Ce uşor te poţi reinventa
Bună ziua,
Mă numesc Joltea Mugur şi am 45 de ani. În prezent mă aflu în detenţie în Penitenciarul Bucureşti Jilava, unde ispăşesc o condamnare de 4 ani şi 10 luni pentru trafic de droguri. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în luna decembrie, pînă de sărbători, aş putea să vin acasă definitiv.
Am citit cu mare interes cam tot ce aţi publicat în Dilema veche din ultimele luni şi am simţit nevoia să scriu şi eu cîteva rînduri. Dacă consideraţi că merită şi doriţi să le publicaţi aveţi acordul meu. Dacă nu, e OK.
Vă doresc mult succes în continuare şi toate cele bune!
Doamne ajută!
Cînd ajungi în închisoare reuşeşti să cunoşti tot felul de oameni, unii mai buni, alţii mai răi, alţii şi mai răi. Te metamorfozezi, trecînd de la o stare sufletească la alta. La început te cuprinde o disperare imensă, datorată fricii de lumea din spatele gratiilor, de care doar ai auzit şi despre care ţi-ai imaginat întotdeauna tot ce este mai rău. Apoi începi, uşor-uşor, să te obişnuieşti, să te adaptezi, pentru că, nu‑i aşa, oamenii se adaptează oricărei situaţii, indiferent cît de dură ar fi aceasta. După o perioadă, un an-doi, ajungi să te simţi ca acasă, creîndu-ţi un confort fizic şi psihic, chiar şi unul spiritual, şi uiţi complet de ceea ce ai simţit în prima zi din „noua“ ta viaţă, atunci cînd abia intraseşi la închisoare.
Cred că cel mai important lucru pe care-l descoperi după ce stai o perioadă închis, să zicem 1-2 ani, este referitor la ceea ce te defineşte cu adevărat. Ajungi să‑ţi dai seama că majoritatea lucrurilor pe care le considerai importante şi care îţi defineau modul de viaţă sînt complet false. Începi să realizezi că trăiai într-o pseudofericire şi că, de fapt, lucrurile care contează cu adevărat în viaţă sînt cele simple, ca plimbatul prin parc, excursia la munte prin pădure (eu, cînd mergeam la munte, mă cazam într-o vilă luxoasă şi mergeam la un restaurant scump şi apoi la club), dormitul în cort pe malul unui lac, joaca cu copiii în aer liber (nu în locurile de joacă din mall-uri) şi multe alte activităţi care nu costă nimic.
Din păcate, a trebuit să ajung la închisoare ca să-mi dau seama cît de fals trăiam înainte. Pentru mine, oricît de ciudat şi masochist ar suna, închisoarea a fost benefică. Faptul că am fost încarcerat, de fapt mi-a eliberat sufletul. Paradoxal, detenţia pentru mine a însemnat eliberare. Eliberarea dintr-o viaţă fadă şi anostă ce pusese stăpînire pe mine şi pe sufletul meu. M-am reinventat.
Dintotdeauna mi-a plăcut, pentru că aşa am simţit, să ajut oamenii şi animalele. Dezinteresat. O făceam şi înainte să fiu arestat, am făcut-o şi în închisoare. Şi încă o fac în închisoare pentru că încă sînt închis. Avînd destul de mult timp liber la dispoziţie, am reînceput să citesc. Cărţi, ziare, reviste. Presă de tot felul. Aşa am ajuns să citesc şi Dilema veche. Sincer, înainte nici nu ştiam de existenţa acestei publicaţii, spre ruşinea mea. Din momentul în care am descoperit-o, am citit fiecare număr al său în întregime. Pe măsură ce citeam, simţeam că mă confund cu autorii articolelor, mă regăseam în toate paginile ei. Parcă eram un copil care găsise o carte magică şi care, citind‑o, călătoreşte în lumea minunată a aventurilor descrise.
Într-o zi, citind un articol, am simţit nevoia să scriu şi eu. Erau nişte rînduri scrise de Cristina Hurdubaia, „Cînd alegi să trăieşti altfel decît ceilalţi“. Nu o cunosc pe distinsa jurnalistă, dar ceea ce am citit m-a impresionat foarte tare. Mi‑aş dori să cred şi să ştiu că există oameni ca domnia-sa. Pentru că, dacă veţi citi articolul menţionat, veţi realiza ce înseamnă, de fapt, să fii om cu adevărat. Şi chiar cu riscul de a părea patetic şi de a suna ca o lozincă învechită, Cristina Hurdubaia este un OM ADEVĂRAT.
Am 45 de ani. Cînd am intrat aveam 43. Am făcut o greşeală şi trebuia să plătesc. Peste cîteva luni aş putea fi eliberat condiţionat. Ar fi chiar înaintea sărbătorilor de iarnă, cînd oamenii devin brusc mai buni (unii dintre ei). Sper din tot sufletul să pot sărbători Crăciunul împreună cu fetiţa mea de 9 anişori.
Nimic nu este întîmplător pe lumea asta. Eu a trebuit să intru la închisoare pentru a realiza acest lucru. Voi nu trebuie decît să citiţi articolul doamnei Hurdubaia. Haideţi să fim mai buni şi să-i ajutăm pe cei care au cu adevărat nevoie de ajutor.
Viaţa simplă e cea mai frumoasă!
Mulţumesc din suflet, Dilema veche!
Mugur Marius Florin JOLTEA
Penitenciarul Bucureşti Jilava
19.09.2016
