Scandal, skándalon

Călin-Andrei MIHĂILESCU
27 noiembrie 2013
Scandal, skándalon jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 88, septembrie 2013)

Omul iese din peşteră dimineaţa. Vede cum un mamut îl privea atent. Fuge înapoi şi-i spune femeii: azi tu vînezi şi eu culeg. Dă-mi bîta, i-a spus femeia. A luat-o şi i-a tras una zdravănă bărbatului. S-a făcut noapte. Omul a ieşit încetişor din peşteră. S-a pus să sape o groapă. De departe, poate, mamutul îl privea curios, dar nu l-a atacat, noapte fiind. Şi aşa, noapte de noapte, a săpat omul nostru ditamai groapa. A rupt crengi subţiri, a acoperit groapa cu ele şi a aruncat sumedenie de frunze pe deasupra. În dimineaţa în care a fost gata, a ieşit la gura peşterii agitîndu-şi bîta obscen. Înfuriat, mamutul a şarjat, dar cînd să-l strivească pe om, a căzut în groapă. Zile şi nopţi omul l-a privit din gura peşterii cum se zbătea să iasă, cum mugea din ce în ce mai lipsit de vlagă, cum se lungea în groapă, cum murea. Omul şi-a chemat femeia şi a pus-o să-l hăcuiască. S-au îmblănit, şi-au făcut arme din oasele lui şi au mîncat din el pînă nu au mai putut. Au plecat către alte scandaluri. Peşterile au doar cîte un mamut.

* * *

Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa.
Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; cîrligul de pescuit, nu rîma; nu statuia, ci piedestalul; le quatre de chiffre, care are trei laturi cărora li se adaugă victima pentru a forma un romb invizibil. Scandalul e Grund-ul înşelăciunii, e victorie menită, reducere a hazardului; şi artă marţială parţială.
Skándalon apare în Septuagintă şi, în mai multe locuri, în Noul Testament. În colecţia numită Biblie Evreiască, ori Vechi Testament, după gust, termenul apare, proeminent, o dată, în psalmul 118.165, tradus de Sf. Ieronim în Vulgata ca "pax multa diligentibus legem tuam et non est illis scandalum". Septuaginta ne dă skándalon, nefolosit, se pare, în greaca clasică, din care provine latinescul scandalum. În traducerea - remarcabilă - a lui Valeriu Anania: "Pace multă au cei ce iubesc legea Ta / şi cărora nu le e piatră de poticnire". Asumată, Legea însumează piedicile anulate.
Această "piatră de poticnire" dă, în franceză, pierre d'achoppement ori rocher de scandale, scandale sau chute; în spaniolă, tropiezo, ofensa sau escándalo; iar în engleză, movable stick ori trigger of a trap, trap stick, snare ori stumbling block, căci nicăieri metonimia nu se împiedică de sine. Christ "e un scandal pentru evrei şi o nebunie pentru grecii păgîni", scrie Sf. Pavel (1 Corinteni 1.23). Scandal pentru că face mesianismul ebraic să se împiedice de venirea Mîntuitorului; nebunie pentru că anihilează stilul elinilor. În Evanghelia lui Luca (1.17), Christ mărturiseşte că "scandalul e inevitabil; dar vai de cei prin care acesta vine în lume". El însuşi, Iuda nu mai puţin, încarnează sacrificiul "scandalagiului". Acolo unde cezaricul Farfuridi clamează "iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători", logica afectivă e aceeaşi; nu şi caracterul sacrificial. Ajuns la putere însă, Mîntuitorul pe cale de a reveni nu va mai tolera alte scandaluri: "Fiul Omului îşi va trimite îngerii care vor smulge din împărăţia sa toate pietrele de poticnire şi pe cei nedrepţi" (Matei 13.41). Ca orice entitate monoteistă, Dumnezeul creştin nu acceptă opoziţie, deşi - şi deoarece - el însuşi a apărut în mod scandalos. Teoria lui René Girard - conform căreia substantivul skándalon şi verbul skandalizein, care desemnează rivalitatea mimetică şi consecinţele sale, nu se aplică propriu-zis Christ-ului iubitor - este ideologic înclinată. Christ este la fel de gelos ca Yahweh cînd vine vorba de scandaluri care i-ar submina dominaţia. De aceea, skándalon-ul creştin e tradus aici ca "scandal", căci acum e vechi ce era nou atunci şi încă nu o fiară.

