Aveţi nostalgii?

30 septembrie 2011
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 65, octombrie 2011)

"În clipa în care Adam a nesocotit porunca dumnezeiască, în chiar clipa aceea, melancolia s-a închegat în sîngele lui, aşa precum limpezimea se stinge cînd lumina scapătă, în timp ce fitilul cald mai scoate încă un fum urît mirositor. Tot astfel s-a întîmplat şi cu Adam, căci în timp ce lumina în el scăpăta, melancolia a prins cheag în sîngele lui, din care cheag crescură tristeţea şi deznădejdea; într-adevăr, după ce-a căzut Adam în păcat, diavolul i-a insuflat melancolia ce-l lipseşte pe om de vlagă şi-l face necredincios..." (Hildegarde de Bingen, 1903)

Mircea CĂRTĂRESCU Un prieten mai în vîrstă m-a vizitat de curînd. Era pe seară. I-am arătat straturile de flori din curte: "Simţi cum miroase? E regina-nopţii!". Domnul masiv, cu lavalieră, nu s-a arătat impresionat. "Regina-nopţii?", m-a întrebat. "Mai există regina-nopţii?", a clătinat din cap sceptic, cu tot riscul, pe care nu şi-l lua de fapt niciodată, de a fi nepoliticos. Şi deodată, pe cînd îl conduceam în casă, mi-am dat seama că avea dreptate: reginele-nopţii ale mele, un pîlc stingher balansîndu-se în mijlocul curţii, nu mai miroseau ca florile de altădată. Nu păstraseră din floarea mea preferată decît forma modestă: tulpina păroasă, frunzele mereu moleşite de căldură şi floarea ca o steluţă de hîrtie, roz pe o parte, albă pe cealaltă. Prea puţin însă din mirosul celor care se legănau cîndva, cu patruzeci şi cinci de ani în urmă, în lădiţele de lemn putred, mereu profanate de cîte-un pui de pisică, de pe balconul părinţilor mei. Atunci se profilau ca nişte buruieni de rînd, ziua întreagă, pe fundalul Morii Dîmboviţa. Dar în nopţile de august, cînd se aprindea în zare steaua roşie din vîrful Casei Scînteii şi începea să pîlpîie uriaşul ecran de pînză de la cinema-ul în aer liber de pe Stadionul Dinamo, florile de regina-nopţii prindeau să miroasă neînchipuit de puternic, amar, mai intens decît crinii pe care-i scoţi afară din cameră, de fapt mai intens decît orice altă floare. Pentru mine, acea mireasmă amară şi cu ceva înspăimîntător de trist în ea a rămas una dintre cele mai sfîşietoare senzaţii pe care le-am avut vreodată. Astăzi, fără îndoială, cum fructele nu mai au gust, nici muzica - melancolia celei din anii '60, nici florile de regina-nopţii nu mai au acelaşi miros. Dar e, fireşte, doar o jumătate de adevăr. Cealaltă jumătate e ce se petrece cu noi. Mai avem noi simţul mirosului de-atunci, din lumea aceea simplă şi brutală? Ne mai bucurăm de ceea ce făcea farmecul vieţii noastre amărîte de-atunci? Mă tem că, dacă florile mele din curte ar începe într-o seară să miroasă la fel de puternic ca reginele-nopţii de atunci, m-aş întoarce acolo, în balconul alor mei, şi n-aş mai reveni niciodată.

