toate, la timpul cuvenit. Nu noi avem căderea şi puterea să schimbăm rînduiala lumii. Să avem încredere în eficienţa divină, în acţiunea Sfîntului Duh şi în protecţia Mîntuitorului. Poţi contrazice asemenea, definitive, aserţiuni? Rezultă că ne putem vedea liniştiţi de grijile zilnice, de îndatoririle obişnuite. Trebile spiritului şi ale comunităţii nu sunt ”lotul” nostru!

Un alt comentariu ”salvator” – şi nu numai în sfera religiosului – sună astfel: ”Avem politicienii pe care îi merităm, şefii pe care îi merităm, clericii aflaţi în simetrie cu naţia!  La starea actuală a ţării nu putem spera, în mod realist, să beneficiem de ”fruntaşi” mai răsăriţi. Nu cred în această funestă ”echivalenţă”. O ţară merge în direcţia bună prin elitele ei. Nu prin argeşanul mediu, ci prin Brătieni, nu prin ardeleanul de rînd, ci prin Iuliu Maniu, nu prin parohii ei de duzină, ci prin părinţi ca Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu. Să nu întoarcem lucrurile pe dos! Să nu aşteptăm de la enoriaşi ceea ce avem de aşteptat de la preoţi! Restul e retorică adormitoare.

Articol apărut pe

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.