Despre lege ca fundament al democraţiei
În Moromeţii există o scenă în care unul dintre personaje, al lui Ţugurlan, se revoltă împotriva morarului hoţ care fura din făina oamenilor. Scena este greu de uitat şi pentru că autoritatea care intervine în conflict nu face nici un gest împotriva hoţului ci îl pedepseşte tot pe cel păgubit. Prin intervenţia abuzivă a jandarmului, cel care se revoltase împotriva unei hoţii minore, devine, prin furtul armei, un răzvrătit împotriva sistemului. Pedeapsa va fi alta şi concluzia pe care i-o spune jandarmul lui Moromete, în încercarea de a se justifica, este un pur ,,românească”: ,,De mă Moromete, dacă era după mine îi dădeam două palme şi gata, dar acuma…” Am invocat scena respectivă pentru a sublinia că destinul celui care caută dreptatea într-o lume strâmbă nu este unul comod, dimpotrivă este o cruce dificilă pentru purtarea căreia trebuie să se bucure de simpatia şi de preţuirea noastră. A spune hoţului că este hoţ este o încercare grea mai ales cînd hoţul nu este chiar unul comun ci un om politic puternic. Este şi motivul pentru care acum bătălia împotriva celor care duc lupta cu corupţia se duce pe toate fronturile şi cu toate armele. Există o îndîrjire şi o solidaritate a hoţilor în a arăta că sînt oameni cinstiţi şi că totul nu este decît politică şi răzbunare politică. Se foloseşte tot arsenalul de minciună, dezinformare şi atacuri la SRI şi DNA. Pe fond, opinia publică se situează de partea DNA, dovadă cota foarte mare de încredere în această instituţie. Se întîmplă aşa pentru că, poate că nu există o sete mai mare a omului decît setea de dreptate...
De fapt, pe fond se va produce o revoluţie socială ale cărei roade le vom culege în următorii ani. Bătălia împotriva corupţiei este de fapt bătălia pentru România ca stat democratic şi prosper. Occidentalii nu cunosc o altă egalitate între oameni decît aceea dată de lege. Legea este liantul subtil care asigură solidaritatea şi cooperarea socială. Sinteza finală a cooperării sociale sînt instituţiile. Prin lege un om sărac se poate apăra de abuzurile celui bogat şi ambii se pot apăra de abuzurile statului. Egalitatea totală de tip socialist a sfîrşit într-un lung şir de abuzuri ale celor mulţi asupra individului, prin amputarea libertăţii şi desfiinţarea proprietăţii. Domnia legii, dincolo de oameni, este una dintre cheile de înţelegere a reuşitei capitalismului contemporan. Prin acest tip de egalitate şi numai aşa putem înţelege de ce oamenii îşi pot manifesta talentele şi atuurile şi le pot pune la treabă în beneficiul personal şi în beneficiul celorlalţi. Concurenţa fără inhibiţii între indivizi liberi şi egali în faţa legii a construit o lume dinamică, a competiţiei asumate. Capacitatea de crea norme şi a le respecta este definitorie şi face distincţia dintre o lume civilizată şi o lume în stagnare. Cooperarea socială este de fapt obligaţia şi atributul final al omului liber. Nu există o lume a individualităţii în sine iar omul este om doar prin cooperare cu ceilalţi oameni. Un om în pustiu, un om izolat, nu este decît o fiinţă pierdută pentru sine şi pentru ceilalţi. Cooperarea este atributul omului liber iar lipsa de cooperare rămîne atributul omului încătuşat. (Ludwig Von Mises arată: ,,Există două tipuri diferite de cooperare socială: cooperarea prin contract și coordonare și cooperarea prin comandă și subordonare sau hegemonie. (…) Distincția dintre cele două tipuri de cooperare socială se regăsește în toate teoriile societății. (…) Civilizația occidentală, ca și civilizațiile celor mai avansate popoare răsăritene sunt realizări ale oamenilor care au cooperat conform modului de cooperare contractuală.(…) Ordinea contractuală a societății este o ordine de lege și drept. Este o guvernare prin domnia legii ( rechtsstaat) , prin contrast cu statul asistențial ( wohlfahrtsstaat) sau paternalist”. Vezi Acțiunea umană, www.mises.ro, p. 150). Tocmai pentru a pune în evidenţă rolul decisiv pe care îl are capacitatea de coopera pe baza legii şi prin intermediul instituţiilor, Ferguson arată că domnia legii este elementul care poate face diferenţa şi care a făcut diferenţa în cazul celor două americi. Iată ce spune: ,,În schimb o anumită idee a reprezentat diferenţa crucială dintre America Britanică şi America Iberică, o idee legată de faptul cum oamenii ar trebui să se guverneze. Unii au făcut greşeala de a numi această idee ,,democraţie” şi de a crede că orice ţară poate s-o adopte pur şi simplu prin organizarea de alegeri. În realitate democraţia era cheia de boltă a unui edificiu care avea la temelie domnia legii – mai exact sanctitatea libertăţii individuale şi securitatea drepturilor de proprietate private, asigurate de un guvern reprezentativ, constituţional” (Niall Ferguson, Civilizația – vestul și restul, Editura Polirom, Iași, 2011, p. 92). Legea şi aplicarea legii face diferenţa dintre stagnare şi evoluţie, dintre civilizaţie şi înapoiere. Nu există democraţie fără respectarea legii pentru că oamenii liberi în lipsa legii nu mai sînt egali. Modul furios în care hoţii din România se bat împotriva aplicării în mod egal a legii spune totul despre o lume care nu este încă democratică şi care speră ca într-o bună zi să devină democratică. Se vorbeşte mult despre democraţie dar de către oameni care îşi fură