Nu mai știu nici cînd, nici cum, mi-am făcut acest obicei de a cumpăra din aeroport un L'Obs, pe care îl citesc în avion. Poate pentru că domnul Radu Cosașu, care a fost mereu un mare fan al revistei franțuzești, mi-a vorbit în urmă cu niște ani despre ea. Am făcut întocmai și de data asta. Primul articol pe care mi-au căzut ochii a fost articolul despre șase pasageri veniți din China, care s-au îmbarcat în 1912, la bordul Titanicului, pentru a emigra în Statele Unite. E o poveste emoționantă despre emigrație, despre cum istoria mare are multe fețe, unele dintre ele complet nevăzute și necunoscute, care a stat la baza unui documentar realizat de regizorul britanic Arthur Jones, în colaborare cu istoricul american Steven Schwakert și care se numește Cei șase. Pentru emigranții chinezi, care au supraviețuit naufragiului și au fost expulzați apoi în China, Titanicul n-a fost decît încă un vapor care s-a scufundat. N-au vrut să afle nici măcar apropiații despre asta. Au reușit să supraviețuiască și asta părea suficient. James Cameron, regizorul celebrului film Titanic, a povestit, la rîndul lui, că s-a inspirat pentru final dintr-o scenă evocată de cineva, cu un naufragiat care plutea pe apă, ținîndu-se de o bucată de lemn, și care striga ceva într-o limbă necunoscută. Era vorba despre unul dintre acești șase chinezi, care călătoreau la clasa a III-a a vaporului, cu nume schimbate.

Lîngă mine, doi oameni care plecaseră să lucreze în străinătate își povesteau viețile. Unul dintre ei se întorcea din Franța, celălalt din Elveția. Îi așteptau familiile acasă, pe care nu le mai văzuseseră de niște luni bune. Bărbatul care avea doi copii se uita des pe pozele cu ei din telefon. Făcea tîmplărie și vorbea de cele trei săptămîni de vacanță, la țară, în curte, unde o să stea desculț pe iarbă, ca despre concediul ideal. Îi rîdeau și fața și sufletul și parcă avionul se mișca prea încet pentru nerăbdarea lui de a ajunge în curtea casei din Buzău, unde îl așteptau toți ai lui. Nu-și dorea nimic special, nu visa să plece nici la munte, nici la mare, ci doar să se simtă bine acasă. Citeam povestea de pe Titanic și o ascultam în paralel pe a lui.

Fiecare avion duce cu el atîtea istorii de viață cîte locuri are ocupate. L-am urmărit cu gîndul pe bărbatul lîngă care am călătorit, mi l-am imaginat cu toți ai lui, ca apoi să se întoarcă în echipa lui de români și s-o ia de la capăt. Alt drum, alte luni în care va trage tare să strîngă bani și să le fie mai bine celor care îl așteaptă.