Era Ajunul Crăciunului. Strada îmbrăcase o aşteptare… Cum adică? Ştiţi voi, cînd aerul rece trezeşte zeci de emoţii colorate şi vesele, de mirosuri de cozonaci şi sarmale, cu rîsete de copii şi frămîntări zburdalnice.

Era Ajunul Crăciunului. Strada îmbrăcase o aşteptare… Cum adică? Ştiţi voi, cînd aerul rece trezeşte zeci de emoţii colorate şi vesele, de mirosuri de cozonaci şi sarmale, cu rîsete de copii şi frămîntări zburdalnice. 

Dilematix privea dansul fulgilor de nea, spiralele pe care le desenau cu creioane albe, nevăzute. Cum ar fi ca traiectoria fiecărui fulg de nea să aibă cîte o culoare? Un imens lan de culori plecat din cer spre pămînt sau poate… poate erau cuvinte secrete, mesaje nedescifrate sau un careu imens de cuvinte încrucişate. Priveşte ansamblul ca să poţi dezlega ghicitoarea!  

Scufundat în dansul a zeci şi mii de fluturi albi, începu să numere unu, doi… douăsutezece… 

– Vino cu mine, avem un apel de urgenţă! spuse o voce de copil, dincolo de umărul lui.  

Dilematix îi zîmbi copilului cu faţa rotundă, cu ochii albaştri şi părul blond, cîrlionţat asemenea lui Dănuţ de la Medeleni. Chipul şi vocea lui îi păreau cunoscute de-o viaţă. 

– Sînt puţin ocupat cu analiza zborului fulgilor de nea. Poate mîine… 

– Priveşte, Dilematix, deja au venit să ne ia! Întotdeauna ţi-a plăcut aventura, tropăi nerăbdător băieţelul. 

O scară de lumină se lăsase pînă la ei. Dilematix începu să urce. 

– Atenţie la treapta treizecişitrei... ne vom teleporta!  

– Aţi ajuns pe planeta Polaris, la staţia meteo a Crăciunului terestru.

 Totul era alb, înaintau printr-un praf strălucitor, pe un imens cîmp de luptă. Tunuri stăteau aliniate, în timp ce zeci de spiriduşi fabricau bulgări. O voce îi coordona cu stricteţe: 

– Teleportat norul numărul 16, cu fulgi medii. Se pregăteşte tunul numărul 17, cu fulgi mari şi, atenţie, suflătorii… ne trebuie cîteva adieri în sectorul 2 din Europa de Vest! 

– Cum este posibil?! Sfidează orice legi terestre… ne induc în eroare! exclamă Dilematix.  

– Stai liniştit, ei suplinesc doar decorul de Crăciun, atunci cînd natura nu ţine cu ei. Crăciunul este o treabă serioasă! Acesta este şi motivul pentru care sîntem aici. Moş Crăciun are o mare dilemă, îl lămuri puştiul. 

O trapă se deschise brusc chiar înaintea lor. Coborîră cîteva trepte şi se opriră în faţa unui calculator. 

– Problema este că Moş Crăciun s-a aşezat în faţa calculatorului dorind să citească cîteva mail-uri. A deschis poşta electronică, a privit lung, şi-a pus monoclul, l-a curăţat bine şi iar l-a pus la ochi, apoi a citit grăbit mail după mail, încruntîndu-se, răvăşindu-şi barba albă ca neaua, aşezîndu-se şi ridicîndu-se. Apoi, s-a gîndit că sînt probleme cu calculatorul, dar specialiştii i-au spus că totul este în regulă, povesti băieţelul. 

– Mă bucur să te cunosc, Dilematix, rosti un bătrînel sprinten şi vesel, cu barba lungă şi albă, ca din cărţile cu poveşti. 

– E o onoare pentru mine să vă pot fi de folos. 

– Priveşte, dragul meu, ce mesaje am primit de la copii anul acesta. Nici lingvistul şef nu a ştiut ce să spună. 

Dilematix citi: 

„Hi MC,
Cu ocz Crăciunului te sal din nou. Sper ca eşti bn şi u. Ce vreau să aducă MC, ei bn vreau 1 calc nou. Ms anticipat şi nu uita că te uby, Moş Crăc!“ 

– Cam aşa sînt toate. E vreo limbă nouă, pe care noi nu o cunoaştem, s-a întîmplat ceva cu tastaturile, sau ce?! 

– Sînt prescurtări ale copiilor mai mari care discută pe calculator. MC eşti tu, adică Moş Crăciun, bn înseamnă bine, u se traduce tu… am să-ţi scriu chiar acum un mic dicţionar. 

– Ce schimbare a limbii! Par a fi toţi bolnavi de lacunarism… hmm… am să le fac o mare surpriză! Mulţumesc, Dilematix! Sau să spun ms, îi replică Moşul Crăciun zîmbind şi strîngîndu-i mîna. Şi ţie îţi mulţumesc, înger păzitor al lui Dilematix, mai spuse Moşul, privindu-l cu drag pe băieţelul cu bucle aurii.

 Băieţii se treziră din nou pe cîmpul alb, plin de pulbere strălucitoare. Stele începură să clipească albastru, inundînd în culoarea lor totul în jur. 

– Nu ştiam de unde te cunosc atît de bine, spuse Dilematix.  

– Ne cunoaştem dintotdeauna, răspunse băieţelul, rîzînd şi întinzîndu-şi aripile. Am crescut împreună, am rîs, am plîns, am dat lucrări, am fost certaţi, felicitaţi şi am iubit aceeaşi fată cu plete negre, amîndoi. Da, ne ştim de-o viaţă, de cînd încercai să prinzi cu mîinile tale micile raze de soare, de la întîia lacrimă şi primul pas. Cu toate acestea, crede-mă că nici acum nu înţeleg cum ai putut să încurci omonimele omografe cu cele omofone, la ultima lucrare de la română. Sau cum ai putut să te aşezi pe ginere la nunta verişoarei tale… Cît de neatent să fii, e şi el un om! 

– Era îmbrăcat în aceeaşi culoare cu scaunele şi eu eram atent în altă parte, dar mi-am cerut scuze. 

– E timpul să te întorci, e luna surprizelor plăcute, Dilematix! 

– Stai, cînd am să te revăd? 

– Sînt în fiecare zi lîngă tine, în fiecare bucurie şi durere a ta. Mă poţi vedea în fiecare lucru drag, în ochii fiecărei fiinţe pe care o iubeşti... iubirea este cheia! 

Dilematix se trezi puţin confuz şi îşi dădu seama că pierduse numărătoarea fulgilor de nea. Se ridică din pat şi se grăbi să-şi împodobească brăduţul de Crăciun, doar era Ajunul! Dar bradul lui îmbrăcase deja o haină tare cochetă: era plin de cratime, semne de exclamare şi de întrebare, de puncte şi de litere strălucitoare de toate mărimile şi din toate alfabetele Pămîntului. Imagini începură să defileze prin faţa ochilor lui: planeta Polaris, Moş Crăciun, pulberea strălucitoare şi îngerul lui păzitor. Privi afară, dincolo de geamul îngheţat şi aburit, şi apoi scrise cu litere mari, de tipar, doar atît: MULŢUMESC!

 

Cristian DIACONU, clasa a VI-a, Şcoala nr. 12 „Herăstrău“, Bucureşti