Colinde netemperate. Transformare

10 decembrie 2014
Colinde netemperate  Transformare jpeg

Sîmbătă, 20 decembrie, patru muzicieni,  Maria Balabaş / Mihai Balabaş / Călin Torsan / Gabriel Bălaşa vă aşteaptă, la ora 20, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, cu un  performance multimedia generat de colinde vechi, întâlniri transculturale şi tehnologie.

Invitatul serii este muzicianul iranian Mehdi Minian, care va adăuga melodicii româneşti influenţele culturii sale.  Spectacolul va fi completat de TENZIN care gîndeste proiecţiile video ca parte integrantă din muzica însăşi, o incursiune în sufletul muzicienilor.

„Pornind de la energia colindelor, am creat un spectacol care generează emoţie pe mai multe planuri senzoriale. Chiar dacă nu cunoşti versurile colindelor, o să ţi se pară că le-ai mai auzit undeva, într-o memorie pierdută, într-o copilărie de care ai vrea să-ţi aminteşti.

În Colinde netemperate am căutat felul nostru de a ne apropia şi a cînta colinde. Am făcut o selecţie de cîntece vechi, în care se vorbea pe-alocuri chiar o altă limbă română, iar versurile trimit gîndul şi sufletul într-o lume a cosmogoniei naive.  Deşi ne-ar fi plăcut să spunem asta, n-am crescut cu colindele pe care le cîntăm acum. A fost un proces de reinventare, de căutare a modului în care le-am putea face să devină „ale noastre”, să nu sune fals, să creeze lumea fantastică de care şi noi şi publicul nostru are nevoie. N-am vrut cu nici un chip să stricăm atmosfera pe care ele o păstrează. Aveam nevoie de sinceritate în colinde şi a trebuit să găsim calea spre ea. Ne-am dorit să se manifeste prin ele o bucurie caldă şi calmă”, spune Maria Balabaş.

Nu s-a intervenit asupra structurii melodice, a armoniei şi a versurilor colindelor. Au fost orchestrate, însă, potrivit grupului: voce, chitară electrică, pian, vioară, fluiere, percuţii.

Maria Balabaş este un spirit liber + muziciană, sound-artist și jurnalistă. A iniţiat proiecte muzicale precum Avant’n’Gard şi Soare Staniol, împreună cu care a participat în festivaluri ca Săptămîna Muzicii Noi, Bookfest, Street Delivery, Train Delivery, Huet urban, Simultan TM, Sibiu Jazz and More etc. Colaborează împreună cu Mihai Balabaş pentru instalaţii sonore generate de poetica înregistrărilor de teren. Participă cu piese proprii sau colaborări în festivaluri şi proiecte artistice internaţionale.

Mihai Balabaş este violonist cu studii universitare şi chitarist autodidact, activînd deopotrivă pe scena simfonică şi pe cea underground. Este membru al trupelor Avant’n’Gard, Bucium şi Trei Parale, a colaborat cu artişti precum Cătălin Milea, Mircea Florian, Norzeatic, Iordache, Nu & Apa neagră, Marcus Beuter (Germania), Mr Delagare (Franta), Nik Baertsch (Elvetia), Trey Gunn (USA). Semnează împreună cu sora sa, Maria Balabaş, instalaţii sonore pentru Institutul Francez din Bucureşti, Centrul Ceh şi Festivalul de Dans Contemporan Explore 2012. A susţinut concerte în România, Marea Britanie şi Elveţia.

Călin Torsan este un personaj pitoresc, unul dintre primii muzicieni care au cîntat pe străzile României post-decembriste. Muzician autodidact, specializat în instrumente de suflat, a creat şi a colaborat cu numeroase trupe între care Domnişoara Pogany, Einuiea, Jazzadezz, Nu & Apa neagră, Avant’n'Gard. A concertat în Japonia, Germania, Danemarca şi în numeroase festivaluri din România. În calitate de scriitor a publicat romane şi volume în colaborare la edituri precum Humanitas şi Casa de pariuri literare. Călin Torsan apare şi în numeroase spectacole de teatru, iar în ultimii ani se preocupa aproape exclusiv de muzica improvizata liber.Colecţionează fluiere, clarinete şi tot felul de alte instrumente de suflat din toate colţurile lumii.

Percuţionistul Gabriel Bălaşa este unul dintre cei mai activi percuţionişti de pe scena muzicală românească, artiştii admirîndu-l pentru energia sa şi vibraţia pozitivă din timpul concertelor. S-a remarcat alături de Byron, Maxim Belciug, Balkanic Zeppelin, Blue Nipple Boy, We Singing Colours, Raul Kusak & Adrian Naidin etc. Studiile sale de pictură au contribuit la conturarea sa de muzician al culorii şi texturii, el reuşind să rămînă personal în conjuncturi sonore mai mult decât diferite. 

Iniţierea lui Mehdi Aminian în muzica persană a început pe vremea adolescenţei sale petrecute în Iran. Mehdi cîntă la ney – instrument de suflat folosit în Orientul Mijlociu de sute sau chiar mii de ani. Tehnica de interpretare la acest instrument este una specială, care utilizează buzele, limba şi dinţii, avînd ca rezultat un sunet foarte cald, unic. Este iniţiatorul proiectului Roots Revival Romania.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.