Ni se repetă că românii sînt leneși, că nu vor să facă bine și că ONG-urile și firmele străine ne vor doar răul. Săptămînal, aici, vă demonstrăm contrariul. 

● Pe 3 iunie, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile & partenerii au lansat programul Active Citizens Fund, care va oferi organizațiilor neguvernamentale finanțare în valoare totală de 46.000.000 euro în următorii șase ani.

● Într-o capitală tot mai neprietenoasă cu cei ce se deplasează cu greu, Asociația Acces Natura a lansat proiectul „Natura este pentru toți”. Prin acesta se facilitează accesul în natură pentru o persoană dizabilități motorii, prin asigurarea unei ture în aer liber cu un dispozitiv special.

● Dacă știți ce este Habitat for Humanity și cu ce se ocupă, să știți că există și Bikers For Humanity. 300 de motocicliști voluntari au reabilitat, la Tulcea, apartamentele și casele în care locuiesc 53 de copii instituționalizați. Pe lîngă asta, au împărțit jucării, haine și alimente familiilor nevoiașe din județ.

● Peste 300 de invitați au fost prezenţi la ediţia 2019 a Balului Edelweiss, evenimentul caritabil organizat de HOSPICE Casa Speranţei. În cadrul acesuia, s-au strîns aproape 300.000 de euro, iar cu ajutorul acestei sume, HOSPICE Casa Speranței va putea relua serviciile gratuite de îngrijire paliativă la domiciliu pentru tot Bucureștiul.

● Începînd cu 7 iunie, Avon și Kaufland demarează a treia ediție a campaniei naționale de consultații gratuite pentru depistarea cancerului la sîn. Acestea se fac în parcările magazinelor Kaufland și sînt aşteptate să participe în jur de 3000 de femei. Programul și orașele, aici.

● PEPCO România donează 100.000 de euro pentru a susține copiii din zona rurală să meargă la școală, prin programele derulate de Fundația World Vision România. Prin această donație, 255 de copii de la sate vor primi o nouă șansă la educație.

● Salvați Copiii România va dota cu aparatură medicală ultramodernă Secția de Neonatologie a Spitalului Municipal Sighișoara. În 2018, 17 micuți au fost transferați de aici altor spitale, pentru ca ei să supraviețuiască.

Paul Alexandru este inginer de profesie, fotograf pasionat și pețitor de cuvinte în timpul liber.