(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 86, iulie 2013)

 

Dacă ar fi să alegem între trei scenarii ale viitorului în educaţie, le vom alege pe cele deja în derulare:

1. Roboţii (cu) care exersează elevii şi studenţii.
2. Manualele ca aplicaţii pe tabletă.
3. Cursurile online ale universităţilor pentru cei care încă mai cred în educaţia continuă sau cei care nu au acces la educaţie.

Toate aceste trei tehnologii aduc întrebări şi probleme, fiind plauzibile augmentări sau schimbări esenţiale, de natură.

Roboţii educaţionali, după cum ne aşteptam, au apărut în Asia. Rolul lor este să îi asiste pe elevi şi studenţi în activitatea de învăţare. Nu au rolul profesorilor, ci sînt suplimente-instrumente pentru profesor, folosite să-i convingă pe tinerii prezentului, adulţii viitorului, de importanţa cunoaşterii şi cît de uşor se poate ajunge la ea. În Asia sînt folosiţi mai ales pentru engleza lor fără accent. Dar cel mai interesant robot al momentului este Nao, un produs francez, care ştie multe limbi străine (mai puţin rusă), joacă fotbal, se pricepe la chimie & alte ştiinţe naturale şi este folosit în peste 200 de universităţi din lume. Roboţii educaţionali sînt folosiţi nu numai pentru performanţe academice, dar şi în tratamentul copiilor cu autism. Se pare că rolul lor este unul mai degrabă benefic, dezvoltînd atît curiozitatea tinerilor, cît şi o altă orientare şi relaţionare cu mediul natural şi tehnologic. Dar roboţii sînt şi o ameninţare pentru profesori: pot fi mai buni.

Tabletele par un nou salt în educaţie, dar s-ar putea să nu fie aşa. Migrarea manualelor spre aplicaţii speciale de tabletă este privită cu simpatie şi teamă, în acelaşi timp, pentru că avantajele unei tablete sînt nenumărate, dar în egală măsură şi dezavantajele. O aplicaţie-manual poate fi oricînd îmbunătăţită cu costuri minore, poate fi extinsă, adaptată unor nevoi speciale etc. Dar nu au apărut (şi nici n-or să apară) aplicaţiile care să te lase să pui mustăţi personajelor istorice. Elevul îşi controlează manualul, dar acum aplicaţia controlează elevul. În plus, poate transmite date despre comportamentul lui, profesorului. Discuţia despre tablete ca instrumente ale educaţiei este importantă şi necesară pentru că ridică felurite probleme, de la cele ale sferei private la cele ale angajamentului faţă de cunoaştere. Dezbaterea nu are loc, triumful raţiunii instrumentale s-a petrecut deja.

Coursera.org este probabil cea mai cunoscută companie care oferă gratuit cursuri online în masă. Produsele sînt cele mai bune, selectate de la cele mai importante universităţi americane. Dar statisticile arată un fenomen predictibil: foarte mulţi cursanţi încep, puţini termină. Angajamentul e greu, entuziasmul trece uşor. Întotdeauna găsim ceva mai important pe net şi e mult mai simplu să digeri articolele scrise bine pe Wikipedia sau pe vreun blog de vedetă (intelectuală sau nu). Problema lipsei corporalităţii în educaţia online a fost observată de acum un secol: minţile scufundate în lumea umbrelor digitale nu pot să înveţe. E nevoie şi de prezenţă, de un cadru tangibil, de spaţialitate pentru a da sens informaţiei, a o transforma în cunoaştere.

Viitorul e plural, putem însă să vedem limitele tehnologiei şi ale raţiunii instrumentale în tot acest joc al schimbării subiecţilor cunoscători?