Are 35 de ani şi locuieşte în Arad. Predă tehnologia informaţiei şi comunicării într-o şcoală pentru nevăzători din Arad. Aurel Patru este nevăzător din naştere. Zilele trecute, a participat la Festivalul de Film pentru Nevăzători, organizat de Fundaţia Cartea Călătoare, care a avut loc între 15 – 19 mai, la Bucureşti.

În cadrul festivalului au fost proiectate zece filme special accesibilizate pentru  persoanele cu deficienţe de vedere. La intrarea în sală, aceştia au primit cîte un set de căşti, în care se auzeau detalii suplimentare despre cum sînt îmbrăcate personajele, gesturi, mimică, atmosferă şi alte  informaţii ce ajută un nevăzător să înţeleagă intriga mai bine. Aurel Patru a mers la toate cele zece proiecţii.

“Cei din jurul mei spun că sînt o fire sociabilă. Îmi amintesc din facultate cînd colegii spuneau: <<Hai cu noi la un film, că îţi citesc eu subtitrarea.>> Dar nu este de ajuns să îţi citească cineva, sau nu e suficient să fie doar în limba română. Nici să înţeleg eu engleza şi să aud ce spun actorii.” Dincolo de dialoguri, pentru vizionarea unui film, este nevoie de cadrul în care acţiunea se desfăşoară. Naratorul oferă aceste detalii, ce descriu şi completează cadrul.  “Acum, aş fi putut foarte bine să fiu cu mama, soţia sau prietena şi să discutăm de la egal la egal, după film.”, spune Aurel.

Accesibilizarea oferă uneori detalii în plus faţă de film. „În filmul Medalia de onoare, la început, sînt tot felul de imagini, cu statui din Bucureşti, diverse obiective din Bucureşti, pe care dumneavoastră, doar dacă aveaţi cultura generală necesară, le înţelegeaţi bine. În cască, fiecare monument era denumit, explicat. (…) La un moment dat, Ion I. Ion, primeşte o scrisoare. Sînt convins că a apărut pe ecran, căci altfel naratorul nu ar fi putut să o vadă. Cu siguranţă mulţi dintre spectatori nu au apucat să vadă ce scrie în scrisoare. Noi am citit-o însă, pentru că naratorul a citit.” Cînd scenele din film sînt traduse prin voce, naratorul revine de mai multe ori asupra fiecărui cadru, îmi explică Aurel.  Astfel, poate reda unele detalii, pe care spectatorii ce văd nu reuşesc să le observe, uneori.

Majoritatea filmelor difuzate în cadrul festivalului au fost accesibilizate de Fundaţia Cartea Călătoare, în cadrul unui proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2013, programul Fondul ONG. “Accesibilizarea unui film durează o lună, o lună şi ceva”, spune Gabriela Dima, cordonator de proiect în cadul fundaţiei. Echipa de traducători este formată din scenarişti, ce descriu cadrele în cuvinte. Acestea sînt înregistrate intr-un studio,. Înregistrările sînt ascultate de o persoană nevăzătoare ce verifică dacă se înţeleg indicaţiile din cască. La final, este verificată sincronizarea înregistrării cu filmarea. Căci explicaţiile din cască pot fi adăugate doar printre replicile din film.

Organizarea unui festival al nevăzătorilor ajută la coştientizare. “L-am denumit aşa pentru că este un titlu sonor.”, spune Gabriela Dima. Şi-a dorit ca oamenii să se întrebe “cum adică?”. “Am comunicat peste tot că poate participa oricine la festival. Tocmai pentru ca oamenii să îşi dea seama că acest lucru este posibil.”

Dincolo de conştientizare, festivalul este un prilej de socializare. “Majoritatea nevăzătorilor stau foarte mult timp în casă, nu au ce să facă. (...) Latura culturală este cel mai la îndemînă. Cei care nu au probleme de vedere, au mult mai multe preocupări. Noi nu mergem la discoteci, nu ne plimbăm cu maşina şi nu ne dam cu rolele. Şi atunci citim sau învăţăm foarte mult. Nevăzătorii devorează tot ce este accesibil: teatru românesc, film românesc. Nu mai vorbesc de cărţi.”, povesteşte Aurel Patru.

„Ideea de festival este foarte bună. În alte ţări se întîmplă de mult. Ei au în cinematografe, şi la televizor, filme accesibile. În Anglia, cînd nevăzătorul se duce să se aboneze la cablu primeşte un “voice box”, ce descrie ce se întîmplă la TV. O persoană fără deficienţe de vedere, care se uită la TV, nici nu ştie că se întîmplă acest lucru.”, mai adaugă Aurel. La festival, au participat 50 de persoane cu deficienţe de vedere, din toată ţara. Iar în total peste 1500 de persoane au vizionat filmele din cadrul festivalului.

Am mers şi la deschidere, la proiecţia filmului Aferim!, ce a vut loc la Cinema Muzeul Ţăranului. Am încercat să urmăresc filmul cu casca de accesibilizare pe urechi. După ce am urmărit atît filmarea cît şi explicaţiile din cască, am încheiat puţin ameţită. Şi contrariată de faptul că fazanul ce apăruse la un moment dat în cadru şi nu era menţionat în cască şi nici crucea pe lângă care au trecut zapciul şi fiul lui, la un moment dat.

“Cum sînt realizate scenele periculoase din film? În special cele în care preotul călăreşte atîta.” întreabă unul dintre spectatori, cu deficienţe de vedere, în timpul sesiunii de întrebări adresate actorului Alexandru Bindea, ce a jucat rolul preotului în film. Alte întrebări, din partea altor persoane nevăzătoare, au continuat discuţia: “Din cauza bugetului aţi făcut proieţia alb-negru?”,”Cum a fost selectat băieţelul din film?”. Pînă la urmă, poate că au văzut. Esenţialul.

Festivalul este organizat de Fundaţia Cartea Călătoare, în parteneriat cu Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, şi este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.