(Articol apărut în Dilema, nr. 287, 31 iulie - 6 august 1998)

Revistele scriu întruna, în această perioadă a anului, despre vacanţe: cum să pleci, unde, prin ce agenţie, ce să iei cu tine, ce să nu iei, cum să scapi de căldură, cum să nu te arzi la soare şi cu ce creme să-ţi dai pentru un bronz uniform, în ce companie să pleci (cu soţul, cu amantul, cu copilul, cu toţi trei la un loc), ce costum de baie este la modă, ce strategii să aplici ca această vacanţă să fie cea mai reuşită din viaţa ta, cu excepţia celei de anul viitor, cum să te încadrezi într-un buget mic (la munte), cum să arăţi bine seara pe faleză, cum să slăbeşti rapid ­ în şase zile ­ ca să arăţi bine dimineaţa pe plajă, de ce nu e bine să te expui razelor solare imediat după prînz, cum să inspiri sănătos, cum să expiri sănătos, cît să te ungi ca să nu ţi se usuce pielea în apă (?).

Observaţi cu atenţie textul de mai sus: frază introductivă, la minima rezistenţă, salvată printr-o enumerare haotică de elemente. Deşi fraza se vrea lejeră, în spatele ei se poate citi scrîşnirea, un fel de dépit combinat cu acreală, o totală lipsă de chef. Pentru că textul nu reuşeşte să transmită un sens mai înalt sau, pur şi simplu, pentru că nu reuşeşte să fie fermecător, mecanismele lui de construcţie ies la vedere ca oasele iliace la fundul unei mîrţoage.

Vreau să dovedesc că aceasta este condiţia oricărui text despre vacanţe (unde să te duci, prin ce agenţie, cîtă cremă etc.) prezent în revistele acestei veri. Şi ale oricărei veri, de fapt. Texte de un entuziasm factice, scrise cu o voioşie suspectă, pline de futilităţi şi de vorbe de umplutură, arătînd o grijă vizibil nesinceră pentru reuşita concediului prezumtivului cititor. Din cînd în cînd, din text ies la iveală accente violente de ură. Este omenesc ca jurnalismul turistic să arate aşa: jurnaliştii stau în redacţie şi redactează texte despre situaţii la care ei nu pot lua parte, pentru bunul motiv că stau în redacţie şi redactează texte despre situaţii la care ei nu pot lua parte.

Citiţi următorul text apărut în numărul din iunie al unei reviste pentru femei şi constataţi cu cîtă scîrbă bine camuflată se disociază nefericitul autor, ziarist fără mari mijloace, de turiştii prezumtivi pe care îi îndeamnă să meargă la San Remo:

"(...) Dar ceea ce ar fi într-adevăr păcat să rataţi este ocazia de a admira frumuseţea cerului şi a pămîntului în San Remo. De aceea, bine ar fi să treceţi dimineaţa prin grădinile şi parcurile oraşului. Pentru a vedea unele dintre acestea, este suficient să parcurgeţi Corso Inglesi, bulevard plin de vile luxoase, particulare, fără acces la public. Dacă vreţi să vizitaţi şi interiorul uneia dintre ele, mergeţi la Villa Nobel, vilă în care a locuit acest investigator suedez. (...)"

Observaţi cum tonul bine ţinut în frîu din prima frază devine brusc ameninţător la începutul celei de a doua. Jurnalistul optează pentru o topică bizară (de aceea, bine ar fi să...) şi îşi pierde cumpătul în partea cu vilele, numindu-le, tautologic pentru că e furios, "luxoase, particulare, fără acces la public". Expresia este ratată: jurnalistul doreşte să spună că publicul nu are acces la vile şi nu că vilele nu au acces la public, dar ura şi căldura îi zboară minţile din cap. Stare în care scrie este cea în care un nihilist ar amorsa o bombă. În mintea lui se înlănţuie scenarii crude privind lupta dintre clase. Sardonic şi în delir, el îşi temperează fals tonul şi adaugă: "Dacă vreţi să vizitaţi şi interiorul uneia dintre ele (dintre vilele luxoase, fără acces la public, n.n.) mergeţi la Villa Nobel, vilă în care a locuit investigatorul suedez." Ce investigator? Să fie de vină corectorul care a sucombat, la rîndul lui, căldurii?

