Dalí Salvatorul

8 ianuarie 2013
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 79, decembrie 2012)

Centrul Georges Pompidou consacră o vastă retrospectivă creaţiei lui Salvador Dalí (1924-1989). Organizatorii au conceput o scenografie "daliniană" a expoziţiei, menită să plonjeze vizitatorul în universul particular al artistului spaniol: intrarea se face printr-un sas în formă de ou, simbol recurent în opera lui Dalí, şi se termină printr-un altul figurînd creierul artistului. Între cele două, peste două sute de opere, constînd din desene, picturi, sculpturi, obiecte, instalaţii, proiecte pentru teatru şi cinema, fotografii. Numeroase ecrane punctează traseul vizitei, şi în asta constă marea noutate a retrospectivei de la Paris, aducînd în atenţie aşa-zisele opere efemere ale lui Dalí, happening-uri, performances filmate, conferinţe, interviuri, emisiuni de televiziune. Dalí este primul artist care se pune în scenă pe sine, considerînd că orice apariţie a sa, orice gest şi cuvînt constituie o operă de artă desăvîrşită, fulgurantă şi irepetabilă.

„Suprarealismul sînt eu“

Prima impresie şi cea mai rezistentă, după parcurgerea operelor acoperind cinci-şase decenii de activitate, este aceea de recognoscibilitate vizuală şi de coerenţă internă, în ciuda varietăţii deconcertante a formelor şi motivelor. Foarte devreme, după scurte tatonări cubiste pe urmele lui Picasso, Dalí îşi găseşte timbrul propriu, formele şi motivele care dau creaţiei sale o amprentă inconfundabilă, situîndu-se, din acest punct de vedere, alături de artiştii secolului al XX-lea cu cea mai pregnantă identitate vizuală - Picasso, Magritte, Miro, Brâncuşi, Warhol. Utilizînd desenul de un clasic echilibru şi dus la un grad de virtuozitate rareori atins de la Dürer încoace, ca şi tehnica picturală comparabilă cu aceea a marilor maeştri ai Renaşterii, Dalí aduce în opera plastică un univers de o incontestabilă originalitate, orientat aproape exclusiv spre interior, delirant şi aparent discordant, constituit în jurul unor obsesii permanente: castrare, putrefacţie, onanism, coprofilie, impotenţă. Emblematice în acest sens sînt tablourile: Étude pour Le miel est plus doux que le sang (1926), L'Âne pourri (1928), Le Grand Masturbateur (1929), Le jeu lugubre (titlu dat de Paul Eluard, 1929), L'Enigme du désir, ma mere, ma mere, ma mere (1929), Guillaume Tell (1930).
După o primă expoziţie la Barcelona, care-i aduce un început de notorietate, Dalí petrece o săptămînă la Paris, unde are în program trei vizite: Versailles, muzeul Grévin şi Picasso. Alegere semnificativă pentru personalitatea tînărului artist fixată în datele ei fundamentale: Versailles - pentru delirul de grandoare; Grévin şi figurile de ceară - atracţia pentru artificiu, pentru factice; Picasso, în sfîrşit, marea glorie a picturii, tot spaniol, care va deveni, la fel ca Breton, unul din "taţii" lui Dalí, faţă de care mai tînărul catalan se va plasa toată viaţa într-un raport de admiraţie-repulsie-emulaţie, întotdeauna rival, niciodată prieten. În aceşti ani, 1926-1928, Dalí ia cunoştinţă de existenţa grupului suprarealist şi studiază după reproduceri pictura lui De Chirico, André Masson, Max Ernst, Juan Miro, Yves Tanguy. Tot atîtea influenţe, pe care geniul lui Dalí, în formula căruia intră o neobişnuită capacitate de asimilare şi de sintetiză, le va topi în formula sa personală. Salvador Dalí era convins că numele lui avea şi (mai ales) această semnificaţie: Salvator al picturii moderne. În 1929, galeria Goemans îi organizează prima expoziţie pariziană, prefaţată de André Breton. Succesul e total, toate lucrările sînt vîndute. De altfel, 1929 este un an de răscruce în viaţa artistului: acum o cunoaşte pe Gala, de care nu se va despărţi pînă la moarte; succesul expoziţiei de la Paris îi permite cumpărarea unei case de pescar la Port Lligat, pe care o va mări în decursul anilor, devenită cuibul perechii Dalí-Gala, la adăpost de furia paternă provocată de relaţia cu o femeie măritată; realizează împreună cu Luis Bunuel filmul Cîinele andaluz, care va cunoaşte un succes fulgurant în mediile artistice; intră în anturajul vicontelui Charles de Noailles, care i-a cumpărat mai multe tablouri, şi cunoaşte frenezia succesului, a banilor, a mondenităţilor: "Banii şi succesul fac bine la suflet."
