Acum, adormi! Visează! Te vei trezi cîndva
În iarba înflorită din lunca de odinioară:
Zumzăie mii de gîze, la umbra stejarului e vară
Şi tu scrii-n caietul dictando o nouă poezie. Ea

Te face să zîmbeşti? Sau liniştea care coboară
În tinerele membre, în mintea care ar vrea
Să-adoarmă cu ochii deschişi, să vadă ceva
Ce nimeni n-a mai văzut. În tine e o scară,

Pe care, urcînd, ai ajunge mai sus de nori.
Ştii asta sigur. Cum ştii şi că o să mori:
O poveste ciudată, pe care o visează

În fiecare zi mii de oameni. Fiindcă trează
Cu-adevărat nu-i decît Mintea care ne-a născut.
Dar asta a fost tare, tare demult…

din volumul Teoria şi practica literaturii, Editura Muzeul Literaturii Române, 2013.

Citiţi aici recenzia cărţii.