* * *

În invariabila "Scrisoare III", Eminescu îl pune pe Baiazid să-l ia gura pe dinainte - "Cum? Cînd lumea mi-e deschisă, a privi gîndeşti că pot / ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?" - , într-un vers dublu ale cărui ciudăţenii trec trecute cu vederea-n aşteptarea bătăliei. Poemul se accelerează, hiperbatonul, şchiop de oriunde l-ai privi - o mică ironie, poate, la adresa românei imperfect strunite de către Baiazid -, e însuşi scandalul, diavolul şchiop şi umbra limbii. Lumea deschisă acţiunii turcului e împiedicată de scandalul de la Rovine. Figura christică a lui Mircea ar vrea-o purtată orice cavaler: căci Mircea poartă chipul Tatălui şi-al Fiului şi-al Regelui Lear. Mono-naţionalismul face din bătălia montată în vers cvasiperfect un episod scurt, cu frisoane mici de sprijin. La Rovine sînt înfrînţi Baiazid şi surpriza. Carnavalul e instrumentul fondator al formării naţiei-model; iar naţia, rămasă-n scandal, învîrte axa lumii de 2050 de ani. Întorsăturile hiperbatice ale versurilor - "cioturile şchioape" - anunţă deja rezultatul bătăliei. Cititorul, burghez de suşă, e chemat să i se alăture corului triumfal al fantasmaticului neam. Scandalul de la Rovine instituie naţia română, nu cel de la Prundu Stănileşti de pe Prut, unde Vodă Cantemir ar fi scăpat de sabia turcului ascuns sub fustele ţarinei, într-o scenă dubioasă reluată cu variaţiuni de Schlöndorf la începutul Tobei de tinichea.
Variantele de secol XVII ale ciotului eminescian, venite-n sus din grecescul skándalon, sînt "scándal" şi "scándelă". Accentul, veţi fi observat, le cade pe silaba dintîi. Peste abis, termenii francezi scandale, scandaliser şi scandaleux au curs din Sena-n Dunăre ca să ne căptuşească bine cu "scandal", "a scandaliza" şi "scandalos". "Scandalagiul", însă, e mlădiţă autohtonă altoită c-un sufix turcind, potrivit accentului francez care cade ca o ghilotină pe ultima silabă. A face scandal e a face caterincă, a face ca toţi dracii, a face gît, a face urît, a vocifera. A ieşi cu scandal ori cu şucăr mare e a se ajunge la un conflict violent. Ceva poate ieşi cu scandal; nimic însă nu intră cu scandal, căci româna nu acceptă mişcarea centripetă ori implozivă a scandalului. Astfel, a-i face cuiva scandal, a mustra temeinic, aspru şi cu tonul ridicat e, de asemenea, un act mai mult exploziv decît expresiv, prin care, adjudecîndu-şi dreptul de judecare, cel ce te judecă îşi pune, poate,-o mînă-n brîu, în timp ce indexul celeilalte arată spre tine indicativ, imperativ, metronomic, răsunător. Decît să ţi se facă scandal, mai bine să-l faci tu primul: fie intrînd în dispute oboricole cu alţii, asurzind, pe răcnet ce trece, dialogul; fie făcîndu-le scandal altora, ca juzii practici şi hipotactici, ca ventrilocii legii vechi.
Scandalul e zarva, e vîlva-mpinsă-n lume de-o faptă ruşinoasă; e, de-asemenea, indignarea provocată de o atare faptă. Purificat de ruşine, scandalul rămîne a fi zgomot mare, gălăgie, tărăboi, bal, balamuc, cancan, caterincă, halima, panaramă ori doar show. E zgomotul ce acoperă ruşinea, vinovăţia şi diferenţa dintre ele. El joacă rolul unui principiu dinamic; mai bine zis, al unui scuturător, zgîlţîitor, ameţitor şi neamabil, imuabil mutant hazard ajuns să fie principiu. O face în acest spaţiu interior fracturat de hermeneuticele corupte, unde legea e o sugestie a cărei respectare ar constitui - Ralea jacta est - singura revoluţie imaginabilă. Maxima oralia ori uniunea scandalurilor într-un dubios cor, imens, asurzitor, pitic, înspămîntător - dar şi exasperant -, creează un spaţiu centripet şi exclusiv: o Românie postmodernă al cărei viitor de aur e Evul Mediu, care e mai totul pentru sine şi mai nimic pentru alţii.