Tot acum este primit cu entuziasm printre suprarealiştii francezi, cuceriţi de convergenţa universului dalinian cu propriile căutări în domeniul iraţionalului. Ambiguităţile lui Dalí în materie de angajament politic intră în contradicţie cu intransigenţa lui Breton, care-l exclude din grup de două ori: prima dată în 1934, pentru tabloul Enigma lui Wilhelm Tell, unde personajul din titlu, prototip al autorităţii paterne oprimante, are trăsăturile lui Lenin, a doua oară, definitiv, în 1939. Şi cînd Breton, excedat de exhibiţionismul remunerat practicat de Dalí în America, creează anagrama Avida Dollars, Dalí, mai versat în arta provocării, va răspunde imperturbabil: "Suprarealismul sînt eu." Ca toate afirmaţiile lui Dalí, enorme, exclusive, provocatoare, semănînd, fără să fie, a autoderiziune, şi aceasta conţine, pe un versant al ei, un adevăr judicios exact: Dalí încarnează suprarealismul (chiar dacă nu e singurul în această postură), a fost şi rămîne profund suprarealist în toată creaţia sa. El transpune în pictură tehnica asociaţiilor de idei, reunind realităţile cele mai îndepărtate, exact ca în definiţia imaginii poetice pe care suprarealiştii au preluat-o de la Pierre Reverdy: "Cu cît raporturile dintre cele două realităţi reunite sînt mai îndepărtate şi juste, cu atît imaginea va fi mai puternică şi cu atît mai mare forţa emoţională şi impresia de realitate poetică." Cu deosebirea că la suprarealişti imaginea este involuntară, spontană şi perfect arbitrară. Chiar dacă, în practică, intervenţiile a posteriori nu sînt excluse. Principiul analogiei este păstrat, dar la Dalí, în mod manifest şi programatic, analogia devine delirantă. El realizează dezideratul formulat de Apollinaire - "poezia se face pictură". Ca toţi suprarealiştii, Dalí subminează realul, propunînd realitatea visului, a imaginaţiei, a sugestiei poetice. Salvador Dalí aprofundează metodele suprarealismului de explorare a inconştientului, în special automatismul psihic, dar propune şi o serie de contribuţii originale, propria metodă şi propriul limbaj.
Marea lui descoperire se cheamă metoda paranoïa-critique/paranoia-critică (sau delir de interpretare), descrisă şi comentată în textul L'Âne pourri/Asinul putred, reluată, dezvoltată şi ilustrată în alte texte, precum La Conquete de l'irrationnel/Cucerirea iraţionalului (1935) sau în Journal d'un génie/Jurnalul unui geniu (1964). În definiţia autorului, paranoia-critică este "o metodă spontană de cunoaştere iraţională, bazată pe obiectivarea critică şi sistematică a asociaţiilor şi interpretărilor delirante." Viziunea paranoiacă devine un medium revelator al invizibilului: "Ambiţia mea pe plan pictural - scrie Dalí în Cucerirea iraţionalului - consistă în a materializa, cu cea mai imperialistă furie a preciziei, imaginile raţionalităţii concrete... care, deocamdată, nu sînt explicabile, nici reductibile la sistemele intuiţiei logice, nici la mecanismele raţionale." Adesea, ea se concretizează într-o imagine dublă, triplă, cvadruplă, o multiplicare controlată a ceea ce artistul pretinde a fi omologat ca real, şi nu doar ca sugestie. Exemplele se află la tot pasul în opera lui Dalí - citez doar cîteva titluri de tablouri conţinînd imagini duble sau multiple ce pun în scenă metamorfozări succesive ajungînd la circumscrierea unui spaţiu-timp aflat în plin proces de modelare şi remodelare: Le Grand Masturbateur, L'Âne pourri, Le Spectre du sex-appeal, Tentaţia Sfîntului Anton. Un caz aparte îl constituie lucrarea Metamorfoza lui Narcis (1937), în care subiectul este reprezentat în două maniere diferite: în partea stîngă a tabloului, imaginea difuză, estompată a unei realităţi magmatice, ce ar putea fi un peisaj geologic sau un făt înainte de naştere; în partea dreaptă a tabloului imaginea se clarifică, degetele fine, prelungi ale unei mîini ţin un ou perfect conturat, din cochilia lui uşor crăpată ies la lumină o minunată floare, o narcisă, bineînţeles, şi, ceva mai discret, un şarpe perfid unduitor. Furnicile, puzderie, care încep să urce pe mînă semnalează şi ele intrarea într-un alt regim: de la increat, magmatic, inform, ca atribute ale perenităţii, la creat, oul spart, viaţa intrată pe tărîmul trecerii, al efemerului. Alte lecturi, alte modulaţii ale materiei vizuale sînt posibile.
După Dalí, delirul constituie o interpretare a realităţii, iar paranoia - o activitate creatoare care nu ţine, ca în isterie, de deformarea realităţii, ci are la bază o construcţie logică. Demersul artistic al lui Dalí, cu perfecţiunea lui formală trimiţînd în permanenţă la vechii maeştri (mai puţin delirul), poate fi asemănat cu acela al lui Cioran, care toarnă în tiparele unei limbi de o clasică perfecţiune şi rigoare, moştenită de la moraliştii francezi ai secolului al XVII-lea (echivalentul pe plan plastic al maeştrilor renascentişti ai lui Dalí), propria gîndire originală, profundă, contrariantă, de om al secolului al XX-lea.