Radu Pavel GHEO Cine nu are nostalgii? Nici o fiinţă umană nu este completă fără nostalgie, fără dorul de o revenire imposibilă. Scriitorii încearcă să prelungească senzaţia asta ciudată de fericire nefericită (care seamănă, ca mecanism, cu rîsu'-plînsu' bebeluşilor) scriind despre momentul declanşator, căutîndu-şi nostalgiile, storcîndu-le şi ultima picătură de emoţie retrospectivă. Şi eu am făcut-o, nu o dată - şi în proiectul colectiv Cartea roz a comunismului, coordonat de Horaţiu G. Decuble, şi în romanul meu de anul trecut, Noapte bună, copii!. De altfel, cred că nu doar scriitorii, ci toţi nostalgicii sînt ficţionari. În acel dor fără speranţă după un moment de fericire trecut sau după o apusă epocă aurită se combină conştiinţa dureroasă a imposibilităţii reîntoarcerii cu conştiinţa la fel de dureroasă a inexistenţei momentului. Fiindcă, de fapt, ţinta nostalgiei n-a fost niciodată aşa cum o rememorăm, înfrumuseţînd-o, sau n-a fost decît o sclipire de fericire într-un noian de insatisfacţii sau suferinţe. De exemplu, dorul de trecut, copilărie, fericire şi lipsă de griji mă cuprinde, printre altele, cînd îmi amintesc de o noapte de iarnă în care stăteam lipit de o sobă de teracotă într-o haltă veche CFR, halta de la mine din sat, şi aşteptam un tren spre Timişoara. Afară vîjîia crivăţul iernii, iar eu eram la adăpost şi simţeam cum căldura dulce a plăcilor de teracotă se prelinge în mine. O lampă cu petrol lumina slab jumătate din încăperea ce mirosea a petrosin, podelele de scînduri scîrţîiau sub paşi şi un ceas cu pendulă mare cît un stat de om ticăia agale. Uite un moment de fericire rememorat, un motiv de nostalgie la patruzeci şi ceva de ani. Doar că - îmi spune raţiunea - clipa aceea de răgaz venea după un drum de jumătate de oră pe o cărare pierdută în zăpadă, în pustietatea dintre sat şi haltă, şi după ea urma un somn sincopat de trei ore pe nişte bănci reci dintr-un tren îngheţat sau (dacă reuşeam să mă strecor la clasa întîi) pe nişte canapele călduţe şi pline de ploşniţe. Iar la capătul drumului mă aştepta Internatul de beton rece şi cu regim semimilitarizat al liceului şi sălile de clasă reci, unde urma să stau încă trei ani. Acel moment izolat şi luminos, motiv de nostalgie, e la fel de înşelător ca toate celelalte: nu rememorăm, ci inventăm, ficţionalizăm. Nu ne e dor de ceva ce a fost, ci de ceva ce am vrea să fie.

Marin MĂLAICU-HONDRARI Să fiu "too old to rock'n'roll, too young to nostalgia"? Chiar aşa fiind, ceva nostalgii tot am. Două îmi vin în minte şi amîndouă ţin de anumite stări despre care cred acum că le trăiam atunci. Prima dintre nostalgii ţine de o perioadă, destul de lungă, poate cîţiva ani, din adolescenţă pînă pe la 21-22 de ani, cînd eram destul de sălbatic şi îmi stătea capul numai şi numai la literatură. Umblam pe munţi, uneori singur, alteori însoţit, dormeam prin păduri, nu mai învăţam aproape deloc pentru şcoală. Eram total absorbit de poezie. Scriam la fel de greu ca acum, dar citeam de-mi ieşeau ochii din cap, şi mai era ceva, o anume stare poetică, o încredere absolută în poezie. Era fabulos şi pentru că nu mă interesa în nici un fel viaţa literară, "această consecventă masturbare", cum o numeşte Juan Carlos Onetti. Acum mai reuşesc arareori să citesc cinci, şase, şapte, opt ore fără să mă preocupe altceva, sau să ascult cîteva ore numai muzică, scufundat total în închipuirile mele. Forţa mea, cîtă o fi, vine din cărţi şi din singurătate. A doua e legată de Spania. Uneori îmi lipseşte Spania, lumina teribilă a sudului, lumina Andaluciei şi tot mai des îmi amintesc de anii petrecuţi acolo într-o rulotă. Totul se petrecea pe doi metri pătraţi. Acela era spaţiul meu, de nepreţuit, acolo aveam cîteva cărţi (toate de poezie), caietele mele şi nopţile interminabile. În afara acelui perimetru, mă simţeam vulnerabil. Acum s-a terminat, a trecut, evit să mă gîndesc prea mult la rulotă, aşa cum eviţi să priveşti în ochi un om faţă de care ai greşit.

