(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)

 

Putem observa două direcţii principale în dezbaterea despre cartea digitală (ebook): cea în care se pune accentul pe tradiţia cărţii aşa cum o avem de la Gutenberg şi cea în care se vrea mai degrabă extinderea digitală şi modificarea acestui vechi obiect cultural, în acord cu posibilităţile (nemărginite?) ale manipulării binare. Astfel, vorbim despre două direcţii de dezvoltare sau două scenarii ale viitorului. În primul dintre acestea, o ebook nu este decît o variantă digitalizată (pentru un suport electronic) a cărţii. Diferenţele între varianta tipărită şi cea digitală sînt minime sau chiar inexistente. O ebook este un exemplar într-un format specific unui instrument digital (Kindle, de exemplu) sau o copie a exemplarului tipărit într-un format digital (PDF, ePub etc.), care poate fi citită oriunde există un program dedicat. În al doilea scenariu, cartea devine o aplicaţie, o bucată de software, care răspunde la comenzi şi poate fi construită ca spaţiu de joc, interactiv, în care mediul scris se combină cu cel audio şi cel vizual. Astfel, numele de carte devine impropriu: o ebook este o aplicaţie de conţinut, nu o carte scrisă care are coperte, început şi sfîrşit, structură statică etc.

Trecerea în digital schimbă regula jocului cînd vorbim despre proprietate. Un exemplar al unei cărţi tipărite, odată achiziţionat, intră în proprietatea celui care îl deţine. Acesta are multe drepturi, mai puţin pe cel de a face (prin copiere) alte exemplare. Dar poate distruge cartea, o poate altera, o poate împrumuta, o poate lăsa moştenire sau chiar revinde. Toate aceste activităţi care decurg firesc din dreptul de proprietate asupra unui obiect fizic nu sînt posibile sau permise de către editori atunci cînd e vorba de cartea digitală. Iar victimele sînt tocmai bibliotecile, instituţii responsabile pentru accesul la cultură şi cunoaştere.

În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului. Cartea digitală oricum nu este în posesia utilizatorului, ci acesta primeşte un drept de utilizare. Schimbarea este radicală şi anticulturală: sîntem utilizatori, nu cititori, ni se permite să utilizăm, dar nu putem deţine. Situaţia se va înrăutăţi în următorii ani, cînd mult mai multe cărţi vor avea doar ediţii digitale. Asociaţia Americană a Bibliotecilor a pornit o campanie de conştientizare şi minimizare a acestui pericol - se numeşte "Authors for Library Ebooks" (http://www.ala.org/transforminglibraries/a4le) şi a strîns o serie de autori cunoscuţi care militează pentru drepturile bibliotecilor în raport cu aceste ediţii, tocmai pentru a-şi îndeplini misiunea culturală faţă de societate. Cel mai vocal dintre ei este, deloc surprinzător, Cory Doctorow.

Progresul tehnologic deocamdată nu aduce şi o deschidere culturală pe măsură. Această tensiune în jurul ediţiilor digitale face victime neaşteptate, cum ar fi bibliotecile. Poate că e vremea să trecem alături de autori şi să cerem producătorilor de carte să-şi respecte publicul şi misiunea specială pe care o au şi pe care au uitat-o în fuga binară după profit.