- „Cărţi grele“ -
 
(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 61, iunie 2011)

 
O casă veche, fără etaj, undeva, în zona Batiştei. În încăpere miroase a hîrtie, a clei, a cerneluri şi a băuturi fine. Piesele de mobilier, şubrede şi desperecheate, gem de povara anilor şi de sarcina pe care o duc: zeci de cărţi masive, îmbrăcate în piei groase, cu nişte cotoare cît tocul uşii de groase, stau adunate în stive, una peste alta. Uneori zici că-i un turn înclinat, că toată construcţia e gata-gata să se prăbuşească, dar uite că rămîne în picioare…
 
Stivele de cărţi pe care mi le-a prezentat Ion Bănşoiu în biroul său de la Editura Paideia seamănă întrucîtva cu piaţa editorială din România: construcţia e prea mare şi s-a dezvoltat inegal, fundaţia e fragilă dar, paradoxal, structura rezistă. Un bestseller salvează vînzările proaste de pe tot parcursul anului, un clasic sprijină, indirect, publicarea unui debutant, un succes neaşteptat asigură cheltuielile cu întreţinerea pentru încă o lună etc. 
 
Paideia e una dintre cele mai serioase edituri înfiinţate după 1989. Aici au apărut cîteva opere fundamentale ale filozofiei universale. Sau cărţi de spiritualitate interzise în timpul regimului comunist. Sau cărţi care au reapărut la Paideia în traduceri noi. Editura s-a dedicat recuperării şi integrării marilor valori internaţionale şi europene în viaţa culturală românească. „Editura cărţilor de cultură“ (după cum sună sloganul) a rămas în percepţia publică o editură ne- (sau chiar anti-) comercială, elitistă, intelectualistă. Spre deosebire de mulţi alţi concurenţi, nu a făcut concesii cărţii de consum. Cum a rezistat? De vreme ce nu vizăm în mod direct cîştigul bănesc – de altfel editura a şi funcţionat, multă vreme, în regim non-profit – „rezistenţa“ e antrenată de alte mecanisme, nu neapărat economice, spune Ion Bănşoiu. Existenţa însăşi a editurii e motivată mai degrabă de misiunea culturală, decît de cifra de afaceri şi profit. Există şi alte imperative – noi am vrut să scoatem nişte cărţi bune, indispensabile pentru formarea unor elite intelectuale, şi exact asta am făcut, explică directorul. El însuşi profesor de filozofie veche la Universitatea Bucureşti, Bănşoiu înţelege foarte bine care sînt nevoile de formare ale studenţilor săi. Editura – fondată împreună cu alţi patru colegi profesori – şi-a propus tocmai să acopere acele goluri din fondurile bibliotecilor, să le ofere studenţilor cărţile la care ei înşişi au rîvnit în studenţie.
 
În ultimii douăzeci de ani au apărut aici în jur de 500 de titluri: de la epopeile homerice, scrieri presocratice, dialoguri platoniciene, Metafizica, Politica şi Categoriile lui Aristotel, lucrările fundamentale ale lui Dionisie Pseudoaeropagitul, ale gnosticilor, ale lui Philon din Alexandria, la scrierile lui Bacon şi ale lui Locke, Kant şi Hegel, Heidegger, Bulgakov şi Berdiaev, Rilke, Borges, Derrida.
 
Politica lui Aristotel, de pildă, nu-i o carte care să aducă profit, oricît ar fi de utilă studenţilor. Pe termen lung, investiţia editorului (în traducere, redactare şi tipar) se poate însă acoperi din vînzări.
 
În timp ce povesteşte despre paradisul ca o bibliotecă, Ion Bănşoiu se întinde după una dintre cărţile stivuite şi mi-o arată, triumfător: Tetraevangheliarul e o lucrare cu adevărat monumentală. Coperte groase îmbrăcate în piele, tipar executat pe hîrtie fabricată manual – o foaie groasă, de-un alb stins, cu nişte intarsii elegante – şi cu inserţii grafice. Nu numai că arată vintage: cartea chiar a fost făcută şi legată de nişte tipografi pricepuţi, după vechea „reţetă“. Într-o epocă în care luxul a ajuns să nu mai însemne aproape nimic tocmai pentru că a fost promovat pînă la suprasaturaţie, această carte restabileşte standardele.
 
„Este modalitatea prin care încercăm să conciliem misiunea culturală pe care ne-am propus-o cu imperativele economice“, explică Bănşoiu. O carte ca aceasta – realizată la comandă – poate costa şi 3000-4000 de lei. Pentru cei care au posibilităţi financiare şi pun preţ pe cărţi editate la cele mai înalte standarde de calitate, e un preţ rezonabil.
 
Tot la Paideia a apărut şi volumul semnat de Radu Anton Roman Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti. Cartea, publicată în trei ediţii, este unul dintre marile succese ale editurii şi un titlu cu care directorul se mîndreşte: arta culinară e o formă de descoperire a unei culturi, iar Radu Anton Roman s-a priceput nu numai să ne înveţe să gătim, a ştiut să ne transmită cum să gustăm anumite mîncăruri şi cum să le plasăm într-un context cultural.
 
Şi această carte poate fi comandată în ediţii de lux, inclusiv în traducere franceză sau engleză. „E un cadou potrivit pentru cei cărora vrem să le arătăm un alt chip al României“, spune Bănşoiu. Printre „clienţii“ lui se numără şefi de bănci şi diplomaţi care comandă această carte pentru a o oferi partenerilor străini. Aceste exemplare unicat (sau rarisime) reprezintă o replică postmodernă a primelor tipărituri, un răspuns ferm şi ironic la avalanşa de lux gratuit, la ubicuitatea tipăriturilor inutile şi de proastă calitate. Da, poţi să-ţi iei e-book şi să cari o bibliotecă întreagă pe-un tablet PC, dar o carte înseamnă mai mult, mult mai mult decît nişte semne înşirate pe hîrtie – cam asta încearcă să ne semnaleze Ion Bănşoiu cu aceste cărţi-obiect.