Dan C. MIHĂILESCU Îi spun Taniei că, pentru mine, nostalgia are două sensuri: 1) ce-am avut şi ce-am pierdut şi 2) ce nu am avut niciodată şi mi-aş fi dorit dintotdeauna să am. Nu, zice rezolut dumneaei: numai ăl dintîi e valabil! De ce, domnule?!? Iaca, mie-mi vine bine-acuma să suflu-n bucium de pe ambii versanţi şi să-mi amintesc nu doar de sublimul vîrstei de licean, cînd colindam cu Dan Arsenie prin cimitire, cîntînd înlăcrimat minunea marianică a Marcelei Saftiuc ("Şi nu lăsa, măicuţă, să pierim pe cale, noi, ce sîntem fiii lacrimilor tale...") şi declamînd printre morminte inegalabilul distih rimbaldian "trîndavă juneţe, roabă orişicui, din delicateţe viaţa mi-o pierdui", ci şi crunta nostalgie de-a nu fi avut un tată. Nostalgia fiului risipit se acceptă? Dorul nebun de-a te atîrna, cu genunchii tremurînzi, de-o mînă de bărbat şi de a-ţi fixa privirea în ochii lui, în căutarea Marilor Răspunsuri, nu vi se pare o nostalgie cît se poate de firească? Nostos-ul. Întoarcerea, utopică, la ceva deţinut cîndva. Dar, oare, nu te poţi întoarce, pieziş, într-un tîrziu, şi către ceea ce nu ţi-a fost dat să traversezi vreodată? Mi-aş fi dorit să fiu doctor. Pediatru. Sau preot. Să vindec oameni, să salvez copii, să le fiu duhovnic. Fervoarea dăruirii, cultul slujirii. Am fost un altruist efervescent. Am ajuns un mizantrop sarcastic, un suflet încercănat, în care activismul şi resemnarea se luptă, din zori în noapte, ca sihastrul cu dracii din Pateric. Noroc cu fibra hedonist-histrionică a scepticului care sînt... Nostalgii? Crestele Făgăraşilor, Piatra Craiului, Retezatul, dar şi dorul de-a colinda Toscana, Scoţia, Irlanda şi Ţara Galilor. Serile de taină de la douăzeci de ani cu Ioan Alexandru vorbindu-ne despre Rembrandt, Vermeer şi Cimabue, dar şi (încă) visul de a păşi prin Hagia Sophia şi Alhambra. Nostalgia mai presus de toate? Ei bine, primăvara lui 1977, cînd îi puneam Taniei, cu galeşă sfială, palmele pe pîntec, să simt zbaterile Anei, cea încă nenăscută. Aveam amîndoi 24 de ani, stăteam în tăcere, cu orele-n amurg, în pridvorul Mănăstirii Antim, sub melcul sorbit întru înalt, şi eram de-o ameţitoare feciorie sufletească... Asemenea trăiri te luminează pînă dincolo de mormînt.

