(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 71, aprilie 2012)


David Eagleman este un cunoscut neuropsiholog american din generaţia mai tînără (a împlinit 40 de ani). În 2009 a publicat o carte, Sum (Eu sînt), care a avut succes în lumea anglo-saxonă. Genul ei literar este greu de definit. Să zicem că face parte din aceea a speculaţiilor metafizice. Voi fi înţeles mai uşor dacă voi destăinui că subtitlul ei este: patruzeci de povestiri despre post-existenţă (after-life). Fantezia lui Eagleman merge foarte departe. Demiurgul lui este de obicei unul obosit, distant sau împărtăşind o altă natură decît cea umană. De pildă, Dumnezeu priveşte lucrurile din punctul de vedere al bacteriilor, aşa încît trupul uman în putrefacţie este unul plin de viaţă. Sau: omul moare de trei ori - o dată cînd îi stă inima, a doua oară cînd este îngropat sau incinerat, a treia oară cînd i se pronunţă pentru ultima dată numele. Numai după această ultimă etapă poate intra în adevărata viaţă de dincolo... unde nu se mai ştie ce se mai întîmplă. Sau: după moarte avem dreptul să alegem reîncarnarea într-o altă specie. Din dorinţa de-a ne odihni după nebunia existenţei umane, putem alege să trăim ca animal. Totuşi, nu sîntem preveniţi că nu vom putea reveni, într-o altă existenţă, la condiţia umană... şi aşa mai departe! Imaginaţia, umorul lui Eagleman sînt uimitoare.

Autorul a discutat, în alt loc, despre fundamentul doctrinar al fanteziei lui. El a creat o nouă categorie în privinţa transcendenţei, definindu-se ca un "posibilist" (a possibilian). Iată cum defineşte el "posibilismul" într-un interviu din The NewYork Times: "Ignoranţa noastră în ce priveşte cosmosul este prea vastă pentru a ne deda ateismului şi, în acelaşi timp, ştim prea multe spre a ne devota unei religii în particular. O a treia poziţie, agnosticismul, este adesea o poziţie neinteresantă, în care o persoană pur şi simplu se întreabă dacă o viziune specială (de pildă, un om cu barbă pe un nor) este adevărată sau neadevărată. Dar cu posibilismul sper să definesc o poziţie nouă, anume una care pune accentul pe posibilităţi noi, neexplorate. Posibilismul este confortabil întrucît reţine idei multiple şi nu este interesat de o anumită versiune."

Poziţia lui Eagleman este o expresie a optimismului ştiinţific, între altele manifestat prin speranţa că, într-o zi, ştiinţa va fi capabilă să demonstreze nu numai existenţa lui Dumnezeu, ci şi modul de operare al Divinităţii (sau al divinităţilor). Constatînd că din sfera ştiinţifică vin de obicei atacuri strict ateiste (cărţile lui R. Dawkins, de pildă), această poziţie apare mult mai deschisă. Ea introduce în teologie ipoteza. Dar se situează tot în limitele unei filozofii materialiste, optimiste, cum am spus. Cealaltă poziţie este de-a afirma că stă în structura cunoaşterii faptul de a descifra misterele (la plural), dar de a împinge tot mai departe Misterul. Cînd a descoperit legea gravitaţiei universale, Newton a rezistat tentaţiei de-a spune că a găsit modul de acţiune al lui Dumnezeu. A spus că gravitaţia arată cum se învîrt corpurile cereşti, dar nu şi cine le-a pus în mişcare. A exclamat: "Hypotheses non fingo" ("Eu nu inventez ipoteze"). Misterul este dat odată cu cunoşterea, îi este corelativ. La o primă abordare, credinţa este o etapă mintală inferioară certitudinii. Dar nu trebuie să admitem că este imposibil să ne separăm de credinţă (şi de necredinţă, care este o alternativă a credinţei)? În dimensiunea ei de incertitudine patetică, ea - şi nu negaţia opacă - este reacţia firească a minţii în faţa Misterului!