Abandon al discreţiei, scandalul e intruziune publică a ceea ce e privat. Prin asta, este opusul corectitudinii politice, prin care privatul e forţat să devină transparent impoziţiilor publice. Sistemele de atac şi rezistenţă din care provin cele două sînt diferite - Biserica răsăriteană îşi organizează lumea prin şantajul sentimentului de ruşinare; cele occidentale - prin şantajul sentimentului de vinovăţie. Ambele tipuri de şantaj sînt sublimate prin sistematizare ideologică şi practică ce supun mulţimile prin internalizarea unui dublu standard moral internalizat, în mod ideal, la nivelul fiecărui individ. Diversele feluri de dublu standard monoteist (creştin ortodox, catolic, protestant, mozaic ori islamic) se reduc la relaţiile crispate dintre o moralitate sacră şi una profană, unde supunerea secularului la religios are aerul unei retorici a supunerii fondului la formă (ori a asemănării la chip), iar supunerea eclesiastică la impunerile seculare (ale Cezarilor) mai bine s-ar numi popincurism. Norocosul zeu Tekhnos al contemporaneităţii complică, momentan, aceste dualităţi, dîndu-le adesea aparenţe ternare. Acestea sînt însă doar aparenţe care, speriate că ar putea dispărea în propria umbră, stau toate ciorchine.
Religios sau secular, scandalul aparţine unei logici binare care, ca întotdeauna, sprijină şi maschează un monoteism sau altul. După cum putem vedea, scandalul porneşte de la eleaţii nemişcatei fiinţe şi ai spaţiului infinit divizibil, în care divizibilitatea împiedică mişcarea, în care jumătatea e reală, iar întregul - o ficţiune. Jumătatea drumului săgeţii către ţintă e scandal sadea. Acesta curge-n cascadă în timp pînă la Platon, Aristotel, autorii neotestamentari, Augustin, Toma de Aquino; şi pînă la Hegel (unde doar sclavii se împleticesc în frica de moarte şi unde viclenia perversă a raţiunii (List - Lust? - der Vernunft) îi ţine pe oameni cu un bun pas de deux în spate); pînă la Vetele, Ziţele şi Miţele, pînă la falsul Anghelache şi la adevăraţii Mitici ai lui 'nea Iancu, la naţia lui Eminescu, la oborul mediatic, politic, inelastic şi eclesiastic al Româniilor de azi şi de cam dintotdeauna.
Binaritatea (abstracţie, deci cursă) a scandalului e premeditată şi instrumentală. Ea creează oameni de paie: scandalul inducţiei faţă de divinitatea mereu reinstaurată a deducţiei; al antitezei faţă de deja sintetica teză; al Evei faţă de Adam şi-ai lui. Monoteismul reduce modelul ternar al skándalon-ului - inclusiv al ricoşeurilor propriei Trinităţi - oriunde vrea să poată. De pildă, în şlefuirea triadei păgîne eros-philia-agape întru eros-agape/amor-caritas. Tertium non datur. Piedica aceasta e surpriza devenită absolută, deci absolutism, scandal dogmatic; pariul pascalian e scandalos; scandalul e mimetic (o dispută în care vrem şi obiectul dorinţei celuilalt, şi dorinţa celuilalt); scandalu-i ce-i scandal celuilalt; Petru e scandalizat, scandalizat e neamul, astfel aşezat în umbra satanei. Sfîntă indignare, nu ne părăsi pe noi! Scandal e conceptul: conceptul strînge la sine; adesea trebuie să atragă, împiedicînd cursul lumii şi al rîurilor. Istoria lumii e făcută din scandaluri, dincoace şi dincolo de dealuri, ca la Waterloo. Scandalul e cel al raţiunii, magnetic, berb, impunător, figură a triumfului, dialect al triumfului dialecticii. Scandalul e povestea pe care cel puternic o spune: despre cum a ajuns la putere; despre cum jocul nu mai există, decît ca proteză tîrzie; ca freză. Scandalul e plasa de fluturi, e ambuscada, boicotul, deja întîmplate, nu ciudate, ci victorioase. Scandalul e natural pentru machos: scopul meu e să-mi scuz mijloacele; scopul e scandalul mijloacelor; telosul - al alergării înfometate.
E lumea noastră scandaloasă, aşadar. În ea mişcarea îşi caută scopul: inerţia. Îşi caută puterea propriei repetiţii automate, aşteptate; scandalul i se opune. Dar discontinuitatea pe care o produce acesta sporeşte continuitatea aparentă a binarităţii lumii noastre, lipsa monoteistă de surpriză a esenţei ei melancolice. Iar aproprierea scandalului de către opusul său local, bîrfa (niciodată strigăt, întotdeauna şoaptă), pare a fi autodepăşirea scandalului, piatra de încercare peste care sărim împreună în a- sau imoral. Bîrfa e conştiinţa rea a skándalon-ului.