Lexic dalinian

Universul lui Salvador Dalí se agregă în jurul unor cuvinte, concepte, mituri, figuri, ţinînd în egală măsură de discurs (numeroasele sale scrieri autoreferenţiale) şi de iconic.
Inexistenţă. Din copilărie este convins că nu are o existenţă veritabilă pentru părinţii lui, care văd în el reîncarnarea fratelui mai mic, mort la doi ani şi care se chema, ca şi tatăl, Salvador. De altfel, artistul va semna de la un moment dat doar cu numele de familie, Dalí, renunţînd complet la menţionarea prenumelui. Dacă acesta poate avea un sens, el nu poate fi decît acela de Salvator al picturii moderne. Pe de altă parte, revanşa delirantă a artistului este de a-şi atribui o existenţă dinainte de naştere, fratele mai mic nu a fost decît "un prim eseu de Dalí".
Narcis. Pentru a exista, Dalí trebuie să se iubească pe sine şi pentru asta are nevoie să uimească în permanenţă lumea. Aşa începe încă din copilărie lunga lui carieră de "pervers polimorf". De aici vine identificarea cu Narcis, o admiraţie totală şi continuă de sine, hrănită dintr-o nemăsurată extravaganţă exhibiţionistă. Dalí este într-o continuă reprezentare de sine, într-un perpetuu delir verbal şi gestual cîtă vreme se află în public - publicul fiind toată lumea, de la persoanele cercului apropiat familial (părinţi, bone, colegi de şcoală, vecini, Gala, doar la început, apoi numeroşii invitaţi, suprarealiştii, prietenii, Llorca, Bunuel), pînă la publicul numeros, anonim al "operelor efemere", al conferinţelor şi al intervenţiilor de tot felul. Enrique Sabater, care i-a fost secretar particular timp de zece ani, confirmă dualitatea personajului, afirmînd că Dalí avea şi o "ţinută de casă", un comportament strict normal, lipsit de orice artificiu, care înceta îndată ce apărea un aparat de fotografiat, o cameră de luat vederi sau orice persoană asimilată ideii de public.
Furnicile. Mici, harnice, întreprinzătoare, persistente ca şi memoria sau contrariul ei, uitarea: intensificarea pînă la distrugerea de sine a memoriei. Ele sînt peste tot, în universul organic, dar şi în cel anorganic, pe capacul unui ceas de buzunar închis ermetic ca o conservă (Persistenţa memoriei), semn al confuziei regnurilor şi al permanentei metamorfozări a realităţii. De altfel, Dalí este creatorul unui impresionant bestiar real, şi fantastic anamorfic, cu semnificaţii scatologice sau sexuale, neliniştitoare precum elefanţii cu picioare artritice de libelule din Tentaţia Sfîntului Anton, muşte, păianjeni, languste sau la mante religieuse, mantiza, femela care-şi devorează partenerul în timpul actului sexual.
Sertarele. Personaje (în general) feminine cu forme perfecte (cu referinţe la clasicismul antic sau la mitologie), prevăzute cu sertare: "Corpul uman se compune din sertare secrete pe care doar psihanaliza le poate deschide."
