“E dreptul meu!”. O expresie pe care am auzit-o destul de des în jurul meu. Am auzit vorbindu-se despre drepturi în diverse forme. Dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la alegeri libere, dreptul la viaţă. Cred că puţini dintre noi ştiu totuşi cu adevărat care anume sînt drepturile omului, cine se ocupă de ele şi ce presupune încălcarea lor.

Anul acesta, evenimentul TEDxCaleaVictorieiED a fost dedicat educaţiei pentru drepturile omului. Csaba Asztalos, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), unul dintre vorbitorii invitaţi, a spus atunci cîteva lucruri care mi-au rămas în minte. “În anul 2014 afirm că întreaga regiune trece printr-o criză a drepturilor omului. Şi ea se datorează faptului că noi nu am reuşit să interiorizăm valorile democraţiei, vorbesc în special de ţările post-comuniste. Am fost supuşi unui proces accelerat de integrare în NATO şi Uniunea Europeană, ce a presupus preluarea legislaţiei Europene într-un ritm foarte alert, fără ca societatea să reuşească să ajungă să creadă în ele. Nu cred că este relevant să fie utilizată sintagma persoană cu dizabilităţi în loc de persoană cu handicap, sau visually chalenged people în loc de blind, sau rom în loc de ţigan. Pot să folosesc rom în loc de ţigan. Dar poate în timp, dacă nu fac nimic pentru acea comunitate, cuvîntul rom va fi umplut cu acel conţinut peiorativ pe care îl are cuvîntul ţigan. Sînt interesat să am  accesibilizate spaţiile publice pentru persoane cu dizabilităţi.

Să am programe adaptate pentru persoane cu dizabilităţi. Sînt interesat ca elevul din clasa întîi, care este perceput ca fiind cu ADHD şi este exclus din şcoală, să primească sprijinul pe care de fapt legea i-l asigură şi să înveţe într-o şcoală clasică.”

Mi-am făcut probleme că în acest articol nu sînt date multele exemple de proiecte ale ONG-urilor, despre lucrurile pe care le fac acestea pentru prevenirea şi combaterea drepturilor omului. Că nu scriu despre politicile publicile influenţate de APADOR-CH, Alături de Voi şi mulţi ca aceştia. În preajma Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, care este pe 10 decembrie, posibil să fi fost prea puţin.

“Nu cred că soluţia ar fi corectitudinea politică. Sau doar corectitudinea politică... Strategia noastră este de a face diferenţă între formal şi efectiv. Noi credem în drepturile omului în mod efectiv, aplicat. A construi încredere în drepturile omului să traducem această acţiune în activitatea noastră zilnică... Credem că drepturile omului este ceva dat, că nu mai trebuie să lucrăm, nu mai trebuie să fim atenţi la acest aspect... Nu. Vorbim despre o mentalitate, un fel de a gîndi. O stare de spirit. A avea mintea deshisă, respectiv, mintea limitată. La noi, se face distincţie între copiii de la grădiniţă, cînd este vorba de maşina cu care este adus la şcoală, cum este îmbrăcat, dacă este “brand-uit”, unde îşi organizează ziua de naştere, etc.”, a mai spus Asztalos.

Pentru schimbarea unor atitudini şi mentalităţi, una dintre regulile care se aplică este cea a “celor şapte ani de acasă”, a fost de părere procurorul Alexandra Lăncrănjan, un alt vorbitor din cadrul evenimentului. “Dacă ajungem să discutăm despre schimbatul paradigmelor colective, vor fi momente cînd vi se va părea imposibil. Cu toate acestea nu trebuie să renunţaţi. Staţi drepţi, decideţi ce vreţi de la viaţă. Singura politică publică cu adevărat eficientă sîntem noi.”. Căci “drepturile omului au fost create prin acţiuni simple ale unor oameni ca noi.”

Create sau încălcate, cert este că dincolo de politici şi acţiuni, drepturile omului ţin de practici. De atitudinile şi comportamentele fiecăruia dintre noi, faţă de cei din jur. Pînă la practică însă, mai multe despre drepturile omului, la nivel european, se pot afla dintr-un quiz simpatic ce se găseşte aici.

TEDxCaleaVictorieiED este un eveniment dedicat educatiei care este organizat independent. Anul acesta a fost finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, Fondul ONG în România. Mai multe detalii despre program se găsesc aici.