Avanpremieră editorială: Al patrulea zid

2 mai 2014
Avanpremieră editorială: Al patrulea zid jpeg

Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Al patrulea zid de Sorj Chalandon, în curs de apariţie la Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei“. Lansarea cărţii va avea loc sîmbătă, 31 mai, în prezenţa autorului, la Bookfest, standul Editurii Humanitas.

Reporter, apoi redactor-şef adjunct la Libération, redactor la Canard enchainé, Sorj Chalandon, multiplu premiat ca jurnalist şi romancier (în 2006 premiul Medicis, în 2011 Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, iar 2013 Le Goncourt des lycéens pentru Le quatrième mur – Al patrulea zid ), propune un exemplar roman politic, istoric, de dragoste, al prieteniei şi, element realmente inedit, romanul construcţiei, deconstrucţiei şi imposibilităţii unui spectacol teatral într-o lume la fel de imposibilă.

Foto: J.F. Paga

***

Dormeam. Un soldat mă acoperise cu o pătură în timpul somnului. Se făcuse frig. În primele zile, tirurile de armă mă trezeau. După care au început să mă liniştească. Nu îmi plăcea ipocrizia liniştii.

Un falangist mă scutura rîzînd. Îmi zisese Abu Amar, numele de războinic al lui Yasser Arafat. Povestea documentului palestinian de liberă trecere provocase buna dispoziţie a combatanţilor. Tresărind, mi-am deschis geanta şi am verificat paşaportul şi dolarii.

Am trecut în partea cealaltă a casei galbene, în spatele surselor de lumină din tavan concepute de arhitect. După două rînduri de scări distruse, am intrat în bastionul lunetiştilor. Niciun zid al imobilului Barakat nu rezistase în întregime războiului, însă aici, în încăperea întărită de către miliţieni, nu era nicio urmă de conflict, de impact, nicio zgîrietură, nimic. Fusese ridicat încă un zid, din blocuri de piatră, fără cine ştie ce pricepere, fiindcă lipsea exactitatea alinierii întăriturii. Mortarul se scursese la întîmplare, pînă pe podea. În fortificaţia groasă de un metru şi optzeci de centimetri, arhitecţii războiului săpaseră trei ferestruici pătrate, care permiteau aşezarea unei arme şi a muniţiei aferente. Ţeava puştii se strecura prin lucarna care dădea în rama unei ferestre sau într-o gaură dată în perete şi înconjurată cu saci cu nisip. Din stradă, nimeni nu ar fi putut ghici că acolo s-ar fi aflat un trăgător.

La sosirea mea, Joseph-Boutros tocmai îşi reîncărca arma. Faţa îi era înnegrită de funingine.

- Ahlan wa sahlan! mi-a zis zîmbind falangistul văzîndu-mă că intru.

De acum aveam o nouă ţară şi o nouă familie.

Stătea lîngă o întăritură prin care se putea trage prin şapte deschideri. Poziţia îi permitea să măture întreaga stradă a Damascului. I se adăugau două fante în uşi, două ferestre şi două orificii lîngă coloanele balconului. S-a aplecat pentru a-mi veni în întîmpinare. Era schimbat, zîmbitor, elegant aproape. Cu coatele pe zidul din faţă, cu capul lipit de marginea lucarnei, mai erau încă doi lunetişti.

- Ţi-i prezint pe Kim şi pe Robert.

Le-am strîns mîinile.

- Mîine, posturile lor vor fi preluate de Tarzan şi de Katol. Şi al meu de Begin.

- Begin? Îl cheamă ca pe israelian?

„Vreau să spun adevărul, sufletul meu va zbura într-o clipă”, scrisese Begin pe zidul coridorului.

- Da. Şi pe Tarzan ca pe maimuţoi, a glumit Robert.

În camera întărită nu erau decît aceste trei persoane, cu sticle de apă la picioare şi cu un termos de cafea. Afară încă mai pîlpîiau luminile amurgului. Timpul crud al zilei.

- Să ştii că Franţa are şi lucruri bune. Uite, chestia asta de acolo ne vine…

Creştinul mi-a arătat arma cu pat din lemn gălbui şi cu lunetă.

- Ţi-o prezint pe prietena mea FR-F1. Suport cu două picioare, mîner, sistem de ochire pe timp de noapte, tot confortul modern. Precizie pînă la opt sute de metri. Aşa că poţi să stai liniştit ceva vreme…

S-a întors la lucarna lui, pîndind la fel ca şi ceilalţi doi.

