Am citit cu interes articolul fostului meu coleg şi, sper, în continuare prietenului meu George Rîpă, privitor la recentul incident din largul coastelor Fîşiei Gaza, publicat în numărul 330 al Dilemei vechi. Un fidel adept al neo-conservatorilor americani, George le-a copiat toate principalele teze ideologice privitoare la conflictul israeliano-palestinian. 

Presa este deseori părtinitoare în reflectarea conflictului, portretizînd palestinienii drept victime, iar statul evreu drept agresor. Situaţia dificilă a palestinienilor este deseori exagerată de presa părtinitoare. 

Militanţii pentru pace sînt deseori activişti pro-palestinieni, camuflaţi şi periculoşi. 

Israelul este, de fapt, victima care are dreptul legitim la autoapărare. Israelul este singurul stat democratic şi pro-occidental din Orientul Mijlociu şi, de aceea, trebuie susţinut de către statele occidentale. Susţinătorii politici ai activiştilor pro-palestinieni sînt fundamentalişti care îşi maschează cu greu ura împotriva Israelului. Ceea ce e dezamăgitor la o astfel de viziune dogmatică cu privire la situaţia din regiune este că se bazează pe jumătăţi de adevăr. Presa a fost într-adevăr părtinitoare în multe rînduri şi nu s-a limitat în a relata sec evenimentele, ci le-a comentat într-o manieră emoţională şi tendenţioasă. Mulţi dintre cei care susţin că militează pentru pace de partea palestinienilor ar apela bucuroşi la mijloace violente dacă li s-ar oferi ocazia. Israelul este un stat democratic care are dreptul şi datoria de a-şi proteja cetăţenii. Palestinienii beneficiază de un ajutor extern generos, care suplimentează consistent bugetul Autorităţii Palestiniene şi ajută la menţinerea unui nivel de trai mai bun decît ceea ce ar lăsa să se întrevadă statisticile oficiale. 

Însă dincolo de acestea încep să apară necesarele nuanţe. Presa conservatoare este la fel de dibace în a portretiza părtinitor conflictul din regiune. Israelul nu este un stat victimă, ci o putere regională matură capabilă să se apere singură şi avînd alături aliaţi solizi. Etichetele pe care le aplică George „neo-fundamentaliştilor de la Ankara“ sînt la fel de valabile ca şi cele aplicate de cealaltă tabără „neo-fundamentaliştilor Likud“. Iar despre cîtă sărăcie există în Palestina, există datele UNDP care arată astfel situaţia: PIB-ul real pe cap de locuitor a scăzut cu 30% faţă de 1999, la aproximativ 2200 de dolari. Rata şomajului în Palestina este de aproape 30%, iar în Fîşia Gaza de peste 40%. Aproape o treime din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, potrivit criteriilor ONU. Deci „piscinele şi pieţele îndestulate din Gaza“ de care vorbeşte George sînt destul de departe de adevăr. Cît despre intervenţia dlui Cristian Ghinea de la rubrica „Cu ochii-n 3,14“, parcă nu se cuvine să ironizezi moartea a zece oameni, oricît de antipatici ţi-ar fi militanţii palestinieni. 

Situaţia din Palestina este mult prea complicată şi prea delicată pentru a putea permite un răspuns tranşant. Adevărul şi dreptatea nu sînt monopolul nici unei tabere şi nici una nu este lipsită de vină pentru blocarea procesului de pace. 

În regiune lipsesc politicienii moderaţi, capabili să demareze negocieri credibile în care fiecare tabără să fie dispusă să ofere concesii şi să-şi asume responsabilităţi. 

Trist este să observ că această moderaţie lipseşte şi în dezbaterea publică. Parcă nu aceasta este calea… 

Mihnea ANASTASIU 
[email protected]