Dacă sînteți ortodocși, heterosexuali și naționaliști, se pare că ați tras lozul cel mare, căci dețineți toate calitățile „românului perfect” și faceți parte dintr-o castă superioară, ceea ce vă face intangibili în fața prejudecăților majoritare. Asta dacă aveți, bineînțeles, toate cele trei însușiri într-un grad absolut.

Cam așa reiese portretul robot al românului-perfect, creionat în ultimul sondaj făcut la nivel național de IRES, în 2018, privind discriminarea în România. Potrivit acestuia, românii sînt, în continuare, măcinați de frica de schimbare, ceea ce face ca gradul de intoleranță să fie ridicat cînd vine vorba despre orientarea sexuală sau religie. Discursul urii este la ordinea zilei, principalii promotori fiind politicienii și mass-media.

Teama de diversitate se manifestă mai ales în ceea ce-i privește pe homosexuali (74%), urmați de romi (72%), imigranți (69%), musulmani (68%), persoane cu HIV SIDA (58%), persoane de altă religie (58%), maghiari (53%) și evrei (46%).

În ceea ce privește comunitatea LGBT, cea care se află pe primul loc în topul discriminării, 59% dintre participanții la acest sondaj n-ar accepta să aibă o rudă cu orientare homosexuală, iar 52% ca un homosexual să le fie prieten.

Să ne mai mire atunci că Senatul a respins, luni, două proiecte de lege care prevedeau parteneriatul civil? Deși legiferarea acestui tip de protecție a familiei de facto, acea familie întemeiată în afara instituției căsătoriei, se referă atît la cupluri homosexuale, cît și la cele heterosexuale, senatorii noștri au ales să nu renunțe la Patul lui Procust.

„Modul în care senatorii s-au raportat la acest subiect nu e doar o sfidare a sutelor de mii de români care formează familii, deși nu sînt căsătorite, ci și o sfidare la adresa deciziei CEDO în cazul Oliari din 2015, decizie în care apare clar obligația pozitivă a Statului de a oferi protecție juridică familiilor formate din persoane de același sex, o decizie obligatorie pentru toate statele membre ale Consiliului Europei, deci și pentru România” – mi-a declarat Florin Buhuceanu, director de advocacy la Asociația ACCEPT.

„Practic, au fost două obiecții majore, amîndouă ușor de demontat. Prima se referea la faptul că, prin legiferarea parteneriatului civil, s-ar dubla instituția căsătoriei, iar a doua ținea de faptul că aceste familii nu au neapărat nevoie de o protecție suplimentară, situația fiind deja rezolvată. În primul rînd parteneriatul civil nu dublează instituția căsătoriei, ci urmărește crearea unei noi instituții juridice și tratarea în regim de egalitate din punct de vedere juridic a familiilor de facto cu cele căsătorite. În România aceste familii de facto nu sînt nici recunoscute, nici protejate, deci despre ce protecție vorbim? Ea practic nu există. Partenerul meu și cu mine nu avem nici un fel de protecție, nu ne putem duce nici măcar la poștă ca să ridicăm corespondența pe numele celuilalt, ca să nu mai spun de imposibilitatea extinderii asigurării de sănătate, pentru care plătesc taxe Statului român, pentru a da doar cîteva exemple care îmi vin rapid în minte. Deși locuim la același domiciliu, sîntem împreună de 5 ani și sîntem practic o familie care ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi legale pe care le au toate familiile recunoscute de Stat, noi nu sîntem recunoscuți ca atare. Cînd trăiești realitatea aceasta și auzi argumente de genul: nu există nevoie socială, înțelegi că de fapt se trage o perdea peste toate aceste probleme ignorate și ignorate în mod voit. Se pare că legiuitorii noștri nu au înțeles nici o iotă din eșecul răsunător al referendumului de acum cîteva luni.”

Despre traseul acestui proiect de lege, de la Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, cea care a precedat comisia juridică de la Senat și pînă la votul din plen, Florin Buhuceanu afirmă că nici măcar nu a existat o dezbatere pe fond. „Tristul cuplu politic Titus Corlățean – Șerban Nicolae a decis că acest subiect s-a tot dezbătut de mai bine de 10 ani și că nu se face să ne mai pierdem timpul, drept care au opinat că nici nu mai e nevoie să asculte intervențiile inițiatorilor veniți din zona societății civile – dezbaterea nu a existat, fiind evacuată sub pretextul că e același proiect de lege care zace în Parlament de ani de zile – acesta e gradul de interes pentru protecția familiei din România. Așa arată o dezbatere la Comisia Drepturilor omului din Senat!

În plus, Corlățean a afirmat că nu există obligații legale pentru România în acest domeniu al vieții de familie, căci e unul care ține de dreptul național. În afara faptului că a ignorat decizia CEDO din 2015, cînd Italia a fost condamnată pentru că nu oferă o formă de recunoaștere juridică a relațiilor de cuplu între persoane de același sex, Corlățean este membru al ECRI (Comisia Europeană Împotriva Rasismului și Intoleranței) care include, în mandatul său, protecția pe criterii de orientare sexuală. În această calitate ar fi trebuit să știe în ce constă cazul Oliari, care e decizia luată de CEDO și care sînt obligațiile revenite României în urma acelei decizii. În plus, decizia Curții Europene de Justiție de anul trecut, în cazul Coman și Hamilton vs România, o consideră a fi  doar o «blîndă» recomandare care poate să fie luată în seamă sau nu de legiuitor. La fel s-a poziționat și față de hotărîrea 534 a CCR de anul trecut, din iulie 2018, în care apare negru pe alb recunoașterea legală și judiciară a drepturilor și îndatoririlor corespunzătoare pentru familiile formate din persoanele de același sex. Cum se poziționează un senator al României și membru al ECRI față de toate acestea? Le ignoră și le sfidează.”

Ce va urma?

„Vom ajunge la CEDO pentru a dovedi că România nu respectă decizia acestei curți europene în ceea ce privește protejarea vieții de familie pentru persoane de același sex. Nu vreau ca viața mea să fie trăită la umbra acestor triste decizii ale parlamentarilor români. Avem dreptul la aceeași protecție de care se bucură orice familie întemeiată pe bază de căsătorie. Este vorba, în primul rînd, de recunoaștere socială și publică, căci trăim în comunitate și vrem să fim respectați ca atare, ca familie, nu ca două persoane care doar locuiesc împreună. Vreau ca decizia de a-mi trăi viața de familie în România să fie respectată. Acest lucru nu este negociabil. Dacă singura familie recunoscută de Statul român și îmbrățișată cu atîta entuziasm este exclusiv cea bazată pe căsătorie, nu mi  se oferă practic alta alternativă decît aceea de a cere acces la instituția  protejată a căsătoriei pentru mine și pentru partenerul meu de viață.”

În România, dezincriminarea relațiilor homosexuale (acel articol 200) a avut loc în 2001. Fantoma trecutului încă există. În mentalitatea majoritară și în refuzul încăpățînat al politicienilor de a ieși din stereotipuri. Să nu uităm însă că prejudecățile nu au salvat niciodată omenirea, fiind mai degrabă un colac înșelător, care se poate sparge oricînd, și nu un vapor salvator.