Psihanaliza. Dalí este de timpuriu un cititor pasionat şi activ al lui Freud, considerînd psihanaliza un important instrument de cunoaştere şi de dezlegare a unor fenomene enigmatice - şi, altfel, inexplicabile - ale psihismului uman. Toată opera lui se lasă citită în această cheie. El însuşi se complace în postura de nebun, dar un nebun care cunoaşte mecanismele nebuniei. Dalí se joacă avînd conştiinţa jocului şi stăpînindu-i la perfecţie regulile, el se dă total jocului pînă la ştergerea limitelor, ca şi Don Quijote.
Ştiinţele exacte. Foarte atent la cuceririle ştiinţei, în care vede o sursă de imortalitate, Dalí le adoptă cu entuziasm, integrîndu-le în propriul sistem printr-un comentariu din zona delirului spiritualist-misticoid, dar cu efecte notabile în opera plastică. Teoria relativităţii restrînse şi generale a lui Einstein are ecou în ceasurile moi ale lui Dalí (tabloul cel mai cunoscut din această serie - Persistenţa memoriei), mesagere ale ideii imediate de timp care curge, dar şi ale unei posibile modelări a spaţiului-timp. În orizontul lui Dalí îi mai găsim pe Werner Heisenberg (adoptat şi el simbolic ca tată) şi Erwin Schrödinger, teoreticienii fizicii cuantice, James Watson, cel care a decriptat ADN-ul, René Thom, matematician, autorul teoriei catastrofelor, adoptat de Dalí ca un nou tată, după Breton, Picasso, Heisenberg. Stéphane Lupasco şi propunerea acestuia de introducere a principiului non-contradicţiei în gîndirea occidentală l-au atras de asemenea pe Dalí. De altfel, în expoziţia de la Centrul Pompidou cei doi pot fi văzuţi discutînd împreună într-un fragment din emisiunea de televiziune 1001 de viziuni ale lui Dalí, din 1978.
La sfîrşitul războiului, impresionat de bomba de la Hiroshima, Dalí intră în perioada sa nucleară. Acum realizează o serie de opere (Madona lui Rafael la viteză maximă sau Cap rafaelesc explodat) care pun în scenă obiecte sau fragmente de obiecte suspendate evocînd electronii din jurul unui atom, ce sînt pe cale de a se agrega într-un obiect, personaj, figură sau, dimpotrivă, de a se descompune într-o imagine construită după rigorile secţiunii de aur. Acelaşi principiu stă la baza fotografiei Dalí Atomicus, dintr-o serie mai largă realizată cu fotograful Philippe Halsman. În aceşti ani, Dalí se proclamă monarhist şi catolic.
Suprarealismul este înlocuit de misticism, într-o variantă strict personală ce se vrea o sinteză între ştiinţa de vîrf (cu ultima ei realizare, energia atomică) şi religie - aşa-zisa "mistică nucleară". În Manifestul mistic din 1951, Dalí scrie: "În 1951, lucrurile cele mai subversive ce pot surveni în viaţa unui ex-suprarealist sînt două: primul, să devină mistic, al doilea, să ştie să deseneze."
Delirant, megaloman, Don Quijote tragic care provoacă rîsul, clovn insesizabil şi mare manipulator al inconştientului, Dalí este un mare artist ce pare la îndemîna tuturor, dar care trebuie descoperit.

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.