Fără smerenie,-i cu putinţă, oare,
să vezi aşa lumină-n noapte? Cine
dacă nu El, tunînd peste popoare,
se face blînd şi naşte-se prin tine?

Mai mare-l credeai tu, şi plin de sine?

Ce-i marele? E ceea ce străpunge
ca o săgeată tot ce-i stă în cale!
Nici chiar o stea din ceruri nu ajunge
s-o facă. – Dinaintea ieslei tale

se-nchină craii; mari îs ei şi ale

lor daruri li se par cele mai scumpe,
cînd ţi le-aşază-n sfînta poală... Însă,
te uită cum pălesc şi li se rumpe
întreaga vrajă,-n preasăraca pînză

a scutecului tău, - cum smirna strînsă

cu greu, tămîia fumegînd la curte
şi aurul adus cu-atîta zel
de peste mări şi ţări, au zile scurte
şi,-apoi, te şi-amărăsc, - pe lîngă cel

ce are-ntreaga bucurie-n El.

din volumul Cornul abundenţei - poeme germane şi poeme franceze în transpunerea lui Şerban Foarţă, Editura Humanitas, 2013.