În urma alegerilor europarlamentare, organizate, din nou, dezastruos în străinătate, era normal să existe niște demisii.

Nefiind la primul eșec ca ministru de externe, Teodor Meleșcanu, cel care, în 2014, la alegerile prezidențiale, le recomanda românilor din Paris să... voteze la Nancy, căci acolo nu e coadă și e și un oraș frumos de vizitat (chiar dacă e la aproape 400 de km depărtare), a recidivat și anul acesta, ca și cum acel fiasco nici n-ar fi existat. Cozile imense și proasta organizare au împiedicat, din nou, mii de români din diasporă să voteze. Să fie vorba despre o incapacitate de a învăța din greșeli, sau doar rea-voință?

Inițial, Meleșcanu și-a cerut scuze, declarînd că va dispune o anchetă ca să vadă ce s-a întîmplat. Însă, după cîteva zile, după ce mîna sfîntă a Partidului l-a mîngîiat ușor pe creștet, smerenia i-a dispărut brusc, și a declarat voios că premierul Vorica Dăncilă nu i-a reproșat nimic și că nici nu se gîndește să-și dea demisia.

„Nu am luat nici un moment în calcul acest lucru. În calitate de ministru de externe, am niște obiective foarte importante, sigur, și alegerile sînt importante. Nu am crezut că e corect ca pentru o anumita problemă să renunț la obiectivele mari. Sigur, dacă doamna prim-ministru, partidul meu vor dori să mă înlocuiască, voi fi gata să ajut pe cel care va veni în locul meu.” (sursa: Digi TV)

După care a mai și declarat că nici nu va sancționa pe nimeni pentru eșecul organizatoric al alegerilor din diasporă.

Nici Carmen Dan, Ministrul de Interne, nu are de gînd să-și dea demisia. Răspunzîndu-i președintelui Iohannis, doamna Dan a declarat că va pleca doar dacă... i-o va cere, bineînțeles, tot Partidul.

Cu toate acestea, după cîteva zile, doamnei Dan i-a fost cerută demisia și de către Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, în urma morții polițistului aflat în misiune, Cristian Amariei. Președintele SNPPC, Dumitru Coarnă, a declarat că este al patrulea polițist care își pierde viața de cînd ministru de interne este Carmen Dan, menționînd subfinanțarea sistemului, a Poliției în general.

La toate acuzele, Carmen Dan reacționează cu o aroganță greu de digerat: „Dacă aș putea, prin demisia mea să redau viața acelui polițist, aș face-o fără să stau pe gînduri”, o declarație uluitoare, care depășește orice limită a bunului-simț.

Însă poți cere cuiva să aibă bun-simț sau să-ți respecte demnitatea, cînd el însuși nu înțelege aceste noțiuni, cînd el însuși nu are nici cea mai mică fărîmă de demnitate în sufletul său? Și, mai ales, poți cere unui nedemn „demisia de onoare”?