Titlul acestui text nu este un citat din cartea Anei Dragu, Mîini cuminți. Copilul meu autist (Editura Polirom, 2015, colecția „Ego-Grafii”), dar ar fi putut să fie. Ceea ce am citit cu un nod în gît și cu un zîmbet tîmp pe față e mărturia unei femei și a puiului de om pe care îl naște. Drumul normal, parcurs de cei mai mulți dintre copii, pentru cei doi se dovedește presărat cu incredibile și nebănuite obstacole.

Nu există un motiv clar pentru ce li se întîmplă. Nici vinovați sau explicații liniștitoare. Sașa e pur și simplu diferit. Scenariul vieții perfecte și a unui copil neciobit se risipesc cînd acesta are doi ani și i se pune primul diagnostic. Cum îți asumi verdictul, cum procesezi informația și cum reușești să spargi zidul și să mergi mai departe? Acestea sînt doar cîteva dintre întrebările la care răspunde, cu o umanitate debordantă, autoarea.

Îmi aduc aminte foarte bine efectul pe care l-a avut asupra mea Portretul lui M. al lui Matei Călinescu (pe care Ana Dragu îl pomenește la începutul volumului). Citeam și mi se înnodau lacrimile sub barbă. Cartea lui Matei Călinescu are cu totul altă temperatură decît a Anei Dragu. Tatăl recrează un puzzle sentimental al fiului special, dispărut prematur, din păcate. E un doliu pus în cuvinte la care își ia părtaș cititorul.

Personajele din Mîini cuminți sînt extrem de vitale. Imaginați-vă un mic Don Quijote și o simpatică Sancho Panza. Mai apare în poveste un fel de spiridușă, sora mai mare, care devine un fel de mamă în miniatură. Parează și ea, cît și cum poate, vertijul lumii în care reacțiile băiețelului se judecă, îi fac pe copii să-și dea coate și să-și bată joc de ei, iar pe protagoniști să se crispeze. Se simte neglijată, se revoltă, dar merge mai departe. Niciunul dintre cei trei locuitori ai acestui univers nu dezertează. Și drumul lor umăr la umăr dă roade. Sașa vorbește. Doarme. Își învinge fricile mici cu multă terapie. Mănîncă. Cîntă la pian. Merge la școală. Poate părea puțin, dar e imens. O să înțelegeți de ce după ce citiți cartea.

Deloc patetică, Mîini cuminți e mai degrabă o carte poetică, în care viața și literatura se mixează pînă se transformă într-o plasă de siguranță. Unoeri concretă, alteori invizibilă, precum balonul fără de care băieţelul refuză să iasă din casă. Momentele de deznădejde sînt de-o intensitate răvășitoare. Din acest du-te vino e construită, de altfel, și viața lui Sașa. Și a celorlalți copii pe care mama lui s-a încăpățînat, cu cerul și cu pămîntul, să-i ajute. La Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism "Micul Prinţ" din Bistriţa pe care îl coordonează.

Am citit cartea Anei Dragu ca pe o dezarmantă și emoționantă declarație de dragoste pentru Sașa cel diferit și pentru Aria, sora lui cea normală.