Sînt spectacole care rămîn în istoria teatrului, altele care sînt uitate imediat cum s-au terminat, şi o a treia categorie, cea mai numeroasă, din care se păstrează personaje, scene sau decorul. Pescăruşul de Cehov, montat de curînd de Andreea Vulpe la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti are cinci puncte forte şi nu mă refer aici la modul în care Cehov îşi caracteriza piesa: ”o comedie, ... peisaje (priveliştea unui lac), o mulţime de conversaţii despre literatură, puţină acţiune şi cinci puduri de dragoste”.

Primul este iconul piesei înseşi: lacul. Plin de romantism şi de melancolie, lacul reflectă aproape diabolic dramele de pe maluri. Pe stăvilar împuşcă Treplev pescăruşul, pe malul lacului este scena teatrului gîndită pe principiul matrioşkăi (în ramă) şi tot acolo se consumă tragediile Hamleţilor de provincie. Cu ajutorul scenografului Dan Titza, Andreea Vulpe răstoarnă perspectiva spectatorului: lacul este în sală (făcut la vedere din umbrele), iar publicul este adus pe „mal”, adică pe scenă. Distanţa confortabilă faţă de acest simbol tragic este astfel abolită, iar spectatorul este azvîrlit în miezul dramei.

Un alt punct tare este finalul spectacolului. Cehov încheie piesa cu sinuciderea lui Treplev, anunţată de doctorul Dorn. Andreea Vulpe adaugă încă o scenă, reacţia Maşei, care îndurerată pînă la nebunie, se îndreaptă spre lac. Încă o sinucidere? Ar fi fost o soluţie prea simplă. Maşa traversează stăvilarul („cine ştie ce simbol e şi ăsta”, cum spunea Zarecinaia despre pescăruş) şi ajunge acasă, la familia pe care atîta vreme a ignorat-o. Învaţă să îndure, după cum tot Zarecinaia a concluzionat. Replică din seria viselor doborîte de realitate, „să îndurăm” are ecouri în alte finaluri din tetralogia cehoviană: „să muncim” (Unchiul Vanea”) sau „mîine plec să lucrez la fabrica de cărămizi” („Trei surori”). În spectacolul ploieştean, replica şi-a găsit un sens zdrobitor. Reîntoarcea Maşei în sînul familiei nu pare a avea legătură cu revelaţii despre viaţa casnică, ci cu pierderea definitivă a identităţii. Maşa eşuează ca una dintre multele existenţe cenuşii.

Şi cu asta ajungem la celelalte atuuri ale spectacolului, trei interpretări excelente. Ada Simionică în Maşa confirmă una dintre cele mai spectaculoase evoluţii actoriceşti, marcată de rolurile din Furtuna şi Acasă la tata. Cu Pescăruşul, actriţa dă examenul oficial de maturitate. „Purtînd doliul vieţii ei”, Maşa îşi asumă nu numai negrul tragismului, ci şi masculinitatea ca mască a vulnerabilităţii. Îmbrăcată într-un costum bărbătesc, cu pălărie, nelipsitele ţigară şi sticlă de votcă, bîntuie prin scenă cu ochii în lacrimi (după indicaţiile lui Cehov), ironizînd cinic pe toată lumea printr-o vorbă scurtă, un gest sau o privire. Durerea naşte răutate şi Maşa ştie asta căci prima în care loveşte este chiar ea.

În rolul lui Medvedenko, Andi Vasluianu reuşeşte să facă dintr-un personaj minor unul de prim plan. Cu stîngăciile şi slugărnicia lui, cu frustrări refulate, îndrăgostit prosteşte, suferind cu responsabilitate, omniprezent, dar nebăgat în seamă, învăţătorul este martor involuntar al dramelor mai mult sau mai puţin secrete şi are imaginea cea mai amplă a tragediei care se prefigurează. Străin însă de lumea bună, Medvedenko înregistrează ca un seismograf pericolul, dar nu previne cutremurul. Poate nici nu e în stare să o facă. Vasluianu face un personaj încremenit în umilinţă.
A treia reuşită majoră îi aparţine lui Constantin Cojocaru care îi restituie lui Sorin o parte din biografie. Decrepit, Sorin spune spre final că a fost cîndva îndrăgostit de Nina. Cojocaru parcurge efectiv această etapă a amorului tîrziu, apariţia sa ridicolă în costum alb cu gerberă roşie şi privire languros – rănită (Nina se sărută cu Trigorin) devenind tragică într-o secundă.

Pescăruşul este un spectacol inegal, dar pentru cele cinci atuu-uri de mai sus, el merită văzut.

Teatrul “Toma Caragiu” Ploieşti
Pescăruşul
de A.P.Cehov, adaptare de Andreea Vulpe
regia: Andreea Vulpe
scenografia: Dan Titza
Distribuţia : Oxana Moravec (Irina Arkadina), Ionuţ Vişan (Treplev), Constantin Cojocaru (Sorin), Sabrina Iaschevici (Nina), Tudor Smoleanu (Ilia Şamraev), Nadiana Sălăgean (Polina Andreevna), Ada Simionică (Maşa), Ioan Coman (Boris Trigorin), Dragoş Cîmpan (Evgheni Dorn), Andi Vasluianu (Semion Medvedenko), Cristi Nedea

Fotografii realizate de Maria Ştefănescu