* * *

Pisica lui Schrödinger e scandal şi skándalon "în acelaşi timp"; dar lumii mediocre prin care ne împleticim doar skándalon-ul pare a-i da de capăt şi a-i putea, uneori, veni de hac. Skándalon-ul - fluid, mai iute (ca puricii) decît demonii graşi, e guerilla la locul de muncă şi, ca atare, un subiect ne-nul. E sensul opus semnificaţiei scandaloase, fatale, paranoide, conspirative, copleşitoare-ntru fatalitate. E saltul agil peste garduri, graniţe şi orice alte spaţii striate; şi doar arareori retragerea în turnul de fildeş, care sacrifică elefanţii pentru a ne feri de rinoceri.
Skándalon-ul are o structură ternară: în drumul meu apare un obstacol, îl fentez, trec mai departe. Nu mă uit în spate, nu mă oglindesc. Trucul, sofismul, rapiditatea, surpriza mişcării, dansul evită obstacolul. Skándalon-ul îşi arată faţa evitînd scandalul - e cursă cu obstacole şi management al seducţiei. În cele trei ipostaze ale sale - ecstatic, enstatic sau equistatic -, dinamica sa nu-şi pierde timpul evocînd mimetismul; logica sa ternară fentează umbra, şchiopătatul ex- sau interior. În sfera skándalon-ului intră bancul, mistica, apofaza, ideea, jocul, natura - în fine, ceea ce se reorganizează prea repede pentru a fi capturat prin reprezentare poliţienească, pictorială, verbală, filozofică sau politică. Contribuţiile vitale româneşti la universul skándalon-ului sînt rîsu'-plînsu', absurdurile şi dada-ua; cea resentimentară e şmecheria.
Forma clasică a skándalon-ului este heraclitiană: polemică pură, nu dialectică, nu monoteistă, ci - fizic - ternară. În luptă, duşmanii sînt despărţiţi de deşertul morţii (Blanchot îl numeşte "spaţiu literar"; Borges - "cel mai impenetrabil labirint"), prin care trec, de neprins, pentru a se lupta unul cu celălalt. Identitatea lor e de neprins în formula être contre, c'est être comment, căci au înşelat moartea mergînd către bătălie. În luptă, natura, căreia altminteri îi place să se-ascundă, ascunzîndu-se de ea, modernii o numesc "realitate".

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
„Ca fiinţe, sîntem mai mult decît un act sexual“ jpeg
„Ca fiinţe, sîntem mai mult decît un act sexual“
Kevin Sessums a publicat primul său roman, Mississippi Sissy, best-seller al The New York Times, pentru care a primit premiul literar LAMBDA, secţiunea Men's Memoir. Versiunea audio, citită de autor, a fost nominalizată pentru Premiul Quill, în 2007.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.