Tot iunie, sfaturi de frumuseţe pentru vacanţa la mare:

"Trebuie să luăm anumite măsuri pentru ca picioarele noastre să arate perfect. Exfolierea, hidratarea şi epilarea sînt absolut necesare. Dar aceste măsuri nu sînt suficiente dacă picioarele tale au şi defecte ca: varicozităţi aparente sau umflături la sfîrşitul zilei. Elimină aspectul 'de marmoră' care apare datorită proastei circulaţii. Dacă ai, mai degrabă, probleme legate de lipsa de tonicitate a pielii, atunci foloseşte cremele cu efect de lifting, care previn formarea de mici riduri pe corp."

Textul de mai sus este semnat de o femeie şi seamănă, într-adevăr, cu o păruială amabilă pe culoarele teatrului între două actriţe care nu se suportă şi au fost propuse pentru acelaşi rol. Vă invit să remarcaţi declaraţia sfruntată de fair play din prima frază, prin care autoarea şi cititoarea se identifică. Picioarele noastre trebuie să arate perfect. Trebuie să ne epilăm, să ne hidratăm. În realitate, acesta este un fel comod de a domina. Cine poate să ştie cum sînt picioarele autorului? Autorul este întotdeauna în umbră, cititorul este expus, gol şi fără apărare propriilor lui priviri. Şi lovitura din partea autorului vine necruţător: aceste măsuri nu sînt îndeajuns dacă picioarele tale au varicozităţi aparente (atenţie la răceala devastatoare a termenilor) sau dacă se umflă la sfîrşitul zilei (atenţie la aerul violent organic al formulării). Din acest moment, după insulte, autoarea începe cu cititoarea păruiala propriu-zisă: "aspect de marmoră" transformă picioarele într-o scabroasă reprezentare statuară, iar insinuarea acrişoară, legată de tonusul pielii şi de lifting aduce vîrsta cititoarei în discuţie şi îi dă astfel lovitura de graţie.

Luna iulie serveşte cititorilor articole despre vacanţă încă şi mai răutăcioase. Temperatura din redacţii a crescut, redactorii au aflat că le este greu sau cu neputinţă să plece în concediu. Pojghiţa amabilă a articolelor lunii precedente se topeşte la treizeci şi şapte de grade, iar jurnaliştii iau pe toată lumea de sus:

"Nu puteţi pleca în vacanţă la mare fără ochelari. În ţările dezvoltate, aproape fiecare persoană poartă ochelari, fie de soare, fie de vedere. Ochelarii sînt, astăzi, atît un accesoriu la modă, cît şi un veritabil ajutor pentru ochi."

Rămîi mut în faţa textului-decret de mai sus. Nu poţi decît să deduci că la baza scrierii lui s-a aflat o stare de furie conjugată cu epuizarea.

Desigur, spre sfîrşitul lui august, furia redactorilor va dispărea: epuizarea îşi va fi spus cuvîntul (pentru a afla de ce epuizarea îşi spune, spre sfîrşit, cuvîntul, recomand cugetările comentatorilor de fotbal), viaţa la temperaturi înalte va fi devenit o obişnuinţă, vara se va fi apropiat de sfîrşit, subiectele pe tema vacanţei se vor fi epuizat şi ele. Nu cred că ne putem aştepta la cine ştie ce surprize în luna care va urma. Articolele de vacanţă din luna august vor semăna, în mare, cu articolul pe care tocmai îl citiţi: scris ca sub anestezie de către un om care şi-a pierdut orice speranţă de a pleca în concediu şi care, de supărare, vede realitatea deformat.