Doar cînd ne vom trezi, uneori, foarte devreme, o să ne amintim de liniștea de acum. De anotimpul în care zgomotele vieții nu mai ajungeau pînă la noi. De păsările orașului care vor continua să-și facă cuiburi, să se cheme și să se împerecheze, fără să ne pese sau să le auzim. În locul lor vom avea în urechi claxoane și multă grabă. Mereu ceva urgent de rezolvat. Un drum, o întîlnire de neratat, ceva de făcut sau de cumpărat.

Insulele noastre se vor dezintegra și bucăți mari și inutile de pămînt se vor dizolva într-o mare în care nimănui n-o să-i pese. Cei care au citit o s-o mai facă. Cei care au alergat o să mai alerge.

O lume de „frumoase adormite” se va trezi din somnul ăsta al izolării. Vor deschide ochii pe rînd. Își vor aminti visele agitate, care parcă au durat o sută de ani. În suspendare nu există zile întregi. Doar dimineți lungi și seri nesfîrșite. Copiii vor crește apoi, repede, ca niște Feți-Frumoși de secol XXI. Iubirile se vor consuma și ele și vor arde precum chibriturile. Răbdarea n-o să mai fie pentru muritori, ci doar pentru zei. Vom uita călătoriile pe care ni le-am dorit. Mîncarea pe care am gătit-o și cînd nu ne era foame. Dorințele care ne-au ținut de cald. Singurătățile vor deveni din nou zgomotoase. Alte frici ne vor locui și își vor cere drepturile.

Ne vom număra miile de pași pe ecranul telefonului. Nu vom avea timp pentru nimic și asta ne va ocupa și sufletul și mintea.

Cei care au scris o să mai scrie. Cu același gînd că ce trăim și poveștile nu se termină ca o bucată de pîine pe care o mănînci o dată, fără să mai rămînă nimic din ea.

Cine o să îmbătrînească o să povestească, poate, aceste întîmplări ca pe un basm sau ca pe un film horror.

Ne vom „reconecta” la o realitate fără de care am descoperit că puteam trăi. Ne vom face planuri și ne vom dori haine noi. Cîțiva își vor schimba viețile. Vom face aceleași greșeli și ne va părea rău.

Cireșii pe care i-am așteptat să înflorească vor rodi și fructele lor, pe care le-am văzut cum cresc, se vor coace.

Ne vom uita insistent la ceas și ne vom verifica conturile. Vom simți presiunea exterioară și criza și schimbarea. Vom comunica dintr-o inerție fără margini, ca să supraviețuim. Creierele noastre sînt programate să reacționeze la încredere și ea va fi, din nou, cel mai greu de construit. Dar asta ne vom dori cel mai tare.

Credit foto: Robert Petreanu