- Bun… Georges, acum mă vei asculta cu atenţie. Georges te cheamă, da?

Am aprobat din cap.

S-a bătut pe coapsă cu palma, ca atunci cînd chemi un cîine.

- Locul tău e acolo, la picioarele mele. Rămîi aşezat, cu spatele lipit de zid. De acord?

- Am de-ales?

Zgomot de arc. De cartuşe alunecînd în încărcător.

- Nu prea. Nu. Să-ţi explic. Vreau să îţi lipeşti umărul şi braţul de piciorul meu. Vreau să le simt în continuu. Înţelegi?

- De ce?

- E o şmecherie a mea. Vreau să simt viaţa lipită de mine.

- Deseori, acela este locul meu, a intervenit Kim fără a se întoarce.

Zgomotul chiulasei. Mi-a întins nişte vată ca să-mi astup urechile.

- Altceva: eu trag, tu taci. Nu mă întrebi nimic. Nici pe mine, nici pe ceilalţi. Mai ales dacă vreunul dintre noi e doborît.

- Mă aşez la dreapta sau la stînga?

- Dacă ai chef să încasezi ceva cartuşe fierbinţi, în dreapta.

M-am aşezat greoi în stînga. Creştinul s-a apropiat de mine. Şi m-a strîns în braţe. Îi simţeam căldura trupului.

- Ai tot ce îţi trebuie? Apă? Răbdare?

- Tot.

Într-un colţ al încăperii se afla o lanternă cu sticla vopsită în albastru. Se făcea tot mai întuneric. Priveam spinările combatanţilor nemişcaţi, stînd cu picioarele desfăcute. Mă sprijineam de fratele lui Charbel. Şi el de mine. Respiram uşor şi mă gîndeam la Marwan care dormea în maşină. La Imane care visa dincolo de ferestrele ei zăbrelite. La inima lui Sam care trimitea bipuri pe ecranul aparatului din salonul lui de spital. La Louise care ocupase locul meu din pat. La Aurore. Mă aflam la Beirut. În miezul războiului. Era în acelaşi timp teribil şi ameţitor. Deşi nu pentru asta ajunsesem acolo. Nu acesta era mandatul încredinţat de Sam. Pistolul druzului, arma cu lunetă a creştinului… Frecventam metalul, nu sufletul omenesc.

Robert şi Kim au tras aproape odată amîndoi. Şocul a fost dur. Încăperea acţiona ca o cutie de rezonanţă, iar din lucarne focul se întorcea cu tot cu fum şi mirosul prafului de puşcă. Ţiuitul cartuşelor goale pe pardoseală. Unul dintre ele s-a rostogolit pînă lîngă pantoful meu. Fumega. Nu văzusem nicicînd vreo bătălie de atît de aproape. Scandal, violenţă, furie da, dar niciodată moartea unor oameni. Am simţit piciorul creştinului încordîndu-se. Apoi, tremurînd. Doamne Dumnezeule! Tremura. Freamătul lui trecuse cu totul în trupul meu. Îl susţineam din toate puterile. Şi îl cuprindeam în fiinţa mea. După ce aplaudasem palestiniana, ajunsesem în tabăra adversă.

De trei ori a tras. Focuri de o violenţă dementă. Reculul i-a zguduit umărul, torsul, picioarele, apoi gîtul meu, umărul, braţul. Alama cartuşelor a izbit peretele. Nu-mi pusesem dopurile de bumbac. Urechile îmi şuierau. M-am strîmbat. Abia de se mai putea respira de atîta praf acru de puşcă. Piciorul lunetistului se liniştea, redevenind ca de piatră. Joseph-Boutros s-a desprins de mine. L-am lăsat să hotărască el cît de mult. Totul revenise la starea de dinainte. La întuneric şi linişte. De afară se auzeau alţi trăgători. Parcă ghiceam faţada clădirii de aici luată în vizorul altor lunetişti. Noaptea era tot mai neagră. Nu mai eram decît nişte umbre mîngîiate de albastrul lanternei cu lumina ei spectrală. Mă întrebam ce oare zăreau luptătorii de lîngă mine. Farul vreunei maşini? Perdeaua prost trasă, trădînd vreun living? O ţigară trecută imprudent dintr-o mînă în alta?

anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.