concetăţenii şi ţara. Este aici o perversitate a discursului politic, contradicţie în termeni, un nonsens. De aceea bătălia pentru lege este şi o bătălie cu hoţii dar este şi o luptă pentru egalitatea oamenilor şi pentru democraţie. Legea şi respectarea sa de către toţi permite organizarea şi evită haosul. Gîndul că sîntem egali prin respectarea legii ne pune în situaţia unei cooperări sociale şi a unui respect reciproc, a unui parteneriat social dinamic. Corupţia este profund nedreaptă şi pentru că alienează individul, îl pune într-o situaţie de neîncredere şi de lipsă de perspectivă. Mulţi oameni au plecat din România împinşi afară de sărăcie dar tot mulţi au plecat şi din lehamite pentru un sistem politic şi social nedrept, profund injust care le lua totul fără a le oferi nimic în schimb. Percepţia unei lumi nedrepte este dată şi de faptul că cel de lîngă tine se îmbogăţeşte peste noapte datorită poziţiei sale de putere politică dar este dată şi de faptul că uzînd de aceeaşi putere, acelaşi om poate veni într-o zi peste tine, în casa ta şi să te invite s-o părăseşti pentru că de mîine doreşte el să se mute acolo. Este vorba aici despre multă revoltă dar şi despre insecuritate. Corupţia distruge şi eterogenizează o lume care şi aşa era destul de eterogenă după multe decenii de comunism. Cosmin Marinescu arată (Capitalismul. Logica libertății, Editura Humanitas, București, 2012, p. 21) că ,,există doar două metode de obţinere a avuţiei în societate şi anume prin cooperare socială în cadrul diviziunii muncii, adică producţiei şi schimbului de drepturi legitime de proprietate şi prin exproprierea avuţiei proprietarilor legitimi prin utilizarea puterii, a violenţei sau ameninţării cu violenţa adică exploatarea sau socializarea puterii”. Corupţia descurajează şi dezangajează orice individ în manifestările sale cetăţeneşti. Ea oferă sentimentul că nu se poate face nimic şi că orice gest de asociere sau colaborare socială este inutil. Oamenii se îndepărtează iar ceea ce ar trebui să fie o concurenţă în beneficiul tuturor, devine o luptă surdă pentru cumpărarea poziţiilor sociale şi pentru asigurarea tenebroasă a favorurilor. Lipsa legii este tot ceea ce este mai rău şi i se poate întîmpla unei lumi libere. Reţeta libertate plus lipsa legii nu poate duce la democraţie şi la dezvoltare de tip capitalist. Este vorba aici despre un haos, o anomie, aşa cum o numea Durkheim, care duce la noi instabilităţi. Pentru că haosul aduce haos şi ordinea aduce ordine. Există mai multe definiţii date libertăţii dar noi o vom reţine doar pe aceea dată de Kant, şi care are legătură cu legea, această definiţie fiind importantă deoarece trasează o linie de demarcaţie între haos şi ordine socială. Kant este cel care defineşte libertatea prin intermediul legii şi al poziţiei oamenilor faţă de lege. După expresia lui Immanuel Kant ,,omul este liber dacă nu datorează ascultare nici unei persoane , ci numai legilor”. Libertatea nu poate fi gîndită decît în cadrul legii. Orice alt tip de încercare de ,,a fi liber” înseamnă haos, iar între haos şi libertate nu se poate pune semnul egalităţii. De aceea definiţia lui Kant este atît de importantă, pentru că pune în lumină raporturile omului, obligatorii, cu respectarea legii. Omul este liber doar în lege şi prin respectarea legii. Legea este singura cale către egalitatea oamenilor şi singura cale care poate asigura stabilitatea oricărui grup social liber. Şi grupurile sociale primitive îşi aveau legile lor, respectate de către membri comunităţii şi cuprinse sub forma unui set de valori scrise sau nescrise. Fără normă şi respectarea sa comunităţile de oameni nu şi-ar mai avea sensul. Norma îi ţine pe oameni împreună şi le asigură succesul în evoluţie. Numai prin respectarea legii, oamenii vor avea sentimentul că trăiesc într-o lume echitabilă şi că eforturile lor pot avea o finalitate. Lipsa legii produce alienare şi conflict. O altă definiţie a libertăţii care ţine seama de lege şi respectarea legii este dată de către Hayek, care arată: ,,Egalitatea în raport cu regulile generale de drept şi de comportament este, în orice caz, unicul tip de egalitate ce duce la libertate şi singura egalitate pe care o putem asigura fără a distruge libertatea”.
Lupta împotriva corupţiei nu este un moft. Faptul că sîntem furaţi şi abuzaţi permanent de către un grup de cîteva mii de oameni prefăcuţi, mincinoşi şi cleptomani, care conduc ţara este un fapt intolerabil. Există un sentiment al eşecului tot mai înrădăcinat în interiorul societăţii româneşti. Credinţa este aceea că orice ai încerca nu merge dacă nu eşti acolo cu ei în politică. Ceea ce mă surprinde tot mai mult în acest şir de arestări de oameni politici este că nici unul dintre ei nu recunoaşte nimic şi nu exprimă nici o părere de rău. Asta înseamnă că cei mai mulţi dintre ei sînt deja nebuni şi au trăit hoţia ca pe o stare naturală. Adică noi nu ar trebui să-i arestăm ci să le mulţumim pentru că ne fac onoarea de a ne fura. Este timpul ca cei care doresc să mai facă politică şi, în primul rînd ei, să înţeleagă că nu mai pot minţi, pentru că nu poţi fi şi hoţ şi slujitor al interesului public în acelaşi timp.
Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Feţele Monedei – o dezbatere despre universalitatea banului (Editura Institutul European 2015).
