Avanpremieră editorială: "Clinamen. Cum a început Renaşterea"

12 februarie 2014
Avanpremieră editorială: "Clinamen  Cum a început Renaşterea" jpeg

Duminică, 16 februarie, ora 17, La Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc lansarea volumului pentru care Stephen Greenblatt a primit premiul Pulitzer în 2012, Clinamen. Cum a început Renaşterea. Invitaţi sunt Mihaela Irimia, prof. univ. dr. Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti şi directorul Centrului de Excelenţă pentru Studierea Identităţii Culturale, Centrul de Studii Britanice, Şcoala Doctorală de Studii Literare şi Culturale, Andrei Cornea, eseist, filosof şi profesor la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti şi Vlad Russo, redactorul cărţii. 

Publicăm, în avanpremieră, un fragment din Clinamen. Cum a început Renaşterea:

De vreme ce papirusul nu se mai găsea, iar hîrtia nu s-a folosit pe scară largă decît începînd cu secolul al XIV-lea, pentru mai bine de o mie de ani principalul material pe care s-au scris cărţile era făcut din pielea animalelor – vaci, oi, capre şi, uneori, căprioare. Suprafaţa acestora trebuia să fie bine netezită, astfel că una dintre uneltele pe care le distribuia bibliotecarul monahal era piatra ponce, cu care se înlătura părul de animal rămas împreună cu orice alte protuberanţe sau imperfecţiuni. Scribului care primea un pergament de proastă calitate îi revenea o sarcină foarte dezagreabilă; aşa se explică de ce întîlnim uneori răbufniri de nemulţumire pe marginea manuscriselor monahale care au supravieţuit: „Pergamentul este păros“… „Cerneală subţiată, pergament prost, text dificil“… „Slavă Domnului, în curînd o să se întunece“. „Copistul să fie lăsat să-şi înceteze munca“, scria un călugăr obosit sub numele său, data şi locul în care lucra. „Am terminat de scris totul – scria altul. Pentru numele Domnului, daţi-mi să beau.“

Cel mai fin pergament, care le făcea viaţa uşoară scribilor şi care, neîndoielnic, apărea în cele mai frumoase vise ale lor, era făcut din piele de viţel şi se numea vellum. Iar cel mai bun din această categorie era vellum-ul uterin, din pielea viţeilor avortaţi. Uimitor de albe, netede şi durabile, aceste piei erau rezervate pentru cele mai preţioase cărţi care erau împodobite cu miniaturi elaborate, asemănătoare cu pietrele preţioase, şi uneori prinse în coperte încrustate cu nestemate adevărate. Bibliotecile din întreaga lume încă mai păstrează un număr apreciabil de asemenea obiecte remarcabile, operele unor scribi care au trăit cu şapte sau opt sute de ani în urmă şi care au trudit ore în şir pentru a crea ceva frumos.

Scribii talentaţi erau scutiţi de la anumite momente de rugăciune colectivă, pentru a se maximiza numărul de ore petrecute la lumina zilei, în scriptorium. Şi nu erau nevoiţi să lucreze noaptea: din cauza temerii, pe de-a-ntregul justificate, că ar putea izbucni vreun foc, le era interzis să folosească lumînările. Însă în timpul – de aproximativ şase ore pe zi – pe care-l petreceau efectiv la masa de lucru, viaţa lor aparţinea în întregime cărţilor. Se putea spera, în anumite mînăstiri cel puţin, ca scribii să înţeleagă ceea ce copiau: „Milostiveşte-te, Doamne, şi binecuvîntează acest atelier al slujitorilor Tăi – se spune în dedicaţia unui scriptorium – ca tot ceea ce se scrie acolo să poată fi înţeles de inteligenţa lor şi transpus întocmai în lucrările lor.“21 Şi totuşi, interesul efectiv al călugărilor pentru cărţile pe care le copiau (sau dezgustul lor pentru ele) era de-a dreptul lipsit de importanţă. Într-adevăr, în măsura în care copierea era o formă de disciplină – un exerciţiu de umilinţă şi o îmbrăţişare voluntară a suferinţei –, dispreţul sau pur şi simplu neînţelegerea puteau fi preferabile unui ataşament. Curiozitatea trebuia evitată cu orice preţ.

Subordonarea completă a scribului monahal faţă de text – suprimarea intelectului şi sensibilităţii sale în scopul înăbuşirii spiritului călugărului – era incompatibilă cu curiozitatea avidă şi egocentrismul lui Poggio. Dar el înţelegea că speranţa lui neţărmurită de a găsi vestigii cît mai reprezentative ale trecutului antic depindea în mare măsură de această subordonare. Ştia că un cititor angajat era înclinat să modifice textul pentru a-l face să capete un sens, însă, de-a lungul secolelor, asemenea modificări duceau inevitabil la coruperea întregii lucrări. Era mai bine că scribii monahali fuseseră obligaţi să copieze totul exact aşa cum le apărea înaintea ochilor, chiar şi acele lucruri care nu aveau nici un sens.

Pagina din manuscris supusă copierii era acoperită cu o foaie în care se decupase o fereastră, astfel ca scribul să se concentreze asupra fiecărui rînd în parte. Călugărilor le era strict interzis să modifice ceea ce considerau ei a fi greşeli în textele pe care le copiau. Puteau să corecteze doar propriile scăpări ale peniţei, răzuind atent cerneala cu o lamă şi acoperind pata cu un amestec de lapte, brînză şi chitră, versiunea medievală a soluţiei noastre corectoare. Nu puteai să mototoleşti pagina şi s-o iei de la capăt. Deşi pieile de oaie şi de capră se găseau din abundenţă, procesul de fabricare a pergamentului era laborios. Un pergament bun era prea valoros şi prea greu de obţinut pentru a fi aruncat. Aşa se explică faptul că mînăstirile colecţionau în primul rînd manuscrise antice şi că nu le-au sortit mai apoi lăzii cu gunoi.

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.