Dezbaterile sînt binevenite întotdeauna. Istoria o confirmă! Dacă ne referim cu precădere la poporul grec şi la cel roman, vom vedea că întrebările abundau, iar rezolvarea lor – de multe ori aproximativă – nu întîrzia să apară. Omul antic era ceea ce trebuia să fie: bun cunoscător al propriilor limite. Din acest motiv, Aristotel îi îndemna pe tineri să nu depăşească cu nimic măsura! 

Fie că ne place sau nu, într-o oarecare măsură tineri sîntem cu toţii: avem destule necunoscute, jonglăm adesea cu presupuneri şi argumentăm aproape tot timpul în favoarea noastră ideile care par a fi contradictorii. Scurt: ne place să insultăm, să abuzăm de forţa fizică, sau, într-o mai mare măsură, să îndemnăm la fapte repulsive pe cei din jurul nostru! Aşadar: discuţiile elevate lipsesc, ura şi discriminarea (religioasă sau rasială) cresc continuu, iar divagaţiile sînt obişnuite.  O societate care pretinde că este europeană, care stă mereu cu gîndul la Occident în vederea bunăstării materiale ar trebui să înveţe în primul rînd că respectul reciproc este primordial. Afirm toate aceste opinii cu dezgust faţă de cei care, zi de zi, pe spaţiul destinat comentariilor din cotidianele online, au de remarcat doar injurii şi apostrofări la adresa celor care reprezintă cultura românească în toate aspectele ei.  Citesc cu plăcere opiniile dlui Andrei Pleşu sau cele ale dlui Horia Roman Patapievici – pentru a da numai două exemple –, iar apoi urmează meschinăria şi insultele majorităţii cititorilor. Cu toate că nu sînt adeptul cenzurii, cu toate că opiniile contradictorii mă fascinează, trebuie să recunosc: cotidianele autohtone ar trebui să fie mai vigilente cu astfel de persoane care nu numai că se îndepărtează de subiect, dar de cele mai multe ori spun lucruri aberante, fapt ce îmi aduce în minte două dileme:  

1. Aceşti inculţi, sfidînd orice limită a bunului-simţ, au ceva personal cu elitele noastre şi reduc totul la persoanele în cauză, nu la ideile acestora; sau 

2. Doresc să devină ei înşişi autorităţi în domeniu, criticînd, batjocorind şi nu în ultimul rînd sfidînd orice intelectual care s-ar întîmpla să se exprime asupra unei stări de fapt. 

Un adevărat european, un cetăţean de rînd care dă dovadă de bun-simţ şi de respect faţă de însăşi cultura noastră, nu s-ar înjosi într-o astfel de măsură. Pe zi ce trece, sînt din ce în ce mai dilematic, îmi fac tot felul de presupuneri şi mă gîndesc la faptul că sîntem departe de ceea ce ar trebui să fim, ba mai mult de-atît: nu cred că, deşi sînt tînăr, voi ajunge să văd o schimbare în bine pornind de la noi înşine, de la modul nostru de a fi, de la ceea ce ar trebui să arătăm Europei, şi nu reuşim să realizăm măcar pentru noi şi pentru generaţiile care vor urma, generaţii pe care deocamdată nu vreau să mi le imaginez, dacă mă raportez în exclusivitate la cei care sînt un pericol, înainte de toate moral, pentru cei din jur.  

C. COMAN
[email protected]