Ajunşi la Roma, am avut ocazia aproape imediat de a face cunoştinţă cu una dintre trăsăturile lui cele mai caracteristice: Marian păşea repede, foarte repede. Nu ştiu ce demon ne-a împins ca în acea primă seară, după instalarea provizorie într-un hotel cam prăpădit de pe via Flaminia, să ne decidem a face o plimbare prin Roma. Ţinta? Columna lui Traian! Gîndit acum, gestul îmi apare naiv, înduioşător şi (poate) sublim. Atunci – cum Marian fusese, printre altele, campion de atletism la cursa de fond –, hotărîrea mi s-a părut, după primii doi-trei kilometri parcurşi împreună, pur şi simplu nesăbuită.Plimbare? Ce fel de plimbare în acel ritm de capionat olimpic? Ajungînd în faţa coloanei lui Aurelian, cu alte cuvinte cam pe la mijlocul drumului care leagă Flaminia de Forul lui Traian, am avut pentru o clipă o senzaţie de uşurare. Ajunsesem! Dar nu! Pe coloană – puzderie de sarmaţi şi de germani, dar nici urmă de daci. Încă vreo trei kilometri, deci! Dar era prea tîrziu pentru a da înapoi... În fine, cu impulsul naţional ostoit, ne-am întors la hotel (alţi şase kilometri), cam obosiţi. (Sau mi se părea?)A doua zi dimineaţa aveam amîndoi întîlnire la Ministerul de Externe cu unul dintre directorii secţiei culturale, care trebuia să ne înmîneze bursa pentru prima lună. Mi s-a părut extrem de amabil, chiar dacă oarecum perplex în faţa celor doi tinerei aterizaţi în Cetatea Eternă de la o margine de Imperiu. Ţin minte că ne-a întrebat, curios şi binevoitor, cine este doamna, compatrioata noastră, care a tradus Divina Comedie (era vorba, evident, de Eta Boeriu). Marian i-a dat datele necesare, dar nici unul dintre noi nu putea bănui pe atunci că opera lui Dante va avea, peste decenii, un alt excelent interpret. Tălmăcirea lui Marian, precum şi alte lucrări de el începute n-au avut însă şansa ultimei împliniri. Marian păşea repede, prea repede.(Victor Ieronim Stoichiţă este şeful catedrei de istoria artei moderne şi contemporane a Universităţii din Fribourg, Elveţia)