O. NIMIGEAN Dacă întrebarea bate cumva într-acolo, anii de comunism (vreo douăzeci şi şapte) care s-au suprapus peste timpul vieţii mele nu-mi trezesc nici o nostalgie. Doar repulsie. Tot ce a atins ceauşismul am resimţit ca pe un atac al stupidităţii. Ca pe o agresiune care încerca să mă dreseze şi, astfel, să mă desfiinţeze. Presimţisem instinctiv, pentru a conştientiza relativ destul de repede, că mi se cere să devin complice la minciună, să spun că albul e negru. Contrastul dintre realitate şi propagandă nu lăsa loc pentru confuzii. Doar pentru abdicare. Pe de o parte, penuria: cozi la pîine, la ulei, la zahăr, la carne, la făină, la ouă, la lapte, la orice, rafturile goale, "adidaşii", întreruperile de curent, frigul, cele două ore de televiziune insipide, dedicate cultului personalităţii. Pe de altă parte: portretele tovarăşului peste tot, pe panouri în localităţi, pe prima pagină a presei, inclusiv a revistelor literare (şi nu numai în numerele omagiale), în sălile de clasă sau de festivităţi (am văzut, cu o strîngere de inimă, cum a fost înlocuit, pe peretele din faţă al aulei Liceului "George Coşbuc" din Năsăud, portretul poetului cu tabloul "celui mai iubit fiu"), lozinci pe frontoane, pe culoare, în biblioteci; Academia în care trona cuplul prezidenţial, tovarăşul "al douăsprezecelea congres" şi tovarăşa "codoi". Şi aşa mai departe. Pînă-n pînzele negre. Da, dar eram copil, apoi adolescent, apoi tînăr, aveam cercul meu de prieteni, viaţa mea intimă, cărţile, un anumit simţ al umorului... Eram, încă, plasat la o distanţă securizantă, nu intrasem într-un contact direct cu "aparatul". Aşadar, existau locuri pînă la care nu ajungea bătaia armei ideologice. Deocamdată nu ajungea. Simţeam însă, cu cît obligaţiile sociale deveneau mai presante, că distanţa scade, că pînă la urmă voi fi forţat fie la un compromis cu vremurile (abdicarea de care aminteam mai sus), fie la altceva... Altceva, ce? Primele înmuguriri ale gîndului de a fugi dincolo... Nimic clar, un fel de ultimă soluţie de avarie, dacă nu va mai fi loc de întors. Distanţa s-a micşorat periculos cînd cu tentativa locotenentului Melinte, a căpitanului Pavel (sau Paul?) şi a maiorului Hău de a mă racola ca informator al Securităţii. Am povestit altădată mai pe larg. Iar "locul de întors" s-a îngustat pînă la sufocare după ce aceiaşi şi tovarăşa Moraru, ratînd racolarea, m-au ţinut sub supraveghere, hărţuindu-mi prietenii şi familia. Care nostalgie? Şi totuşi, încă de atunci, din anii "Stejarului", o nostalgie adeseori sfîşietoare, o nostalgie în sensul ei tare de "Heimweh", de patrie pierdută, de nostos irecuperabil a germinat în mine şi o resimt şi mai puternic acum, după douăzeci de ani de triumf al ţoapelor.

Lucian Dan TEODOROVICI Întrebarea mă prinde la scurt timp după ce am recunoscut, pe Facebook, că pentru prima oară în viaţă, după o călătorie, am devenit nostalgic la nici două ore de la coborîrea din avion. De obicei, după o perioadă frumoasă, las să treacă săptămîni, uneori chiar luni, pînă cînd le permit nostalgiilor să devină o stare prelungită. Acum însă, după întoarcerea de la Festivalul de Literatură de la Mantova, la care am participat la începutul lui septembrie, n-am reuşit să evit nostalgia. Şi nu o s-o evit nici în textul de faţă. Însă în nostalgia mea îşi face loc, de astă dată, în primul rînd atmosfera, creată de nişte turişti care, în România, ţin încă de ireal: turiştii "literari". Mantova, de-a lungul zilelor de festival, a fost plină de oameni veniţi să se simtă bine, să întîlnească scriitori, să stea la o bere, la un şpriţ local sau la un limoncello cu scriitorii, să cumpere cărţi şi să vorbească despre cărţi. Numărul lor, al turiştilor "literari"? Cîteva mii. De prin toate zările Italiei, şi nu numai. Duminică seara, cînd festivalul se încheiase, prin oraş mai puteau fi văzuţi doar localnicii şi oaspeţii care aveau avion a doua zi. Printre care şi eu. Dacă e să mă gîndesc bine, atunci m-a cuprins nostalgia: strălucirea Mantovei părea să fi dispărut, odată cu turiştii descrişi mai sus. Oraşul (re)devenea doar unul frumos, italian, vechi, dar fără "ceva"-ul pe care cu greu îl poţi descrie, chiar dacă ai fost la faţa locului. Am nostalgii, da. Deseori. Întotdeauna însă e vorba despre un "ceva" mult mai dificil de exprimat decît ar fi frumuseţea clădirilor, exotismul unor locuri sau unele întîmplări. Cred că nostalgiile mele se leagă de exclamaţiile aproape faustice pe care mi le reţin acolo, în clipele pe care mi le doresc interminabile. Şi cărora, abia revenit acasă, după o mai lungă sau, în cazul de faţă, mai scurtă vreme, le dau voie să se transforme din exclamaţii reţinute în amintiri.

anchetă realizată de Marius CHIVU 

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.