Ca întotdeauna, dincolo de valul de știri negative se petrec și lucruri bune. Trebuie doar să fim receptivi și, pe cît posibil, să contribuim.  

● Subway România oferă, cu sprijinul celor două ONG-uri partenere – O Masă Caldă și Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor –, peste 4.000 de sandwich-uri către peste 3.500 de persoane nevoiașe din București și Cluj-Napoca. 

● Asociația SAMAS lansează „Cutia Călătoare”, o campanie de strîngere de fonduri prin SMS pentru programul „Cutia Bebelușului” – 1800 de cutii cu lucruri esențiale, care vor ajunge la bebelușii aflați cu situații dificile. Inițiativa are ca scop strîngerea unui număr de 100.000 SMS-uri; se trimite SMS la 8844 cu textul BEBE, valoarea acestuia fiind de 2 euro.

● În cel mai amplu eveniment de plantare al campaniei „România plantează pentru mîine”, derulat de OMV Petrom, 7 ONG-uri de mediu și aproximativ 3000 de voluntari au plantat 71.000 de puieți în 7 județe din țară, pe o suprafață de 13,5 hectare. 

● Primul heliport medical modern din România a fost inaugurat la Spitalul Universitar. Acesta a costat un milion de euro, iar investiția a fost finanțată integral de operatorul de pariuri Maxbet. 

● Nicoleta Cărpineanu, o artistă româncă, plecată de 21 de ani în Anglia, a donat banii din vînzarea ultimului său album pentru plantarea a 15.000 de copaci în Munții Făgăraș. 

● MagiCAMP a început un nou proiect: MagicROOFS. Familiilor cu cel puțin un membru afectat de o boală gravă le vor construi case de la zero, alături de voluntari ai Universității Tehnice de Construcții București, Leviatan Design și Supernovator. JYSK România a anunțat că va mobila toate casele pe care MagiCAMP le va construi în următorii 3 ani prin acest proiect. Prima casă, construită pentru 3 fetițe din Dumbrava Roșie și tatăl lor, e aproape gata.

●  Între 1 și 21 decembrie, magazinul online cu mobilier și decorațiuni Bonami, împreună cu Asociația Touched Romania, organizează o campanie dedicată strîngerii de fonduri pentru copiii ce provin din familii monoparentale, cu mame singure, aflate în situații financiare precare.

Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber.