Cronicile Wardstone 
de Joseph Delaney

Acum cîteva săptămîni am descoperit o serie de cărţi – şapte la număr, dintre care am citit pînă acum şase –, scrise de autorul britanic Joseph Delaney. Povestea se bazează, mai mult sau mai puţin, pe întîmplările din copilăria autorului. 

Personajul ce se află în centrul tuturor acţiunilor este Thomas J. Ward, fiul unui fermier şi al unei femei exotice, misterioase, cel de-al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu, care este dat în ucenicie Vraciului Comitatului, John Gregory.

Joseph Delaney dă o cu totul şi cu totul altă faţă îndeletnicirii de vraci, în viziunea lui principala îndatorire fiind să înlăture Întunericul din ţinutul de care aparţine şi pe care îl serveşte, toate acţiunile petrecîndu-se în secolul al XVII-lea. 

Supus unor probe mai grele sau mai uşoare, în primele luni de ucenicie, Tom se descurcă bine, dar se împrieteneşte cu cine nu trebuie, făcînd promisiuni unei fete cu pantofi ascuţiţi, pe nume Alice, exact aşa cum Vraciul îl învăţase să nu facă. 

Aşa ajunge să o elibereze, fără să-şi dea seama, pe Mama Malkin, o vrăjitoare ţinută într-unul dintre puţurile din grădina Vraciului, şi să fie la un pas de a-şi pierde viaţa, fiind însă salvat de fata cu pantofi ascuţiţi, care îi devine cea mai apropiată prietenă.

În următoarele luni, Tom şi Vraciul pleacă la Priestown, la înmormîntarea fratelui Domnului Gregory, unde o găsesc pe Alice, acuzată de către Inchizitor de vrăjitorie şi ameninţată cu arderea pe rug. Cei doi încearcă să o salveze pe fată şi în acelaşi timp să înfrîngă Urgia, un monstru ascuns în catacombele oraşului.

În lunile ce se succed întîmplării cu Urgia, Vraciul, Tom şi Alice se duc în sudul Comitatului, la casa de iarnă a Vraciului, respectiv la casa unor prieteni de-ai lui din apropiere. Aici, Tom face cunoştinţă cu Meg Skelton, o vrăjitoare lamia de care Vraciul este îndrăgostit şi pe care o cunoaşte încă din tinereţe, dar pe care o ţine închisă în pivniţa casei lui de iarnă, pe perioada anului, iar iarna, împreună cu el şi ucenicul lui din casă, încearcă s-o facă să-şi piardă memoria şi îndeletnicirea de vrăjitoare. 

De asemenea, îl cunoaşte şi pe un fost ucenic al vraciului, necromantul Morgan, care vrea să trezească spiritul iernii, Golgoth, şi deşi îl convinge pe Tom, folosindu-se de sufletul tatălui său mort, să-i aducă o carte cu incantaţii şi chiar reuşeşte să-l invoce parţial pe Golgoth, Tom izbuteşte să scape, şi de această dată, cu ajutorul lui Alice. 

În spatele multor crime din comitat, se ascund alte secrete legate de Vraci, de familia lui Tom şi de familiile din care se trage Alice, toate avînd un punct comun, şi anume invocarea Diavolului. Toate aceste întîmplări culminează cu invocarea Diavolului, care îl urmăreşte pe Tom timp de cîteva zile, iar odată ajuns la fermă, se mai întîlneşte şi cu vrăjitoarea asasină, Grimalkin, pe care reuşeşte s-o învingă necinstit cu ajutorul unei şmecherii pe care nici mama, nici magistrul său nu ar fi acceptat-o vreodată. 

În următoarele luni, Vraciul îl trimite pe Tom să studieze cu un alt vraci, Bill Arkwright, care, deşi are metode mai dure de lucru, reuşeşte să-l înveţe pe Tom multe lucruri importante, mai ales să înoate şi să lupte, aflîndu-se în ţinutul vrăjitoarelor de apă. 

Dar Diavolul are un scop sigur – să-l învingă pe Tom, pentru a cîştiga stăpînirea lumii. Mama lui Tom însă îl priponeşte să nu-l poată omorî, aşa că Diavolul o trimite pe Morwena, fiica sa, după el. Aceasta încearcă, de mai multe ori, să-l ucidă pe Tom, şi de asemenea pe Vraci şi pe Alice, dar nu reuşeşte, prinzîndu-l doar pe Bill Arkwright. 

Împletind realul şi irealul, Joseph Delaney realizează în această serie de cărţi echilibrul dintre bine şi rău, lumină şi întuneric, un echilibru precar, ce este exprimat prin alianţele sau rivalităţile dintre vraci, vrăjitoare, zeităţi şi Diavol, în cele din urmă dovedindu-se că Întunericul are întotdeauna şi o parte luminată, fie că unii vor să creadă asta sau nu. 

Deşi la început cărţile mi s-au părut puţin „trase de păr“, fiind fragmentate întîmplările în aşa fel încît cititorul clasic să-şi dorească să le citească, am ajuns să fiu fascinată de micile lucruri simple care ori le fac viaţa grea eroilor cărţii, ori îi ajută, dar care întotdeauna decid soarta tuturor. 

Cred că este o lectură de vacanţă minunată şi îi îndrum şi pe alţii să citească aceste cărţi, căci vor fi uimiţi de cît de mult adevăr poate fi ascuns în întîmplările magice şi ireale.  

Agatha Cristiana GEORGESCU, clasa a VII-a, Liceul Bilingv „Miguel de Cervantes“, Bucureşti